,,Naiul” lui Septimiu Pan este pana sa, pe care-o folosește de fiecare dată inspirat, în funcție de context, nerămânând niciodată dator, în pană de idei sau de subiecte. Dacă, de pildă, în volumul său de proze scurte de debut, De ce umblă Cupidon gol și alte chestiuni existențiale, acesta ,,trăgea” din toate pozițiile, îmbinând umorul spumos, ironia, autoironia și bășcălia, în scopul descrețirii frunților și în virtutea elevatei categorii a intelectului, am numit râsul (să (ne) râdem, de noi înșine și unii de alții), așa cum îl denumește moralistul La Bruyère, cu un Cupidon năstrușnic, capricios, greu de strunit, cu porniri de răsfățat Goe, pus pe șotii și responsabil cu înamorarea (ce-i drept, arcu-i făcut în pripă și săgețile boante nu nimereau întotdeauna corazon-ul țintă), în care taman neseriozitatea face victime, în Povestiri la colț de stradă.Viața în câteva secunde și alte marazuri constatăm o schimbare semnificativă de ton, o trecere la seriozitate, gravitate și la economie de timp și de verb, în acord cu rigorile vremurilor aspre în care trăim, în care totul sau aproape totul se consumă pe repede înainte, iar vitalismul, ca și fericirea, devine un ,,produs” de lux. De aceea scriitorul își condensează/încapsulează povestirile de viață în zece secunde, contracronometru, scurt și cuprinzător, punctual, uneori fără menajamente, și cu mesaj clar, în ideea că nu prea mai e timp de irosit cu ocolișuri, aluzii, mângâieri pe creștet sau bătut de ,,șei” ca să priceapă ,,iepele” mai domoale la minte.
Dacă înainte era mahalaua, topos provincial marginal și marginalizat, populat de un univers uman pestriț doldora de genotipuri care au făcut carieră în literatura română și nu numai (vezi, la noi, Ion Luca Caragiale sau Eugen Barbu), acum scriitorul își mută interesul mai pe ,,centru”, mai pe ,,strasse”, deși, în foarte multe cazuri, schimbrea de locație nu aduce cine știe ce revelații, centrul fiind tot un fel de ,,mahala”, ce-i drept, mai scrobită și mai dichisită, ce conservă și potențează mentalități, caractere și comportamente adunate sub umbrela generoasă a ,,balcanismului” fără frontiere. În ambele cărți, Septimiu Pan rămâne fidel ideii de ,,chestiuni existențiale”, întrucât viața, imediata noastră apropiere, e dintotdeauna un filon nesecat de inspirație, mai de fiecare dată depășind/învingând la puncte filmul. Mai există și o a treia ipostaziere a lui Septimiu Pan, aceea de poet, de rafinat colecționar de vorbe de duh, de galanterii verbale, care-l face extrem de sensibil și de vulnerabil, mai ales atunci când vine vorba de frumusețea și delicatețea feminină: ,,(…) femeile știu tot, mai puțin de ce sunt supărate câteodată (…)”, ,,E liniște. Cad frunzele din teiul de pe stada Toamnei.” (p.79); ,,O femeie frumoasă intră într-un supermarket. În floarea vârstei, e feminitatea întruchipată, alcătuită din curbe și acolade delicate, o cheie sol prelungă și perfectă, oriunde ți-ai așeza palma pe trupul ei într-o mângâiere, căușul palmei s-ar umple armonios.” (p.85); ,,Femeia nu vorbește niciodată degeaba unui bărbat, ea chiar și când nu spune nimic, ci doar vorbește, de fapt îi oferă recompense, se dă pe sine lui, vorbindu-i.” (p.108-109).
Cum lui pan Septimiu Pan (un fin ,,aristocrat” al spiritului) îi displace ideea de morgă (academică), ,,de brizbrizuri academice” (p.80), de crispare, de cioclu (cu monoclu) sau de constipare intelectuală (fiindcă, nu-i așa, excesul de seriozitate dăunează grav sănătății spiritului, de unde necesitatea îmblânzirii ,,scorpiei”, a schimbării grabnice a macazului de la simțul omorului (agresivității, furiei și pornirilor hübric-umorale) la simțul umorului), el își mai îndulcește din gravitatea și din seriozitatea tonului, lăsând vocea ,,coțcariului” Pan să preia conducerea și cuvântul, cotind-o în litera și în spiritul vintage al marazurilor (boală, necaz, ciudă, mofturi, nazuri, fasoane, fandoseli), marazuri vesele și triste, în număr de 58, păstrându-și nealterată latura tonică de iubitor de tiflă și de ,,muștiuc”, care ia lucrurile în răpăr, muștruluiește cu simț de răspundere, împunge cu furculița, face cu ou și cu oțet mușteriii și amărăștenii certați cu bunele maniere, sancționează fără drept de apel comportamente declasate, mentalități păguboase și abaterile grave de la educație și normele de conviețuire, de ,,hatman” care aprig ,,mușcă din dușmani” (viața ca o paranghelie).
Există și momente de mare încărcătură emoțională, când, la vederea unor scene de viață înduioșătoare sau a spectacolului naturii, Septimiu Pan își dă voie să devină sentimental: ,,Timpul și tufele de iasomie nu au nevoie de îndrumări, orice metamorfoză se întâmplă atunci când trebuie. Ceea ce nu credităm cu conștiință rareori dă rateuri.
