Motivele pentru care oamenii mor s-au schimbat ireversibil în timp. În doar câteva secole, omenirea a evoluat de la o lume în care bolile și violența puteau doborî pe oricine și la orice vârstă, iar foametea secera milioane de vieți, la una în care în multe țări excesul de mâncare a devenit o problemă mai mare decât lipsa ei. De ce și cum s-au schimbat cauzele deceselor atât de mult într-un timp atât de scurt? De ce cu doar puține secole în urmă bolile infecțioase făceau ravagii, pe când astăzi principalele cauze sunt bolile coronariene și atacul cerebral? Și ce ne spun toate aceste schimbări despre felul cum au trăit înaintașii noștri? Profesorul Andrew Doig de la Universitatea din Manchester răspunde acestor întrebări și ne oferă o edificatoare istorie universală a cauzelor morții cu informații de natură socială, demografică și medicală despre cum a reușit omenirea să învingă numeroase boli. Trupul nostru muritor este o poveste captivantă a cuceririlor din domeniul medicinei și al organizării sociale, o istorie scrisă cu mult talent de un autor atent la cele mai fine detalii și care știe cum să privească cu optimism către viitor.
Fragment:
Variola e o boală infecțioasă extrem de contagioasă și adeseori fatală, care se transmite prin tuse și strănut. Folosirea în comun a hainelor și a așternuturilor contaminate poate duce și ea la contractarea infecției, după cum află biata Esther Summerson în romanul Casa umbrelor al lui Charles Dickens, când se îmbolnăvește de variolă în urma unui gest caritabil. Treizeci la sută dintre cei care au contractat boala au murit. Odată ce bășicile se vindecau, supraviețuitorii rămâneau de obicei cu cicatrici pe viață. Își puteau pierde pe durata bolii părți din buze, urechi și nas. Și orbirea era o consecință frecventă, din cauza leziunilor corneei. Nici acum nu avem vreun remediu pentru variolă, dar e o boală pe care nu o poți contracta decât o dată în viață.
E cauzată de virusul Variola. Variola provine probabil dintr-un virus întâlnit la rozătoarele africane, care a făcut saltul la oameni în urmă cu aproape 10.000 de ani, când a început să se practice agricultura în nord-estul Africii.
S-au descoperit cicatrici asemănătoare celor produse de variolă pe chipurile mumiilor din vremea celor de-a optsprezecea și a douăzecea dinastii egiptene (1570–1085 î.e.n.), inclusiv la faraonul Ramses al V-lea. Variola pare să fie descrisă în unele texte din China datând din anul 1122 î.e.n., precum și în texte sanscrite din India din aceeași perioadă.
Variola a ajuns în Europa în urmă cu aproximativ 1.500 de ani, deși inițial a fost doar una dintre numeroasele boli ale copilăriei. Nu se știe de ce, dar, la începutul secolului al XVII-lea, a devenit endemică și la adulți. În Europa secolului al XVIII-lea, mureau de variolă 400.000 de oameni anual, iar o treime dintre cei care supraviețuiau bolii orbeau. Rata mortalității în rândul adulților oscila între 20% și 60%, iar în rândul sugarilor era chiar și mai mare, atingând spre sfârșitul secolului al XIX-lea aproape 80% în Londra și 98% în Berlin. Bogăția și puterea erau neputincioase în fața bolii: Ludovic al XV-lea al Franței, Maria a II-a a Angliei, Petru al II-lea al Rusiei, împăratul Shunzhi al Chinei și Maria Tereza a Austriei au murit cu toții de vărsat. Stalin a contractat și el boala la vârsta de șapte ani. Când a ajuns în fruntea Uniunii Sovietice, a cerut ca fotografiile să-i fie retușate în așa fel încât să nu i se vadă cicatricile. Regina Elisabeta I a Angliei a făcut și ea variolă, la vârsta de douăzeci și nouă de ani. A rămas cu cicatrici și și-a pierdut părul în anumite zone de pe scalp, lucruri pe care a încercat să le ascundă ulterior recurgând din abundență la machiaj, peruci și pictori care să-i facă portrete adecvate.
O veche măsură de prevenție împotriva vărsatului era variolizarea, prin care virusul variolei era inoculat în mod deliberat indivizilor lipsiți de imunitate. Cu ajutorul unei lamele, se preleva material proaspăt din pustulele unui bolnav, care apoi era transferat în brațele sau picioarele recipientului, pentru a i se conferi imunitate. Variolizarea pare să fi fost descoperită în mod independent de mai multe ori în Europa, Africa, India și China. În 1670, niște negustori din Cerchezia, la vest de Munții Caucaz, au introdus variolizarea în Imperiul Otoman. Familiile din Cerchezia urmăreau adeseori ca fiicele lor să obțină o poziție în haremul sultanului din Istanbul, ca să trăiască apoi în lux și lenevie și poate chiar să dea naștere viitorului sultan, așa că recurgeau la variolizare ca să-și ferească fetele de cicatricile lăsate de vărsat. Practica aceasta a contribuit într-o oarecare măsură la reputația femeilor din Caucaz, cunoscute în epocă pentru frumusețea lor. […]
Andrew Doig
Trupul nostru muritor
O istorie universală a morţii
Editura Polirom
Traducere din limba engleză de Ruxandra Câmpeanu
„O carte superbă.” (Simon Sebag Montefiore)
„Seducătoare și fascinantă.” (Mail on Sunday)
„O istorie a morții și, totodată, o istorie a vieții, briliantă și captivantă.” (Scotsman)
„Impresionant de amplă și admirabil scrisă.” (Nature)
Din cuprins:
Lungul drum al descoperirii vitaminei C • O ipoteză privind dispariția culturii Cucuteni • Lăptăreasa din Gloucestershire și vaca Floricica • Paul Ehrlich în căutarea glonțului magic • Boala care a afectat familiile regale din Europa • Pentru cine a compus Bob Dylan „Song to Woody” • De ce n-au reușit francezii să sape Canalul Panama • Când au renunțat mormonii la poligamie • Cum poți să mori înainte de a te naște • De ce este vodca simbolul național al Rusiei • Un schimb echitabil: variolă contra sifilis • Tutunul salvează coloniile britanicilor din Virginia • Ralph Nader, omul care a schimbat America
Andrew Doig este profesor de biochimie la University of Manchester. A studiat științele naturii și chimia la Cambridge și biochimia la Stanford University Medical School. Cercetările sale vizează domenii precum biologia computațională, neuroștiințele, demența, dezvoltarea biologică și proteinele.
