După un timp

Vorbeam la telefon, în vis, cu tata
Și îi spuneam că nu mai știu s-ajung acasă.
-Pe unde ești? m-a întrebat. -Nu îmi dau seama,
În jurul meu acum e numai noaptea.
– Ridică mâna, m-a-ndemnat, fă semnul crucii
Și ai să vezi, după un timp, că-n beznă-i poarta
Pe care vei intra din nou în curte.
Oriunde-ai fi, poți să înalți cu gândul
Acoperișul vechi, ferestrele iubite
Și lampa care arde. – Dar tu cum ai să vii?
L-am cercetat. – Eu sunt deja-năuntru.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *