Pentru plata înmatriculării maşinilor trebuie făcută inspecţia tehnică o dată pe an, aşa-i legea în Texas. Acum un an m-am dus eu, de două ori. Acum am timp mai puţin, aşa că hotărâm să mergem fiecare cu maşina lui, dar în acelaşi timp.
Dau telefon la locul inspecţiei de anul trecut şi mă asigur că se lucrează. Din cauza pandemiei, multe „comerţuri” au fost închise în ultima lună şi mai bine, dar de câteva zile s-au redeschis multe, ori s-a auzit că se vor redeschide multe, inclusiv unele restaurante, cu mesele rărite.
Ne conducem maşinile cu GPS-urile setate pe navigaţia prin oraş, adică evitând autostrăzile, pentru că ea aşa conduce. Vorbim între noi la telefon până când mă acuză că n-am încredere în abilităţile ei şofereşti.
Ajunşi, ea îşi trage maşina în marginea aleii de acces, pentru a mă lăsa să o opresc pe-a mea în faţa intrării. Cobor din maşină cu masca pusă şi imediat îmi iese în întâmpinare un tânăr fără mască. Îmi verifică asigurarea auto şi îmi spune că el e cel care va băga maşina înăuntru. Răspunzând întrebării mele, îmi spune că ei n-au oprit deloc lucrul în ultimele luni. Îl urmăresc cum sare fără mască în maşină şi cum îşi pune mâinile fără mănuşi pe volan. După 5 minute, cât durează testele, imprimarea certificatului de inspecţie şi plata prin card, mă urc în maşină şi o scot de-acolo, apoi o iau pe-a ei din marginea aleii.
La finalul dublei inspecţii, ea spune că nu vine direct acasă, pentru că are de gând să facă o oprire la un magazin alimentar. Eu lucrez „de-acasă” de câteva săptămâni, aşa că e musai să mă duc acasă. Pe drumul de întoarcere ţin masca pe faţă şi mă dau de vreo trei ori pe mâini cu gel dezinfectant.
Vorbim la telefon şi o informez că tânărul care ne condusese maşinile a lucrat nonstop în vremea pandemiei. Ea-mi spune că înainte de plecarea de la service dezinfectase volanul, ceea ce eu nu făcusem. La un semafor, mă priveşte unul care se pregăteşte să treacă strada. Îmi amintesc ce mişto făcusem eu zilele trecute de unul pentru că era singur în maşină şi cu mască. Îi spusesem ei, atunci: „Ăstuia îi e frică să nu-şi dea virusul, ha-ha-ha!”
Ajung în parcarea blocului şi, cu motorul oprit, îmi torn iar gel dezinfectant în palme şi dau un strat gros pe volan. Cobor şi nu-mi scot masca, pentru că nu vreau să-mi ating faţa cu mâinile plimbate peste volan. În timp ce traversez aleea spre intrarea în bloc, mă claxonează unul. Un „redneck” râde de masca mea, îmi spun, ştiut fiind că ăştia refuză să poarte mască şi să păstreze distanţa socială, fiind convinşi că pandemia e o fentă inventată de „sistem”. Fac un pas înapoi şi-i arăt măgarului degetul, fără să încerc să văd chipul de dincolo de parbriz, după care fac o piruetă şi-mi reiau drumul.
Sunt claxonat iar, cu insistenţă, iar când mă uit cu teamă înapoi o văd pe ea. Lasă geamul jos şi-mi spune: „Ai înnebunit? Te poate împuşca unul, suntem în Texas!” Se răzgândise, cu mersul la magazin.
