Ana Barton scrie de mînă, ținînd în mînă un întreg univers calofil. Lucru de mînă, lucru din mînă, cu ajutorul stiloului, instrument magic. Scriere plăcută la vedere, plăcută lui Dumnezeu (prin felul în care se prezintă, dar și prin mesaj), simpatică, mănunchi de cerneluri colorate, precum la vie en rose. Răvașele din călimară ale Anei Barton au consistența eleată a curcubeului. Ce o determină pe Ana Barton să fie în contratimp cu lumea haotică și generatoare de kitsch în care trăim, dar, în același timp, în acord cu trăirile sale interioare? Un imens proces de educare a răbdării personale și exercițiile de echilibrare a sinelui lăuntric.
Pentru Ana Barton, caligrafia, amprenta personală, îi este unul dintre Nemuritorii de rînd. Oricît de avansată ar fi tehnologia, oricît de fidel ar reproduce ele mîna omului, și tot nu se ridică la înălțimea scrisului original de mînă, scris care lasă în pagină trăiri, emoții, timp. A scrie colorat ține de o stare de spirit.
Răvașul, biletul, bilețelul, scrisoarea. Ana Barton dă răvaș de drumuri bune și de gînduri primenitoare, avînd rol (pre)vestitor. Răvașele Anei Barton răvășesc, în sensul că deschid orizontul cunoașterii, al nostalgiilor, al universului retro, al valorilor perene. Uneori, răvașele Anei Barton sînt nărăvașe, puneri pe răboj, ,,rune” afective. Paradoxal, sînt și încrețituri descrețite ale frunții.
Urme ale trecerii sale prin lume, răvașele Anei Barton au rolul de a-i marca/jalona parcursul existențial. Răvașele sale sînt socoteli cu viața. Iubitoare de Inimă roșie cu lapte dulce, răvașele Anei Barton au rol scalar, de ,,însemnare”. Punînd pe răboj, Ana Barton își recunoaște, ,,oficializează”, expediază-n lume trăirile. Răvașe din călimară, o sumă de impresii și expresii, sunt bilete de călătorie. Copilăroasă cum o știm, ludică prin excelență, odată scrise cu cerneală din călimară, răvașele Anei sînt scrisori numai bune de agățat de sfoara zmeului pentru a fi purtate de vînt spre a i se duce vestea. Prin răvașe, Ana Barton dă de știre. Răvașele Anei au rol coagulant-ocrotitor. Ana există prin răvașele sale multicolore, răvașe-,,pașaport” existențial, crestături pe arborele ei genealogic.
Ana Barton e fascinată de lucrul scris, modalitate prin care ea înțelege să lase moștenire. Epistole miniaturale, cu sens concentrat, metaforic, pilduitor, manifestare a unui crez, Răvașe din călimară au rol de ștafetă, primesc și dau mai departe, avînd rol de continuator. Izvor, înscris, mărturie, recipisă, epistolie, precum mesajele încapsulate-n sticle și aruncate-n valuri, Răvașe din călimară sînt semne, însemne și consemne.
Călimara, recipient în care se ține cerneala, e rezervor ascuns, athanor cu potențial scriptic infinit. ,,Alchimista” Ana se folosește de cerneluri, de substanțe care conțin uleiuri sicative, albumine și coloranți care sporesc capacitatea de impregnare și de uscare la suprafață. Caligrafiind, desenînd inspirat literele și cuvintele, înfrumusețîndu-le, îmbrăcîndu-le în straie sărbătorești, Ana se pune chezășie în pagină. Înfrumusețînd cuvintele, gătindu-le de sărbătoare, Ana Barton își face din ele pervaz celebrator.
Călimara Anei Barton este un fel de lampă a lui Aladin în care sălășluiește ,,duhul” creației.
Caligrafii interioare, dar și exterioare, Răvașe din călimară sînt și carte-obiect de artă. Ana Barton nu scrie doar frumos, ci și inspirat. Scrisul și înscrisul îi este artă. Ana Barton se manifestă în scris și prin scris, transmite, devine, rămîne, rodește, înțelenește, împămîntenește. Răvașe din călimară devăluie relația strînsă dintre mîna iscusită și ochiul agil receptiv la frumos al Anei Barton. Prin caligrafiile sale, care o (re)prezintă, legitimează și certifică, Ana Barton contribuie la Binele lumii. Prin scris, Ana (își) este, prin caligrafii, ea își manifestă dragostea pentru literă, pentru cuvînt. Nu doar cuvîntul frumos, care, prin rostire (sau incantație), ridică vibrațional, ci și estetic, încîntător la privit. Din caligrafie Ana Barton își crește grădina, sporește ogorul. Caligrafiind, Ana plantează și în același timp ,,udă” semințele propriei deveniri.
Mama, patria, limba română. Pe toate trei le caligrafiazăși ortografiază vibrant, cu mîna pe inimă, la toate trei e sensibilă, cu toate trei e duioasă, toate trei îi sînt balsam pentru suflet. Cuvîntul-lichid vital, cuvîntul-sevă, cuvîntul-seminal își croiește drum pe albul hîrtiei. Ana Barton manifestă un adevărat cult pentru cuvîntul scris-vorbit. Caligrafiile Anei sînt drumuri vii prin memorie, dar și prin suflet. E felul ei prin care știe să se facă plăcută. Prin cuvînt, prin rostire, Ana își găsește rostul. Ana se spune și se scrie. Rotunjind literele, Ana Barton își este sieși estetă.
Caligrafiile Anei Barton împrumută din miracolul Fairiei, a Poveștii, a Basmului. Cărțile de povești și răvașele Anei Barton plămădesc lumi aparte, multicolore.
