„Asta e o chestie europeană” – mama unui elev de la liceul D. Bolintineanu
„Liceul e o instituţie publică, dar în care nu putem să intrăm…” – tatăl unei elev de la liceul D. Bolintineanu
Ceea ce se întâmplă la liceul „Dimitrie Bolintineanu” dovedește că societatea democratică la noi, la români, este un circ. Singurul element de legătură însă, între o cetate democratică şi un circ, ca scenă a întâlnirii între animal și sfera domesticirii e poate forma geomentrică, nu și sensul abstract al sferei, al „pieței” ca agoră social-umană. Circul e o zonă de tranziție, e simularea lumii unde animalele joacă, simulează prin imitaţie, prin funcţiuni dresate de puterea omului, lumea omului, dresorul suprem. Circul e locul unde incapacitatea fizică sau mentală a unui primat se apropie de cea a omului, dar tot printr-un efort uman. Acest efort uman e uneori constrângerea fizică; violența unui bici e parte din reprezentarea superiorității sale.
Dar din acest pasaj om-animal, actul uman superior, convinge căci setul ficțional de reprezentări al Bestiarului își află concretizarea în realitatea domesticirii și a pacificării umane cu necunoscutul. Apoi, Clownul… El leagă spectacolul vieţii prin expresia extremelor, prin emoţia zâmbetului, a plânsului, prin ridicol (adesea autoironic) iese (intrând de fapt) în lumea reală; reacţiile jucate „exagerat” redau și revigorează sensul vieții reale. Circul, ca şi teatrul, e o făcătură a vieţii, dar e nevoie de un joc in extremis, pentru refacerea con-semnelor, de reasumarea și reverifcarea continuă a acestor limite dintre ficțiune și realitate.
Poliţia descinde la liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București pentru a cerceta o afacere de corupţie la un examen de bacalaureat în România anului 2013. Proasta organizare a lucrurilor din România, superficialitatea, impostura, corupția şi/sau discuțiile fără sens, fără nici un orizont concret, fără un plan care să facă schimbarea previzibilă, toate acestea lucuri par că s-au înmulțit în România, mai ales după intrarea ei în Uniunea Europeană. Poate doar impresia noastră este mai vie, „criza” pare acum mai evidentă ca oricând. Şi asta nu-i un lucru rău.
Acum, ca și în alte dăți, Poliţia devine pentru câteva ore biciul dresorului. Ea este chemată să impingă animalul social să tragă drept căruța democrației, să fie integru. Poliția mimează însă dreptatea și pare doar că și (s)a(n)cţionează legitim. Vai!, dar ea nu poate face dreptate decât intimidând, bruscând părintele unui elev sau sechestrând elevul într-o şcoală pentru a-i lua o declarație de fraudă. Și acestui „animal social”, deși tânăr, în devenire, îi trebuie dată o lecţie… de bacalaureat, de maturitate. Intervenind la ordinului unui dresor ierarhic, fără acoperire legală, ea împinge înapoi în cuşcă; liceul, şcoala nu e o „instituţie publică” – cum se exprima un părinte – ci poate deveni… hocus pocus, o instituţie numită „cuşcă”. Paznicul ei nu e Legea ci Autoritatea, doar ea, ultima are dreptul să poarte cheile.
Dar nu e singura instituţie abuzivă, Poliţia în România. Trăitul la români se joacă peste tot ca la circ. Institutiţile din România – reprezentate de o secretară, de directorul unui Institut… de meteorologie, de un profesor de religie se uită la tine ca la un „animal”; te disciplinează, îţi dă o lecţie, arătându-ţi calea spre locul tău „real”.
„Animalului” nu-i dai socoteală, nu-i dai explicaţii „raţionale”… Poți eventual tu să ai tu remușcări sau să justifici ritualic sacrificiul său. La rându-ți, acceptându-ți rolul, dacă te supui şi execuţi, totul e ok! În schimbul unei şpăgi sau a tăcerii tale, obții îmblânzirea.
Eşti totuşi om, ai conştiinţă, ştii că nu e bine ce faci sau ce ţi se întâmplă…
Dar accepţi sau muşti. Scupi, înjuri, te revolţi. Cei mai mulţi dau un pas înapoi, rămân pe piedestal, răcnind însă frustaţi.
Poți să stai la coadă sau poți s-o scoți dintre picioare și apoi să dai din ea. Furi și dai o limbă. Fluturi sau bagi coada între picioare. Nu ai de ales. Pavlonian, reuşita unui examen de bacalaureat, ca şi amenda pentru un radar, numirea într-o funcţie socială, dar şi demiterea ta printr-o manevră de bici, toate se joacă prin funcţia seducerii şi a pedepsei uman-divine. O mângâire tandră şi/sau zgomotul unui bici, o îmbrânceală… un şut în fund. Aplauze!
Când viaţa devine circ, nici Poliţia şi nici o institutie dintr-un stat, nimic și nimeni nu mai are „autoritatea” lumii umane.
Situaţia în care te afli, lumea reală din România de azi, nu este însă nici Jungla animalelor, nici Cetatea liber-umană. Este ceva între. Iar acest „ceva între” este Circul.
În lumea junglei rezişti în haită. Dar ce te faci când jungla vrea să devină o „chestie europeană”, când vrea să fie luată în serios, când vrea să se așeze în zidurile unei cetăţii europene? Când vrea sedentarismul justiției, bunăstarea condiţiei umane? De aceea poate lumea se revoltă acum în România mai des ca oricând. De aceea miza e acum intrarea unora în cușca recunoaşterii fărdelegiilor şi ieşirea celor mai mulţi din cea a servituții.
De aceea intelectualii noştrii trebuie să explice, nu să proclame de ce „România este (mereu) altfel”. Altfel, vom oferii explicații la infinit, scuze iluzorii, fals-moralicești ale funcției veţii. Viaţa ca dresură. Atunci când o elită nu face diferenţa între un ordin ierahic şi leadership ea sfărşeşte prin a fi o anti-elită. Elita noastră, fie că e politică, fie că e ştiinţifică, e moralizatoare când vine vorba despre misiunea dresurii democraţiei. Dar când vine vorba de a acţiona ducându-şi responsabil crucea, sfârşeşte în a se plasa fie sub bici, fie în a ridica ea prima biciul.
Miza din România de azi este dacă alegem ca şpaga să facă în continuare Guvernul, Universitatea, Parlamentul, Şcoala, pe scurt… Viitorul. Intre-timp, Legea rutieră din cetate (rutieră – la propriu și la figurat), e mereu aplicată de animalele de pradă ce vânează acum din Jeepuri, Mercedezuri şi BMWuri.
Asfaltul ce se toarnă astăzi în Cetatea democratică românească înlesneşte migraţia de masă. În comparaţie cu un animal, omul însă are întodeauna de ales. Vom vedea dacă Omul din România de mâine va alege să moară pe stradă sub roata limuzinii şefului de post, va renova cu bani europeni Circul Foamei, al şpăgii şi al fricii într-o Cetate Nouă, în care trecutul injust mai e doar pentru a ne aminti sau… poate va fugi, reinventând circul în afara cetăţii. Până atunci însă, nu vom şti cu adevărat când să mai râdem, când să mai plângem şi clownul moare travestit în noi.
