„Siberia de la capătul drumuluiˮ (autor : Traian Dobrinescu, editura Cartea Românească, 2023)este o carte a bărbăției. În cadrul apropiat al romanului se derulează povestea vieții unui Alexis Zorba român, „pe cât de pragmatic, pe atât de idealistˮ, a cărui evoluție existențială a fost pusă, de unii, sub zodia nechibzuinței, cu toate că se așază sub semnul cunoașterii. „A te cunoaște înseamnă să te arunci în vâltoarea vieții și să te confrunți cu eaˮ, mărturisește, tolstoian, romancierul. Autobiografia scriitorului vâlcean detaliază mai multe vieți ce se înlocuiesc, în ritmul unui thriller, în anii sălbatici 1990-94, pe nisipurile mișcătoare ale unei Românii „buimaceˮ, Basarabiei măcinate de război și Rusiei în care „se configurau noua oligarhie, împărțirea bogățiilor și apariția mafiilorˮ. Volumul își portretizează autorul în trei ipostaze. Notația febrilă, de carnet jurnalistic, aparține unui om de acțiune care învață repede să cântărească, să conducă și să închidă afaceri.Fostul profesor de franceză pune pe picioare primul cotidian privat postdecembrist(„Curierul de Vâlceaˮ),dar dezamăgirile personale, oportunitățile și „sentimentul de vacuitateˮ politic îl îndreaptă către negustorie. Tensiunilor și comédiilor vieții de redacție, scenelor de tipografie, ce amintesc de Marin Preda, în alternanță cu cadrele largi ale evenimentelor politice plecate în avalanșă, le succed o serie de peripeții în Germania, aventura deschiderii Teatrului „Anton Pannˮ al orașului. Situația economică dezastruoasă a fostelor întreprinderilor comuniste creau ocazii uriașe pentru negoțul cu Basarabia. Autorul se lansează în direcția aceasta, iar din 1992 devine corespondentul Rompres în conflictul din Transnistria. Experiențele frontului alcătuiesc una dintre cele mai dure și apăsate mărturii ale unui război murdar. Jurnalistul practicant de arte marțiale înțelege și descrie cu atenție luptele de infanterie și blindate la care participă, eliberarea micilor localități de pe aliniamentul Nistrului, confuzia, cruzimea, camaraderia, umorul de tranșee și dramatismul unor confruntări inegale, între „armata de strânsurăˮ moldovenească, „fără armament, fără echipamenteˮ, derutată de ordine contradictorii, și trupele bine organizate rusești. Unele pagini trezesc amintirea lui Stendhal, Erich Maria Remarque sau Oliver Stone, retragerea din 18 mai trimite spre Hemingway („Che te dice la patria?ˮ). Iureșul bătăliilor înrămează portretele unor patrioți adevărați( Pavel Todorov, colonelul Anton Gămurar, Dumitru Guzun,ș..a.,),eroismul oamenilor simpli, aflat într-un contrast flagrant cu comportamentul ezitant al leadershipului politic, în frunte cu „veșnic mofluzul și confuzulˮ prezident. În paralel acestor activități, Traian Dobrinescu începe (cu Stechkin-ul la curea)un business cu metale strategice, care se încheie prost. Ce poate face atunci, după ce le administrează o cafteală zdravănă responsabililor pentru pierderea banilor, dacă nu să pluseze ? După o scurtă expediție de recunoaștere la marginea podișului Valdai, primăvara anului următor îl găsește pe comerciantul român deschizând, fără nicio experiență anterioară, fără limbă cunoscută, o exploatare silvică în regiunea Tomsk, aflată dincolo de Urali.
Geografia cărții se extinde spre o Siberie „neverosimilăˮ, metaforă a unei Rusii „plină de bogății și săracă, supusă și răscolită de furtuni sociale, creștină și ateeˮ. Frenezia antreprenorială este presărată cu schimbări de situații, ceasuri de răgaz și confesiune, secvențe de commedia dellʼarte. În 1994, autorul traversează Câmpia rusească cu Transsiberianul, zboară pe malul lacului Baikal, încearcă o afacere cu ciment, ocazie cu care ajunge, pe vaporul unui mafiot, până în Istanbul. Expediția siberiană se încheie, în cele din urmă, profitabil, în agitația crescândă a nou-pornitului război cecen.
