De-a lungul ultimilor 6 ani, în timpul mandatului ultimului director al Centrului Național al Cinematografiei, Eugen Șerbănescu, problemele ivite, fie ele de natură legislativă sau legate de acte de corupție, au tot fost dezvăluite de către cineaști, au fost analizate în presă (insuficient, totuși) și au rămas cumva, în final, într-un con de umbră. Acum, odată cu încheierea mandatului, reforma fundamentală a CNC este mai mult decât necesară. Cei care s-au izbit cel mai des de aceste probleme sunt cei care fac film. Ei au identificat fisurile din sistem și au soluții pentru viitorul director CNC.
Marian Crișan, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Radu Muntean, Adrian Sitaru au răspuns următoarelor întrebări:
1. După mandatul lui Eugen Șerbănescu care se încheie pe 1 iunie, care ar fi problemele/urgențele/punctele vulnerabile de care viitorul director CNC ar trebui să țină seama?
2. Problemele legate de mandatul Șerbănescu au tot ieșit la iveală de-a lungul anilor (inclusiv în săptămânile din urmă din materialele de investigație ale Florentinei Ciuverca, de pe filmreporter.ro). Există vreo soluție fezabilă ca mandatul Șerbănescu să fie cercetat?
3. Ce propunere concretă aveți legată de misiunea CNC-ului?
Anchetă coordonată de Ileana Bîrsan, film editor BeWhere
Marian Crișan (regizor)
1. În primul rând, concursurile CNC de finanțare pentru producție de film nu ar trebui să fie secretizate. O mai mare transparență în discuția proiectelor ar fi benefică pentru toată lumea, atât pentru cei care depun proiectele, cât si pentru cei care le analizează. În al doilea rând, cred că ar trebui să se constituie un fond separat pentru co-producții. În momentul în care noi depunem proiecte românești în alte țări, suntem finanțați acolo și suntem luați în serios și co-finanțați, ceea ce nu e cazul pentru proiectele de film străin care caută co-producători români. E nevoie să se pună în discuție și sistemul național de distribuție de film. Filmul românesc în special ar trebui protejat și promovat și prin intermediul unor reglementări ale CNC.
2. Nu sunt în măsură să comentez aceste lucruri.
3. Cred că CNC ar trebui să fie activ în toate etapele, de la finanțare la promovare și distribuția filmului și să își asume și eșecurile unor proiecte, nu numai succesele cum a făcut până acum. Cred că ponderea eșecurilor proiectelor finanțate de CNC, eșecuri atât la public, cât și de critică, este mai mare decât cea a succeselor. Deci, nu cred că putem numi performant sistemul actual de organizare a cinematografiei românești la nivel global.
Tudor Giurgiu (regizor, producător, director TIFF)
1. Identificarea unor surse suplimentare de alimentare ale Fondului Cinematografic, așa încât să se adune mai mulți bani pentru film. Obținerea unei decizii politice pentru ca Loteria să finanțeze din nou cinematografia. În Ungaria, doar din Loterie vin peste 20 de milioane de dolari anual. În România, Fondul total pentru filme, festivaluri, distribuție este de aproximativ 9-10 milioane de Euro.
Îmbunătățirea sistemului de colectare a banilor din sursele deja existente.
Reorganizarea instituției de așa natură încât CNC-ul (sau cum se va fi numind el) să poată coordona mai eficient Arhiva și sălile de cinema (CNC ar trebui să aibă posibilitatea legală să co-finanțeze renovarea și digitalizarea sălilor vechi) și să aibă o structură organizatorică asemănătoare oricărei institutii de profil din lume.
Transparența și comunicarea instituțională. CNC trebuie să devină o instituție deschisă și nu lovită de secretomania specifică stilului securistic imprimat de Șerbănescu. Dosarele înscrise la concurs trebuie puse la dispoziția oricui vrea să le verifice/analizeze. CNC-ul trebuie să aibă un website civilizat și o secțiune în limba engleză. Am reuși asta finalmente după CNC-urile din Albania și Kosovo, dar a venit totuși timpul.
CNC-ul trebuie să intervină în relația producătorilor de film românesc cu multiplexurile. Programarea filmelor noastre se face aleator, fără criterii de performanță, în săli mici, iar CNC-ul nu se implică defel în această chestiune. CNC-ul trebuie să devină un bun mediator și să obțină anularea taxei (VPF) de 500 Euro/ecran care devine prohibitivă pentru orice film românesc.
Lipsa fondurilor regionale frânează major co-finanțarea filmelor. CNC-ul va trebuie să promoveze acest concept și să obțină sprijin politic pentru ca viitoarele regiuni să dispună de fonduri alocate producțiilor de film care ar urma să se realizeze pe teritoriul lor.
