Christine de Pizan, „Cartea cetăţii doamnelor” (1)

„Dar aţi putea să mi confirmaţi dacă ceea ce bărbaţii pretind, şi ceea ce atâţia autori discută cu convingere în scrierile lor, e adevărat – e o chestiune la care mă gândesc cu multă seriozitate – că traiul în cadrul instituţiei căsătoriei este plin de amărăciune şi nefericire pentru bărbaţi din cauza defectelor femeilor şi a nesăbuinţei lor, din cauza toanelor lor, aşa cum stă scris în multe cărţi? Mulţi afirmă că acestor femei le pasă atât de puţin de soţii lor şi de compania acestora încât nimic altceva nu le irită mai mult. Din acest motiv, pentru a scăpa de asemenea necazuri şi pentru a le evita, mulţi îi sfătuiesc pe bărba¬ţii înţelepţi să nu se căsătorească, susţinând că nici o femeie – sau foarte puţine – sunt fidele soţilor lor. Chiar Valerius i a scris lui Rufinus în acest sens şi Theofrast ne spune în cartea sa că nici un bărbat cu scaun la cap nu ar trebui să şi ia femeie, pentru că femeile pricinuiesc prea multe necazuri, nu ştiu să iubească şi clevetesc întruna şi că, dacă un bărbat se căsătoreşte pentru a fi îngrijit şi alinat când e bolnav, un servitor leal ar putea să o facă mult mai bine şi cu mai multă devoţiune şi cu mult mai puţină cheltuială, şi că dacă soţia cade la pat, soţul cel îndurerat nu îndrăzneşte să se mişte de lângă patul ei. Dar ajunge, ne ar trebui prea mult timp pentru a aminti toate aceste păreri, de aceea îţi spun, dragă Doamnă, dacă există adevăr în aceste opinii, sunt atât de revoltătoare aceste defecte ale femeilor că toate cele¬lalte virtuţi şi talente cu care sunt înzestrate sunt anulate şi nu mai înseamnă mare lucru”.