Transformată în personaj, Siberia descrisă în carte nu mai este o „casă a morțilorˮ, ori taigaua vânătorească a căpitanului Vladimir Arseniev („Valea aceasta îmi amintește de Noaptea Valpurgieiˮ, afirma militarul rus, în ecranizarea lui A. Kurosawa din 1977). Este tărâmul unei naturi hiperbolice, al zăpezilor de trei metri, care îi transformă pe locuitori în sinistrați („la blocada Moscovei s-a mâncat și carne de omˮ, se enervează primarul satului izolat), este împărăția frigului și a depărtărilor nesfârșite, care trezesc „sentimentul disoluțieiˮ și„spaima dezintegrăriiˮ. Aventura Nordului nu se focalizează pe un obiectiv strict pecuniar, ea devine, încă din avionul spre Moscova, o șansă a înțelegerii diversității Lumii și a sinelui. În mod constant, scriitorul înlocuiește perspectiva reportericească, a bărbatului încântat să descopere noile ținuturi prin gastronomia și femeile sale ( recepționera Zoica, din Chișinău, actrița rusoaică Pașa, asistenta Tania, ș.a.), cu cea a omului cultural, obișnuit să așeze locurile și evenimentele într-o logică politică sau civilizațională. Nu sunt neglijate, deci, deci, incidentele și escrocheriile românești ale vremii, dedesubturile privatizării Rusiei, subiectul puciului din 1991, motivațiile conflictului cecen, ș.a. Portretele sunt vii, autentice (fostul maior KGB Ivan Karmazinov, Viktor Kovrijnîi, șefa de personal Varvara, ș.a.), prozatorul scrie cu acuitate sociologică. Cu toate că are puncte de convergență cu cea românească, lumea rusă a cărții, uniformizată, în aparență, sub șapca veacurilor de dictatură, este altfel– așa cum se pronunțau, altădată, Tatiana Tolstaia sau Victor Erofeev („Enciclopedia sufletului rusˮ). „Siberia de la capătul drumuluiˮ zugrăvește o Rusie urbană blocată în sărăcia și cenușiul Sovietelor și o Rusie rurală post-feudală (scena descinderii fostului prim-secretar sau cea a sfințirii bisericii din Ohrivo ). Asemănător climei năprasnice, mult-cercetatul „suflet rusˮ pare a se agrega între extreme : violența petrecerilor și bunătatea unui Boris Pirogov (ce amintește de bunătatea salvatoare a prințului Mîșkin),comportamentul mafiot (prezent în „Siberia, Monamurˮ, 2011„Leviathanˮ, 2014)și afabilitatea oamenilor obișnuiți, masochismul bine precizat de primarul Mîșlaevski și apetitul eshatologic. Numitorul comun al acestui microunivers pestriț pare să fie așteptarea. Nu expectativa buzattiană a soldaților uitați prin forturi pierdute, nici nostalgia „Femeii care așteaptăˮ a lui Makine, cât, mai ales, așteptarea legată de „minunea noii revelațiiˮ (Victor Erofeev). „Totul aici devine asteptare, timpul măsurându-se în anotimpuri, iar cel așteptat, un Mesia al întinderilor nesfârșite, tot uită să vinăˮ, notează autorul.„În condițiile acestea,(…)orice evadare este o binecuvântare și o izbăvire, chiar și plecarea la războiˮ.
Înăuntrul povestirilor de călătorie, a jurnalului de front și evaluărilor culturaliste, „Siberia de la capătul drumuluiˮ mai conține o carte. Ea este scrisă de un băiat din Orlești, bucuros să revină acasă, pentru a asculta povețele tatălui-model, și a recupera, din „tristețea satului grăbit să îmbătrâneascăˮ, torpilată de moromețianismul vecinilor, „primul cerc al ființeiˮ. Pare că principalul profit obținut de Traian Dobrinescu de-a lungul acestor ani a fost tocmai împlinirea visului acelui băiat, care, prin curajul înfruntării Siberiei interioare, îl conduce către averea neperisabilă a înțelepciunii. Linia de forță care leagă împreună toate viețile autorului pare să fie cea a încrederii într-un Destin al cunoașterii, care se întrețese, se răsucește (wert ) alături de altele, într-o rețea colectivă (Wyrd), unde creează valoare (worth). Acest volum de memorii pledează pentru îndrăzneala de visa și a ne croi calea proprie, referindu-se la care promotorul celeilalte literaturi rusești, Victor Erofeev, sfătuia : „Nu dormi, adună-te, nu pierde vremea, caută, respiră, dezlăntuie-te, nimeni n-o să te ajute, găsește-l tu însuți și nu vei regreta. Găsește-l și rupe lanțul: somn-viață-cuvânt-moarte-iubire. Nu există un lanț mai sacru ( și mai banal )ˮ („Cinci fluvii ale viețiiˮ, editura Paralela 45, 2004 ).
