Dacă

Acum nu ești acasă nicăieri,
Decât în rugăciune ori în somn.

Dac-ai putea să mergi cu ochii-nchiși
Și cu auzul bine ferecat,
N-ai mai vedea și nici n-ai mai simți
Stridențele și zgomotul din jur…

Dar dacă pui semințele de calm
În tot acest deșert asurzitor,
Dacă le uzi să prindă rădăcini,
O liniște ar umple cu păduri
Sufletul lumii ciunt și terfelit.

Sub arborii tăcerii din adânc,
Poate ne-am primeni și-am asculta
Cum pâlpâie lăuntric Cineva,
Pe care Îl credeam pierdut demult.

Un comentariu

  1. Liana Tugearu says:

    Da, arborii tăcerii, liniștea sufletului e tot ce ne lipsește acum, cu precădere. Mulțumiri Monicăi Pillat pentru cuvintele potrivite.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *