…deodată mă aflu în sufrageria mea în stil Josefin şi îmi pare că pietrele caldarâmului încep să mi se umfle sub tălpi, se ridică şi pleacă cu mine spre fabrica de ţigări şi Sinagogă, pe deasupra Turnului de Apă timișorean pluteşte o spumă de porumbei şi faetoane galbene cu senegalezi, dau să îmi pierd urma prin piaţă, străbat munţi de portocale prin defilee de kiwi şi de ţâţa caprei, trec păduri de ananaşi chinezeşti şi golfuri de părădaiţă din care uicii şi tuşele oficiază pe tronuri roz de lubeniţă, mă ascund după undiţe, cacadu, râme negre şi hamsteri, mă rostogolesc înainte, prin emoţia profundă a varzei murate, printre butoaie cu măsline şi saci de ceapă, peste dunele de fasole, fericit cum e doar cartoful de Belinţ, în salonul mieilor atârnaţi de picioare aud pe cineva strigându-mă, dar nu întorc capul, căci iată-mă-s la bulevard, minune, s-a întrerupt traficul iar casele vieneze, făloase, colorate în mov-ţiclam, şi-au desfăcut porţile şi au ieşit în stradă, turci rotofei în şalvari ciocnesc halbe cu austrieci ţepeni, norele cu soacrele, şuţii cu agenţii comunitari, inginerii nemţi cu cei japonezi, bărbaţi de stânga sau de dreapta îşi taie reciproc fripturile pentru neveste, copii şi nepoţi, se beau sucuri carbogazoase, liqueur şi se cântă la mandolină, se aplaudă şi se râde în hohote, csokolom Eni, servus, dragă, de sub porticele înalte răsună pocnetul zarurilor azvârlite de graşi tatuaţi, în maieuri, domnişoare în crinoline înfulecă doboş cu mănuşi de dantelă şi împart invitaţii de Valentine’s, călugăriţele de Notre Dame mărşăluiesc în ritmul clopotelor spre chiliile Liceului Sârb, printre băieţi în surtuce, care anunţă apariţia unui nou fel de mâncare, se strecoară nota trenului de seară dinspre Bahnhof…
Prin pereţii transparenţi ai clădirilor ne fac semne cu mâna turişti de pe vaporaşele ancorate în faţa Căpităniei, ia uite-le, albe ca şerveţelele, e cald şi e bine, muierea tace şi copiii-s la mama, o să le cumpăr o ciocolată, îmi fac vânt cu pălăria, mă desfac la guler şi cer unui chelner în frac un pahar de şampanie, mi-e sete, beau, danke, dar banii nu mai există, îmi răspunde el mirat, acum plata se face în flori de iasomie, din balcoanele frumos decorate ale Palatului de Economii coboară covoare şi reclame la o firmă de gresie, din care sar afară spiriduşi ce ciocnesc ouă roşii, apoi gălăgia scade, se împachetează în baloţi înapoi în curţi, mesele se pliază economic pe ziduri, cu tot cu clienţi, warum, cine e armata asta, cine pot fi ăştia, nu pot fi naşii de tren, că ar face zarvă prea mare, nici greviştii foamei, ia stai puţin, sunt agenţii comerciali în ritm de samba, îşi deschid, bineînţeles, festivalul, ia uite boschetarele cu coroanele lor superbe din pene de struţ, cum îşi unduie şoldurile vopsite cu ochi de pisică, lor le urmează carul alegoric al instalatorilor , steagurile muncitorilor la bandă şi trăsurile împodobite cu planşe ale profesorilor navetişti, muzica lor creşte şi se subţie tot mai mult până se transformă în corul tragic al pisicilor vagaboande şi al sirenelor ambulanţei, dar casele continuă să aspire şi şuvoiul acesta de oameni şi să se închidă, una după alta, cu zgomot sec, de cutii metalice, numai eu îmi pot continua liniştit mersul, alunecarea înainte, liber ca o pungă de plastic…
…Am rămas singur în oraşul acesta. Doar eu şi un bidon de apă în mână. Îmi lipesc urechea de pământ, dar tramvaiul nu se mai aude. Unde o fi plecat toată lumea, la biserică ? Dar n-am auzit gongul, nici semnalul de deschidere al discotecilor.. În schimb, ogoarele negre par să se reverse printre casele mari, cu ferestre habsburge, ţarina grasă se întinde, încet şi sigur , în toate direcţiile, cuprinde oraşul, urcă pe faţadele sculptate, ca o igrasie, iar din fostele străzi, printre mese, se aud de acum primele, nesfârşitele tocuri ale turmelor de oi ale nopţii.
Mă trezesc tot un lac de sudoare. Apoi deschid uşa.
