Discriminarea pozitivă – o trambulină (și) pentru plagiator

Recente tulburări transatlantice, probează indubitabil că discriminarea, zisă pozitivă, ține de anormalitatea superlativă pentru ca în final, firesc să conducă la contrarul ei, după cum vom vedea. Discriminarea e definită corect  în DEX (e bine totuși să ținem cont de limba ce o rostim) ca „politică  prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate. Discriminare rasială – segregație”. Referitor la segregația statală, cel mai evident exemplu îl reprezintă neadmiterea României în spațiul Shengen. Excitarea unora față de varianta acvatică și aeriană e o ticăloșie politicianistă și nimic mai mult.  

Ajungând la  feluritele minorități (e dreptul lor să fie mai puține numeric, de la sex la infracțiune), totul e bine dar nu pozitiv. Discriminarea nu poate avea nimic  cu binele de vreme ce discriminatio, evident creat de latini, separare, diferențiere, primejdie, moment critic, duce la CRIMEN, fărădelege, crimă, faptă penală care numai înțeles pozitiv nu are. Strădaniile politicienilor filo -minoritari (în vreun fel sau altul) pot stâlci mințile … minore ale unor alegători, dar latina, repet, NU. Altminteri, vom  „vorbi”  – nu doar mediatic – de apartheid pozitiv, de ghetou pozitiv, ceea ce ar deranja justificat nu doar Țara de trei ori sfântă ci orice minte sănătoasă. 

Iată însă că, așa cum sugeram și discriminarea pozitivă își are nașul, firesc până la urmă. Conducătoarea celei mai celebre universități americane, întronizată cert discriminatoriu pozitiv pe baze cromatice, coloristice ca să ne menținem în perimetrul latin, și-a dat demisia plagiatoriae causa. Mai clar: plagiator ca și plagiarius înseamnă răpitor, negustor de oameni sau, zice Marțial hoț de idei; verbul plagiare se menține însă în sfera concretului rentabil la romani, însemnând doar a răpi oameni spre a-i vinde. Plagiatorul clasic este însă un soi de hoț al… hoțului căci plagiarius e și răpitor  de sclavi ai altora, puși la vânzare. Problema demisionarei transatlantice stă și în faptul că e plagiatoare fără să fi scris vreo carte. Probabil articole, nu multe, ceea ce ar mai fi scuzabil căci, conform unui mare italian,  omenirea în fapt  are vreo zece idei pe care le tot învârte de două mii și ceva de ani. Se probează încă o dată complexitatea pragmatismului roman: decât să furi o idee, probabil de la alt hoț, mai bine răpești întreaga persoană.  Și iată cum discriminarea  pozitivă devine ceea ce și trebuie să fie: incriminare. 

Adaug recent încheiatului periplu electoral punktual: plaga (rană, neologism plagă) care în sintagma plaga iniecti petitioni înseamnă lovitură dată unei candidaturi la alegeri. Desigur, fără nici o legătură cu plagiatul, chiar dacă și „locomotiva Europei” a avut o serie de miniștri care – mediatic zis – „ar fi plagiat” devenind incriminabili; dar numai pe moment. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *