Mi-ai cerut să-ți descriu într-un poem
orașul și lacul în ceață,
micul debarcader adormit.
Descrierea e un procedeu ca oricare altul,
dă-mi un motiv simplu și te voi compara
cu orice.
Deghizează-te în fetiță și bate-mi la ușă
când începe să nu îmi mai pese.
Ieși în calea mea cu kalașnikovul nevrozei.
Nu vreau să descriu nimic.
Orașul tău e crud și murdar,
dar o să învăț să-l iubesc pentru tine.
Lacul e mic și meschin, iar parcul din jurul lui
pare opera unui maniac.
Debarcaderul e o ruină.
O să mă obișnuiesc și cu asta.
O să învăț să trăiesc cu nodul în gât.
O să inventez cele mai frumoase minciuni.
Cele mai simpatice mici demențe.
Dar nu va folosi la nimic.
Marea confuzie a păsărilor negre va rămâne
întotdeauna să lucreze în creierul meu.
Oprește totul și fă-mă să tac.
Sau ține-mă de mână până apune.