Digitalizarea conținutului arhivei naționale, realizarea unui website propriu al ANF, stimularea accesului online la materiale de arhivă, existența unei baze de date disponibilă pe internet.
CNC-ul trebuie să comunice la începutul anului clar ce buget are pe anul în curs, ce priorități își fixează, ce sume vor fi alocate pentru producție, distribuție, săli, festivaluri.
CNC-ul trebuie sa devină activ în zona relațiilor internaționale, să fie o instituție vizibilă și activă. Să promoveze și să sprijine financiar (și) coproducțiile minoritare, unde partenerii români au participare mai redusă, dar care se filmează în România sau au elemente artistice importante din România.
2. În mod evident, nu. Sunt convins că domnul Șerbănescu și acoliții dumnealui s-au acoperit de hârtii, așa încât să iasă totul bine la control.
Singura chestiune de bun simț care se impune ar fi ca, la solicitarea noului Director Interimar al CNC, Ministrul Culturii să revoce actualul Consiliu de Administrație. Ar fi o măsură înțeleaptă care ar arăta că, totuși, semnalele din media și-au găsit un răspuns, iar rușinile întâmplate în mandatul Șerbănescu nu au trecut neobservate.
Și mai sper ca ultimele „tunuri” (organizarea unor standuri de promovare aberante în festivaluri care nu au piată de film sau sprijinirea unor festivaluri care nu există) să fie anchetate de organele în drept.
3. CNC-ul ar trebui să aiba, măcar în al 12-lea ceas, o strategie. Asta înseamnă asumarea unei misiuni și viziuni pe termen lung. O viziune care să depășească simpla gestionare a fondului cinematografic și care să se preocupe și de alte chestiuni esentiale precum educație, încurajarea tinerelor talente, infrastructură și digitalizare.
Radu Jude (regizor)
1, 3. Două lucruri cred că sunt foarte importante. Primul ar fi mărirea bugetului CNC (dar aici, practic, nu am nici o idee, nu ma pricep). Al doilea ține de o regândire a felului în care banii sunt administrați și distribuiți. Asta presupune, în primul rând, o definire clară a misiunii CNC, care trebuie să fie susținerea a ceea ce se cheamă film de artă, film de autor etc. Întotdeauna au fost voci (din interiorul CNC, dar, uneori, și dinspre critica de film sau dinspre jurnaliști) care au afirmat că CNC-ul ar trebui să susțină și filmele cormerciale, de public, făcute să „relaxeze” oamenii, nu sa-i puna sa gândească sau să le pună probleme. Mi se pare greșit. Nu am nimic cu existența filmelor comerciale, dar așa cum, de pildă, Ministerul Culturii dă bani pentru Festivalul Enescu și nu pentru vreun festival de muzică rock (oricât de bune ar fi trupele invitate), așa cred că CNC-ul trebuie să susțină filmul de autor, nu filmul comercial (care, cum îi arată și numele, ar trebui sa apară, dacă chiar există cerere pentru el). În definitiv, dacă vorbim de film comercial, de ce n-ar da CNC-ul bani și pentru telenovele, de exemplu? Sunt tot filme și sunt gândite să placa publicului larg… Plecând de aici, evident că mecanismul de acordare a finanțărilor ar trebui să fie orientat către cineaștii care au făcut filme valoroase și către debutanți. Sigur, definirea în absolut a noțiunii de „valoare artistică” e imposibilă, dar , din punct de vedere practic, mi se pare de bun simț ca un cineast ale cărui filme anterioare au fost selecționate în festivaluri importante, au luat premii, au fost primite bine de critica internațională, au fost distribuite în străinătate și au fost cumpărate de televiziuni să fie susținut pentru următorul proiect. În plus, tot ca amănunt practic, cred că așa-zisa „secretizare” a proiectelor de film depuse la concursurile CNC e o prostie. Personalitatea artistică a regizorului care propune un anumit proiect e cel puțin la fel de importantă ca scenariul filmului și ar fi normal ca membrii comisiei să stie cui aparține proiectul respectiv. Nemaivorbind de faptul că secretizarea asta e o iluzie, cei din comisie știu sau pot sti cui apartin proiectele respective. Iar felul în care circulă informatia de când există internetul face ca lucrurile să fie și mai complicate. De pildă, proiectul meu intitulat „Aferim!” a participat, în timp ce concursul CNC era în desfășurare, la Cinemart, o importantă piață de proiecte de film. Un simplu search pe google te poate duce la site-ul Cinemart, unde exista si dosarul proiectului, cuprinzând, printre altele, un rezumat al scenariului. Așa că despre ce secretizare vorbim?
2. Nu cunosc detaliile eventualelor proceduri juridice, dar ce a scos la iveală Florentina Ciuverca în cercetările ei este atit de clar, încât cred că o anchetă serioasă se impune.
