Fecioara gravidă

Minciuna politicianistă este absolut firească de vreme ce într-o fază incipientă, cea a candidaturii, politica se prezintă ca știința de a minți credibil (candid), pentru ca ulterior, după instalare să devină arta mințirii sfruntate, detașate și, implicit, nerușinate. Mergem la urne ca să ne aflăm în treabă (civică) și nu pentru adevăr. Eventual s-ar putea să nici nu fim luați în seamă (după numărătoare…). 

O persoană publică începătoare, incapabilă a se prezenta altfel decât e, adică neștiutoare (încă) întru ale minciunii, devine clona Ofeliei, deci bună de trimis la mănăstire, unde se poate minți însă în numele unor principii superioare, probabil. Cu câțiva ani în urmă am completat un formular oarecare; la rubrica „buletin” am scris „eliberat de Miliția Mun…., la data de … X 1988. Cu specifica aroganță de ghișeu mi-a fost returnat formularul căci „cum mai puteți scrie azi Miliția Mun.???” Nu l-am recompletat,  greu de priceput de interlocutor pentru că în 1988 nu exista Poliție în România. 

Aflăm din presă  că un anume domn X a ieșit la pensie după zeci de ani în care a fost priceputul manager  al firmei X. Cam greu să fi fost manager înainte de 1989 când șefii erau directori puși de PCR-ul omniscient și omniprezent. Fantasma minciunii grandomane însă n-am inventat-o noi. 

Una din vedetele furiei minoritare afirma nu  foarte demult că s-a născut prin 1960, în Harghita „în Ungaria Noastră Mare”. Cu tot respectul deplin pentru concetățenii mei, pot afirma și eu ca latinist, cu împlinită fericire,  că m-am născut în 1953, în Imperiul Roman; mai mult chiar Civis Romanus sum. 

De la liderii (nealeși) ai societății civile aflăm periodic, printre contestări și miorlăieli, cât de întemnițați s-au simțit până în 1989. Credibil dacă omitem că în spiritul îndemnului leninist „Învățați!” (de trei ori) destui au beneficiat de burse (2-4 ani) în Germania (Federală, desigur), Franța sau chiar în patria imperialismului transatlantic, probabil cei mai merituoși. La întoarcere, cu sau fără talent, ne-au fericit cu însemnări editate chiar când nu se putea publica nimic la noi. În timpul unei plimbări, trecut prin  multe,  Noica mi-a spus:  „E incredibil cum acționează uitarea istorică la noi, la români… ”. Dincolo de aspectul filosofic istoric, rămâne unul banal în esențialitatea lui: când începi cu minciună, spre a (supra) viețui trebuie să perseverezi întru ea. 

În fond, revenind la credibilitate, ce te costă să mimezi recunoașterea fie și a ceea ce nu e, când un principiu juridic – medieval, ce-i drept – stabilește că Virgini praegnanti creditur, adică Unei fecioare însărcinate i se dă crezare. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *