Trădarea…

nu este nicidecum o noutate în planul relațiilor interumane, dimpotrivă devine firească mai ales în sfera politicului. Cu un minim de cunoștințe o putem încadra în sfera lui nil mirari, adică nimic să nu ne mire. Desigur neplăcută e pentru cel trădat, fără certitudinea că ar fi mai bun decât trădătorul. 

Să aplicăm puțin despre acest termen atât de „vorbit” în ultima vreme la noi. În primul rând să fim în clar că trădarea nu are nimic cu o anumită apartenență de grup, dimpotrivă poate duce la nașteri mirabile. Cum s-ar fi născut credința noastră (presupunând că suntem buni creștini… ) dacă nu ar fi existat trădătorul Iuda? De asemenea de subliniat că trădarea nu are nimic cu sexul, etatea, gradul de rudenie. Ce catastrofă ar fi fost dacă Iulius Caesar ajungea împărat și muta capitala la Alexandria? Probabil că azi nu am mai exista… Culmea e că tot el care era pe cale să trădeze spiritul Romei se miră la ultima înjunghiere săvârșită de Brutus, „Și tu,  fiul meu Brutus?”.  Adică el care zicea printre altele, că „iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător”.  Să reținem că în esență trădarea poate fi benefică pentru cel care aplică pentru ea, în funcție de interes și de gradul de inteligență.  

Dar să ne întoarcem la minunata bogăție de înțelesuri ale verbului care a generat substantivul în discuție: trado, tradere, tradidi, traditum, de unde și al nostru a trăda. De exemplu a trece dintr-o  mână într-alta; depinde de situație…. Cicero scrie despre  a trece mai departe paharul cuiva, desigur depinde cui și al cui. Caesar, deloc întâmplător, scrie despre a încredința cuiva comanda supremă, dar tot el, fără milă, a preda pe cineva ca să fie torturat. 

Toate acestea și altele câteva au dus la numirea celui care transmite, dar nu oricum, traditor și cu bune și cu rele, adică trădător însă și transmițător de cunoștințe.  În fine, de la Tacitus sintagma interfecto traditore, trădătorul fiind omorât. 

Revenind la zilele noastre trebuie subliniat că trădarea se împarte adesea între trădător și trădat conform unei aserțiuni anonime după care „dacă ai fost trădat o dată e vina trădătorului dar dacă ai fost trădat a doua oară e vina ta”.

Ca instrument de partid, rămânem la Caragiale: „Trădare să fie dacă o cer interesele partidului… dar s-o știm și noi”. În fine Arthur Miller cu aserțiunea „Trădarea e singurul adevăr care  dăinuie”. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *