Pe 8 ianuarie 1873, intr-o Transilvanie parte a Imperiului Austro- Ungar, se năştea Iuliu Maniu. Peste decenii, într-un februarie 1953, în Sighetul parte a Republicii Populare Române, Iuliu Maniu, murea, redus fiind la postura de număr matricol penal. Între aceste date cronologice, un întreg destin şi câteva jaloane, de la Unire la lupta pentru libertatea politică, in clipele cele mai întunecate.
Iuliu Maniu a fost detestat, a fost utât cu patimă, închis şi exterminat. Numele său a fost sinonim, în comunism, cu trădarea de ţară şi “reacţiunea”. Astăzi, urmele prezenţei sale sunt câteva nume de bulevarde şi amintirea elegant-pioasă pe care o convocăm, în momente festive. Dar ceea ce lipseşte este puterea de a duce mai departe ceea ce Iuliu Maniu a însemnat, înainte de toate, spre iritarea contemporanilor săi, atât de atenţi la compromisuri şi adaptări- curajul de a merge până la căpăt, chiar şi atunci când ştii că drumul nu va fi încununat de lauri, ci de coroana de spini şi de umbra singurătăţii.
Ultima imagine a lui Iuliu Maniu pe care o mai păstrăm este cea din sala de judecată: în toamna lui 1947, după înscenarea de la Tămădău, conducătorii naţional-ţărănişti sunt judecaţi pentru trădare. În boxă se află, printre alţii, un domn fragil şi marcat de o eleganţă desuetă. Neînduplecat şi temerar, rostind cuvintele cu o precizie care nu lasa loc echivocului. În această cea din urmă scenă a vieţii sale publice, Iuliu Maniu a inchis lecţia vieţii sale. Libertatea merită orice sacrificiu, iar laşitatea nu este decât refugiul celor care nu vor să aleagă înfruntarea cu tirania. Toamna lui 1947 este rama în care se înscrie această poveste simplă despre patriotism. Ura care îl înconjura, potopul de venin decantat în paginile de ziar, instigările la execuţie nu l-au înduplecat. Procesul nu a fost încununat de umilire.
După 140 de ani, ce mai rămâne din silueta lui Iuliu Maniu? România în care trăim este o altă ţară, iar cuvintele noastre sunt sărace în a evoca încercarea prin care au trecut cei de dinaintea noastră. Şi totuşi, libertatea nu a murit şi se află în inimile noastre. Gestul de asumare al ei este datoria pe care Iuliu Maniu o transmite, celor de astăzi. Refuzul sclaviei şi fidelitatea faţă de demnitatea democraţiei constituţionale sunt omagiul pe care îl putem aduce, modest, ilustrei sale umbre.
