Iniţiativa televiziunii publice de a difuza serialul “Lumini şi umbre“ în seara de 22 decembrie 2013 este cel mai inspirat omagiu ce se putea aduce propagandei comuniste. În chiar seara celebrând despărţirea de totalitarism, ilegaliştii înţelepţi şi capitaliştii rapaci reveneau pe ecrane, spre a evoca vremurile în care se realiza, sub îndrumarea sovietică, facerea lumii. Cu siguranţă, cei ce au au murit în decembrie 1989 ar fi salutat această opţiune culturală. În cele din urmă, regimul comunist a fost un regim ca oricare altul, iar brutalitatea represiunii sale nu este decât un mit alimentat de anti comuniştii fanatici.
Insidioasă şi rafinată, atentă la dozajul de mistificare şi jumătăţi de adevăr, arta de consum comunistă este vehicolul prin care s-a difuzat, timp de decenii, ura – o ură ce se îndreaptă impotriva celor care se opun marşului de neoprit al progresului. ”Lumini şi umbre” este parte din acest efort de întreţinere a vitalităţii resentimentului. Morala sa este limpede, iar calitatea de scenarist comunist a lui Titus Popovici este vizibilă, aici, ca şi în alte ocazii. Indiferent de erorile comise, indiferent de vieţile sacrificate, Partidul nu poate greşi. Ei, oamenii, pot fi vinovaţi. Ideea comunistă, ea, nu poate fi niciodată pusă la îndoială.
Populat de artişti pentru care nostalgia publicului este intactă, arta comunistă este întruchiparea seducătoare şi proteică a vocaţiei de dominare a unei întregi comunităţi. Represiunea, controlul vieţilor private, negarea liberului arbitru au fost dublate de această pedagogie perversă a contrafacerii istorice. Legitimarea ei, astăzi, este o formă supremă de indecenţă şi de impietate.
Ioan Stanomir
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Știinţe
Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa
conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii
personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo
Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături
de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),
Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și
memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010),
Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii.
Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei
(Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus.
Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas,
2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas,
2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând
revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic
(Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022),
Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura
Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei
vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României
politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7
răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.
