Pactul sovieto-german, strivirea Revoluţiei Maghiare, edificarea Zidului Berlinului, interzicerea “Solidarităţii”: tot atâtea jaloane care definesc o istorie central şi est-europeană dominată de umbra sângeroasă a tiraniei, raptului teritorial şi crimelor. În pofida energiei celor care duc mai departe tradiţia de cinism şi de ticăloşie a tovarăşilor de drum ai Moscovei, comunitatea atlantică este unicul baraj care se ridică în faţa acestui trecut traumatic pe care invazia Ucrainei îl retrezeşte la viaţă, cu întreg cortegiul său de orori.
Înaintea summit-ului NATO, este vital să amintim acele adevăruri fără de care libertatea noastră va fi ameninţată mortal. “Războiul Rece” nu a fost expresia expansionismului occidental, ci confruntarea cu un imperiu totalitar a cărui vocaţie hegemonică submina edificiul civilizaţiei înseşi. NATO nu este o relicvă militaristă,ci organizarea apărării acelor principii pe care se sprijină democraţia şi pluralismul. Pentru cei care speră în utilitatea altor cedări imunde müncheneze, lecţiile istoriei europene sunt lipsite de ambiguitate. La căpătul drumului de laşitate se află crimele şi sângele nevinovat al popoarelor.
În clipele în care Preşedintele Rusiei declară, ritos, că armatele sale pot anihila în două săptămâni independenţa Ucrainei, solidaritatea atlantică este singurul liant care ne poate salva. Ucraina nu este un accident de parcurs, ci semnul că Imperiul sovietic este pe cale să îşi activeze instinctele prădătoare. Invocând auto-determinarea în acelaşi mod pervers ca şi Hitler, Vladimir Putin creează un precedent care poate fi începutul sfârşitului. Fermitatea generaţiei unor Ronald Reagan sau Margatet Thatcher este sursa la care trebuie să ne întoarcem, spre a reînvăţă maniera în care răul poate fi oprit. Comunitatea atlantică s-a întemeiat, în 1949, în jurul acelor valori pe care nu le putem negocia şi tranzacţiona. Ucraina este testul acestei capacităţi de a afirma dreptul naţiunilor europene la demnitate. Provocarea Rusiei este o provocare care pune în discuţie nu doar libertatea Europei Centrale şi Răsăritene, dar şi a întregii lumi libere. Apelul recent al intelectualilor polonezi este semnificativ. Ucraina este doar un prim pas.
Avocaţii de astăzi ai Rusiei, la fel de vocali ca şi cei ai Uniunii Sovietice de ieri, nu vor înceta să îşi strecoare insinuările defetiste. Pentru ei, NATO este un vestigiu, iar visul libertăţii popoarelor o iluzie infantilă. Să le opunem, cu moderaţie implacabilă, propriul nostru proiect atlantic, hrănit de solidaritate, curaj şi credinţă în capacitatea oamenilor demni de a înfrânge tiraniiile.
