Iluziile artei ( III)

Pictorul este cel care îndrăgește fiecare firișor de iarbă, fiecare crenguță și nu dorește să-i scape nimic.
Emile Zola numea opera de artă,, un colț de natură văzut printr-un temperament”.
Dacă patru pictori ar fi puși să redea pe bucata de pânză din fața lor același peisaj pe care îl văd toți patru laolaltă, vom remarca faptul că dispoziția, culoarea, până și conturul suferă la fiecare câte o subtilă transformare.
Aceste versiuni diferite descriu, desigur, diverse stări sufletești. De exemplu, cel năpădit de melancolie a îndreptat contururile și întărise nuanțele de albastru.
Temperamentul sau personalitatea artistului, preferințele lui elective pot fi una din pricinile transformărilor suferite de motiv în mâinile artistului, dar trebuie să mai fie și altele- de fapt, tot ceea ce reunim în cuvântul,,stil”, stilul epocii, stilul artistului.
Dar stilul este cel care rămâne stăpân chiar și atunci când artistul dorește să reprezinte fidel natura, iar încercarea de a analiza aceste limite ale obiectivității ne poate ajuta să ne apropiem și mai mult de enigma stilului.
E limpede că artistul nu poate reda altceva decât ce pot reda uneltele și mijloacele folosite. Tehnica, însă, îi restrânge libertatea de opțiune.
Trăsăturile și corelațiile pe care creionul le poate scoate în relief vor fi diferite de cele pe care le poate reda pensula.
Așezat în fața motivului, pictorul va căuta acele aspecte ce pot fi înfățișate prin linii.
Putem oare compara imaginea de pe retină cu cea din minte? Să luăm imaginea de pe retina artistului.
Ceea ce știm este că artiștii au ieșit în mijlocul naturii să caute material pentru tablou, iar înțelepciunea lor artistică i-a dus la organizarea elementelor peisajului în opere de artă de o minunată complexitate.
Știm că pictura este o ceremonie care se desfășoară în solitudine.
Să stai în fața unui tablou, să-l privești ușor, fără grabă, să privești în tăcere, să lași pictura să-ți vorbească, să-și găsească sălaș în tine însuți, să o primești cu brațele deschise.
Unii dintre cei care au pictat diverse emoții și sentimente, de exemplu fericirea, au avut o viață fericită și are legătură cu starea sufletească a artistului. Alții însă, au fost profund nefericiți.
Cei mai senini știau cât de fugitivă este o emoție pozitivă și cu cât de repede se ajunge la una negativă, la o incandescență și o solitudine a durerii.
Cei nefericiți, au simțit că emoțiile pozitive au dispărut și în tablourile lor au pictat noaptea neagră a sufletului.
Dar cu toții știm că se află și o umbră de tristețe în lucrările pictorilor consacrați.
Astfel, remarcăm cum personalitatea artistului se reflectă în tablourile ce se află sub privirile noastre, dar stilul rămâne ceva total diferit, singular.