Radu Muntean (regizor)
1, 2, 3. Noi trăim acum, în cinematografie, un fel de moment ’89. Omul negru a plecat, toată lumea pare mulțumită, există încercări de asociere în interiorul breslei (un fel de FSN-uri cinematografice), se crează grupuri de lucru și se avansează proiecte de lege. Mi-e foarte teamă însă că, tot ca după revoluție, fiecare din grupurile de influență din această mică lume a cinematografiei se va lupta pentru o poziție privilegiată în noul CNC. Ca peste tot în România, oamenii s-au adaptat așa de bine sistemului corupt, încât va fi foarte greu acum să înțeleagă că gata, regula jocului s-a schimbat și trebuie să jucăm cu toții cinstit. Din păcate, nu cred că toată lumea își dorește o schimbare radicală, reală, a sistemului, o cinematografie sănătoasă, în care nu doar unii să performeze și alții să se îmbogățească. Iar doar o cosmetizare nu e suficientă.
Identific trei probleme majore în felul în care a funcționat fostul CNC. În primul rînd, corupția și felul discreționar în care se împărțeau banii (deși o bănuiam cu toții, corupția apare tot mai evidentă acum, după ultimele anchete), subțierea de la an la an a fondului cinematografic (aici ar trebui identificate și promovate prin lege noi surse de îmbogățire a acestuia) și desecretizarea concursului de proiecte cinematografice (secretizarea fiind, după părerea mea, o umbrelă foarte utilă în jocurile de culise din jurul concursului).
Bănuiesc că e posibilă, de ce nu, anchetarea fostului director și a consiliului de administrație, pentru neregulile constatate în timpul mandatului lor. Dar pare improbabilă, după cum văd că stau lucrurile. Șerbănescu a primit, înțeleg, un post de consul onorific la Bologna, mai degrabă un premiu pentru întreaga activitate decât o retrogradare.
Adrian Sitaru (regizor)
1. Probleme: Problemele sunt vizibile și invizibile. Aș căuta în cele mai puțin vizibile printr-un audit al activității din ultimii ani, pentru a elimina cât mai multe probleme. Cred că orice problemă, oricât de mică, poate gripa un mecanism.
Urgențe: Legea cinematografiei trebuie schimbată. Apoi legat de bugetul ridicol de mic, trebuie descoperite/re-descoperite sursele de bani.
Puncte vulnerabile: „Găurile” legislative ce permit și celor din interiorul CNC, dar și celor din afară, să acceseze nemotivat bani din bugetul deja foarte mic; de pildă, deja „celebrele” festivaluri de film de care nu a auzit nimeni, sprijinite cu fonduri solide.
2. Eu credeam că orice instituție publică are un audit, la un moment dat, la final de an, cincinal, mandat s.a.m.d., așa cum orice film finanțat de CNC, să luăm un exemplu, are parte la final de un audit. O firmă privată ce se respectă face audit intern, să vadă ce merge, ce nu merge, cum va evolua, etc., cu atât mai mult o instituție suspectată de neregeuli ar trebui să ceară chiar ea un audit pentru a-și dovedi funcționarea ireproșabilă, și nu doar bunele intenții. Pe de altă parte, nu cred că doar cercetarea unui mandat face lucrurile mai limpezi, ci o lege solidă ce nu poate permite pe viitor unor persoane mai puțin bine intenționate, să se folosească de fiecare gaură din lege pentru a folosi banii în scopuri neclare, fără a putea fi trași la răspundere.
3. Fond special pentru debutanți – adică sume până în 50 de mii de euro pentru proiecte independente low-budget, considerate ca realizabile cu acești bani, minim 10 proiecte pe sesiune. În urma filmării o altă comisie poate decide dacă poate fi un produs valoros și poate suplimenta banii pentru post-productie etc. Nu este ideea mea, se practică mai mult sau mai putin în forma asta și în alte țări, de exemplu, Danemarca sau Olanda. În plus, încurajarea producătorilor debutanți, la pachet cu proiectele mai sus menționate.
Ce consider important în viitoarea lege a cinematografiei este crearea unui legi de repunere în funcție a puținelor cinematografe rămase moștenire din vechiul regim, acutalmente multe având funcție formală de cinema și mai mult de spații comerciale, deci implicit demonopolizarea RADEFULUI. În plus, obligația cinematografelor private de a proiecta ORICE film românesc în spațiile din toate orașele pe care le deține. Cred, astfel, că se va evita în viitor situația ridicolă ca în România, un film românesc să ajungă la public în orașe ca Timișoara, Iași, Sibiu în săli de teatru, baruri sau licee și nu într-o sala de cinema.
