Sarea…

 

adică sal, salis avea o incontestabilă importanță în lumea romană, atât concret, material cât și spiritual. În relativ scurt timp substantivul ajunge să desemneze mai multe tipuri precum sal marinus, sare de mare, sal fossilis, sare gemă, sal coactum, sare rafinată; dar intră și în sfera spirituală tocmai datorită importanței ei, primind și înțelesurile de spirit, vorbă de duh, glumă, picanterie, finețe, grație.  De unde și expresii precum cum grano salis, cu un grăunte de spirit, sau contrarul sine grano salis desemnând prostia totală. 

Dar concretețea esențială a sării nu se pierde niciodată dat fiind că dintru începuturi și mai apoi rămâne apanajul Statului. Legionarii, ca angajați ai Statului roman, primeau la începuturi o cantitate sare pentru consum propriu, pentru ca apoi să primească echivalentul pecuniar adică salarium devenit soldă. Și de aici etern beștelitul până azi salariu. Precum în zilele noastre și atunci magistrații primeau o indemnizație, salarium, mai altfel…

De subliniat însă că sarea rămâne a Statului. Veniturile din producția de sare, adică salaria annona, ne explică Livius, întră în bugetul Romei indiferent unde se afla salina pe întinsul Imperiului. La masculin salarius era doar vânzătorul de sărături, băcanul. 

Nu doar exploatarea sării era în jurisdicția Statului ci și transportul ei după cum ne-o probează existența drumului sării, Via Salaria care ducea la Roma. Șoselele erau tot ale Statului, realizate cu contribuția armatei și nu cu sclavi. Coordonarea activității îi revenea lui curator viarum. Cei care lucrau în domeniu erau… salariați, salariarii. Nu știm sigur cât erau de mulțumiți salariații de la Stat dar nu avem informații  despre greve. Oricum armata nu făcea grevă. Plătind impozitul cuvenit Statului puteai fi salinator, vânzător de sare, cu măsură… 

Observând importanța sării  încă din lumea romană,  înțelegem și povestea despre „sarea în bucate”, mai ales că problema hipertensiunii arteriale nu exista încă. Dar locul cel mai important în toată povestea sării rămâne salina.

Recentele evenimente tragice din lumea sării de la noi ne obligă să ne amintim că ne situăm într-o tradiție romană:  Salinae  dincolo de a denumi un cartier din Roma, era o așezare romană din Dacia Felix, cunoscută pentru exploatarea sării, între Apulum și Potaissa, în zona numită azi Ocna Mureșului.

Cum se va rezolva trista situație din ziua de azi? Nu putem spera decât că, la modul roman, Statul își va face datoria fără a căuta „sărari” de suprafață, eventual bruxellezi. 

În rest să sperăm în retragerea apelor chiar dacă pentru unii sales poate însemna apele mării, dar asta în poezie. 

Sugestie civică: numirea unui curator salinarum, neafiliat și pe cât posibil hipertensiv spre a nu atenta la sare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *