Cu nevroticii încheiem deci un pact: sinceritate totală față de discreție strictă. Asta lasă impresia că am aspira numai la poziția unui părinte duhovnic lumesc. Însă diferența este mare, căci noi nu vrem numai să auzim de la pacient ceea ce știe și ascunde de alții, ci el trebuie să ne relateze și ceea ce nu știe. Ținând cont de acest scop, îi dăm o explicație mai bine determinată a ceea ce înțelegem prin sinceritate.
Îl punem să respecte regula analitică fundamentală, care îi va conduce pe viitor atitudinea față de noi. El trebuie să ne comunice nu numai ceea ce spune în mod intenționat și bucuros, ceea ce îi aduce, ca într-o spovedanie, ușurare, ci și tot restul, tot ce îi oferă observarea sa de sine, tot ce îi trece prin minte, chiar dacă îi este neplăcut să o spună, chiar dacă i se pare neimportant sau eventual absurd. Dacă, după această indicație, el reușește să excludă autocritica, atunci ne furnizează o abundență de material, gânduri, idei, amintiri, care se află deja sub influența inconștientului, fiind adesea derivate directe ale lui, și care ne pun deci în situația să ghicim inconștientul refulat la el și să extindem, prin informațiile pe care i le dăm, cunoașterea de către Eul său a inconștientului său.
Dar rolul Eului său este departe de a se limita să ne aducă într-o supunere pasivă materialul solicitat și să accepte credul traducerea pe care o facem noi acestui material. Se mai întâmplă și altele, unele pe care puteam să le prevedem, altele care ne vor lua prin surprindere. Cel mai remarcabil este că pacientul nu rămâne să-l privească pe analist în lumina realității ca pe cel ce ajută și sfătuiește, pe care îl recompensăm pentru această strădanie și care el însuși s-ar mulțumi cu rolul, de exemplu, al unui ghid montan în timpul unui itinerar greu prin munți, ci că vede în el o reîntoarcere — reincarnare— a unei persoane importante din copilăria sa, din trecutul său, și de aceea transferă asupra lui sentimente și reacții, care cert că erau destinate acestui model.
Acest fapt al transferului se dovedește curând a fi un factor de o nebănuită importanță, pe de o parte, un mijloc ajutător de o valoare de neînlocuit, pe de alta, o sursă de pericole serioase. Acest transfer este ambivalent, el include atitudini pozitive, delicate, ca și negative, ostile față de analist, care este pus de regulă în locul unuia dintre părinți, al tatălui sau al mamei.
Atâta vreme cât este pozitiv, el ne face serviciile cele mai bune. El schimbă întreaga situație analitică, împinge la o parte intenția rațională de a se face sănătos și a fi lipsit de suferințe. În locul ei trec intenția de a-i plăcea analistului, de a-i câștiga aprobarea, dragostea. El devine adevăratul imbold al conlucrării pacientului, Eul cel slab devine puternic, sub influența transferului el are realizări care altminteri i-ar fi imposibile, el pune stop simptomelor sale, devine aparent sănătos, numai de dragul analistului. Analistul poate să își recunoască rușinat că a început o întreprindere dificilă, fără a bănui ce mijloace extraordinare de putere vor fi la dispoziția lui.
Fragment din ”Tehnica psihanalitică” (1938), Opere esențiale, vol. 11
