(euro)Deputați și senatori

După ce (ne-)am lămurit ce înseamnă votul și  am decis să mergem la urne – act civic oricum moral comparativ cu „analizele” impertinente ale chibiților absenteiști de pe margine – să vedem ce sunt sau ar trebui să fie aleșii Țării sau ai Europei. Un foarte recent sondaj de opinie  a evidențiat din nou că încrederea minimă a românilor, către nulă  de vreme ce sunt coada clasamentului,  îi vizează pe jurnaliști și pe politicieni. Despre „vorbim” nimic căci nu îi alegem, putând să-i ignorăm.  

Aleșii: constatăm dintru început o neconcordanță etimologică cel puțin în cazul deputatului ca persoană politică de vreme ce el ar trebui să aibă o funcție fitosanitară, la propriu; la figurat nici nu se pune problema. Înțelesul primar al funcției actuale se leagă de verbul deputare (a curăța  via, arborii, etc.), după cum ar trebui  să probeze mai multă gândire, de vreme ce același verb  înseamnă și a socoti, a considera; în fine (mult mai aproape de ceea ce este azi deputatul) înseamnă  a destina, ceea ce ne spune că alesul în mod democratic e destinat  unei anumite însărcinări publice, spre binele celor care l-au votat. 

Faptul că lucrurile nu stau nicidecum astfel, indiferent dacă e euro- sau nu, ne obligă la o reconsiderare a actului electoral, în nici un caz prin absenteism, ci ca formă eliminatorie. Cu luciditate critică e bine să avem în vedere și reversul destinării sugerat de expresia deputare vaccas steriles ad aratro, adică a destina vacile sterpe plugului. 

În privința senatorului lucrurile par aproape limpezi, fără să pună probleme de interpretare, nici etimologic căci ne întoarcem la senator (membru al senatului, la Roma inițial). Totuși pretențiile  sunt (inutil de) mari azi, căci substantivul îl raportăm la adjectivul senex (senis genitivul) cu înțelesul de bătrân; acesta era  membru al lui senatus (adunarea bătrânilor) nu senilitatis causa, ci pentru că e matur, copt la minte, acestea fiind alte două sensuri definitorii ale adjectivului latin; desigur că un senat îmbătrânit, în rele de exemplu, nu e de dorit, mai ales că o anume maturitate nu are nimic cu etatea. 

Analizând însă expresii precum senior auctoritas (autoritate de om mai matur)  sau senior oratio (discurs mai matur), constatăm că senatul Patriei prezintă carențe majore; NU și în privința propriilor interese captate cu o încăpățânare demnă de  expresia lui Apuleius senes muli (bătrânii catâri); nu neapărat patrupezi.  

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *