Cu toate acestea, din inscripţiile sale reiese limpede că inima statului său era Babilonia. Multe dintre fostele oraşe state de aici şi cultele lor au beneficiat de sprijinul lui Hammurabi. În această regiune putem studia modul său de guvernare: în calitate de conducător, se preocupa de cele mai mici detalii. Ca urmare a reconstruirii de mai târziu şi a creşterii recente a pânzei freatice, această perioadă a oraşului Babilon este practic necunoscută din punct de vedere arheologic, supravieţuind doar un mic număr de tăbliţe din oraş. Informaţiile noastre provin în principal din alte oraşe, unde agenţi regali reprezentau interesele Babilonului. De exemplu, în Larsa, aceşti oameni erau Sin iddinam şi Shamash hazir şi se păstrează cam două sute de scrisori pe care regele le a trimis lor. Acestea tratează probleme aparent de mică importanţă – de exemplu:
Lui Shamash hazir, astfel îi vorbeşte Hammurabi: „Din câmpurile ce aparţin palatului, dă unul ce măsoară un hectar (2,47 acri), de lângă poarta Larsei, un câmp necultivat care să fie de bună calitate şi aşezat lângă apă, lui Sin imguranni, cel care taie sigiliile”.
Această grijă nu se potriveşte, poate, cu imaginea noastră despre un mare conducător, dar reflectă foarte bine ideologia regalităţii în acele timpuri. Regele era un păstor şi un agricultor. Trebuia să se îngrijească de poporul său, asigurându le ogoare pentru întreţinere şi făcând fertile aceste ogoare prin proiecte de irigaţie. Oamenii aşteptau din partea lui o astfel de atenţie.
Aceeaşi ideologie a fost exprimată în repetate rânduri în introducerea şi încheierea celui mai cunoscut monument al său, codul de legi al Hammurabi. El afirma acolo:
Aşa am devenit eu păstorul binefăcător al cărui sceptru este dreptatea; a cărui umbră odihnitoare este întinsă peste toată cetatea, la sânul meu am purtat popoarele ţării lui Sumer şi Akkad; ele au înflorit sub protecţia mea.
Funcţia codului de legi a fost mult discutată, dar există un consens că denumirea lui actuală este greşită: nu este un cod de legi, ci un monument care îl prezintă pe Hammurabi ca un rege exemplar al dreptăţii. Textul este cel mai bine cunoscut de pe o stelă de bazalt negru acoperită aproape în întregime cu inscripţii. Trei sute de enunţuri sunt încadrate de un prolog şi un epilog, toate fiind structurate pe acelaşi model: „dacă…, atunci…”. De exemplu: „Dacă un om comite un jaf şi este prins, omul acela va fi omorât” (§ 22). Pentru că se preocupă de multe aspecte ale existenţei, articolele nu acoperă în niciun caz toate delictele posibile, apărând chiar şi unele contradicţii. Mai mult, numeroasele documente legale din vremea aceea, inclusiv înregistrări ale cazurilor, nu fac nicio referire la cod. În loc să fie o listă de precepte legale, întregul monument este o expresie vie a lui Hammurabi ca rege care împarte dreptatea în stat. O spune chiar el:
Tot cel apăsat ce are un proces să vină în faţa statuii mele, regele dreptăţii, şi să citească cu luare aminte stela cea scrisă, să dea ascultare cuvintelor mele preţioase, stela mea să i facă limpede pricina lui; să înţeleagă el cauza lui şi să se liniştească în inima sa (zbuciumată). Să spună: „Hammurabi… conduce ţara cu dreptate”.
Pentru a şi dovedi capacitatea de a garanta dreptatea, Hammurabi a înşirat aceste trei sute de cazuri şi i a îndemnat pe viitorii regi să studieze şi să i urmeze exemplul.
Cu toate acestea, conţinutul codului oferă informaţii despre societatea babiloniană a timpului. Dovedeşte o ierarhie socială cu o structură tripartită de oameni liberi (în akkadiană awilum), dependenţi (mushkenum) şi sclavi (wardum). Pedepsele variau în funcţie de statutul victimei şi de autorul delictului.