Ieri a înflorit iasomia.
Câtă risipă. Fără o rază de soare sau fără lumina lunii, parfumul sălbatic e o exuberanță fără spectatori, nu-și are rost.”; ,,Azi plouă. Cerul e lipit de pământ și orașul devine cer. Cad îngeri.” (p.187)
Povestiri la colț de stradă.Viața în câteva secunde și alte marazuri e despre Viață necosmetizată, viață ,,pe bune”, motiv care-l recomandă pe Septimiu Pan drept un fin observator și comentator al faptului cotidian, ce se focalizează pe situații specifice, punctuale, de viață. Spiritual, semn că nu se sustrage luării sinelui în colimator (,,Mă uit la mine, tot gras, da’ urât, aduceam a bețivan ieșit din bârlog după o sticlă de vodcă, obosit, tăvălit, îmbrăcat în <<treling>>, că așa-i când ai biroul pe stradă și hotelul în mașină.” –p.33; ,,(…) de mic îmi ziceau ăștia <<butelie>>.”-p.43; ,,(…) noi ăștia, ciucaleros de los maciucambos (…)” –p.47; ,,(…) ca o fecioară tipică ce sunt, mă apuc să despic firul în patru și să fac inventarul.” –p.48; ,,Acum 22 de ani aveam o rablă de Dacie la mâna a doua, cu dotări moderne.”-p.52; ,,Lumea pare din ce în ce mai împărțită între psihopați și depresivi, iar la mijloc un strat subțire de normalitate, nu mă întrebați pe unde m-aș încadra, că nu știu, probabil mai schimb și eu tabăra din când în când.” –p.60; ,,miroseam a prost (…)” –p.70; ,,io-s mai tractorist, așea, la gusturi am rămas cu sechele de la prea multă armată.” –p.114; ,,Dacă e să mă raportez la cele trei elemente esențiale vieții pe pământ, respectiv apa, aerul și fraierul, pot spune că sunt băiat bun și plătesc telefoanele pentru tot neamul de gradul unu, adică vreo trei abonamente, plus unul în curs de reziliere.”-p.146), furnizor de opinii necanonice, dar nefluierând totuși în ditamai Catedrala Mântuirii Neamului și nici în ,,bisericuțe”, nefluierând a pagubă (poate doar ,,accidental”) sau după minijupe sau decolteuri adânci, el își ia în serios calitatea de locuitor al Urbei, de unde și implicare sa în chestiunile stringente ale Cetății, fapt care plasează Povestiri la colț de stradă.Viața în câteva secunde și alte marazuri în vecinătatea ,,agorei”, a luărilor de poziție proprii omului liber, a scriiturii de tip act civic, iar pe autorul lor în categoria vocilor obștii, a vocilor de tip comunitar.
Septimiu Pan, omul care este, nu în sensul abrupt al ,,mareanvanghelilor” zilelor noastre, penibili purtători de stindard ai analfabetismului funcțional ce face carieră pe plaiuri mioritice, ci în acela al ființării, al proactivității, al luării de atitudine și al afirmării pluriplane, al polemicilor mai mult sau mai puțin cordiale, are un cuvânt de spus, semn că lumea în care trăiește nu îl lasă indiferent: ,,A fost o lecție despre fericire, ca să zic așa, ca atâtea lucruri mărunte în viața noastră pe care le ignorăm, și înseamnă, cred eu, să te bucuri de ce ai, de clipă, să dăruiești, să-ți porți crucea cu bucurie și demnitate, să nu judeci prea aspru, că nimic nu e ce pare.” (p.98).
De Septimiu Pan se tem doar proștii cu zurgălăi, canaliile, fonfii și pelticii momentului. Când își permite să fie relaxat și tonic, dând-o pe limbajul decoltat și codificat din ,,carteru’ colorat”, Septimiu Pan schimbă ,,regia” și ,,filmul”, devenind dintr-un comisar care acuză un judiciarist care amuză. Fără îndoială, Septimiu Pan își are ,,Semacii” și ,,Lăscăricii” săi, cunoscând în detaliu lumea Gropii Plumbuita, dar și saloanele cu ștaif (unde nu întotdeauna manierele elegante sunt garanția caracterelor elevate): ,,În mahala, viața și moartea au un firesc al lor pe care nu l-am regăsit nicăieri în altă parte, și m-am învârtit la viața mea, slavă Domnului, în toate lumile posibile, de la sărmanii fără nimic și până la milionari, de la șuții de buzunare și fetele de cartier, până la filosofi și academicieni.” (p.92).
Povestiri la colț de stradă.Viața în câteva secunde și alte marazuri nu sunt ,,un fleac”, prin care resemnatul și de modă veche Septimiu Pan admite că, în cele din urmă, a fost ,,ciuruit” de situații contondente de viață pe care nu le-a putut pricepe, cuprinde și gestiona, ci ,,blitz”-uri existențiale, crâmpeie de viață recepționate ,,la colț de stradă”, în văzul și în auzul lumii, nicidecum îndărătul perdelelor de catifea, al ușilor capitonate închise, al cortinelor sau al zidurilor, locul unde se întâmplă/consumă evenimente (în general istorii mici, neconsemnate de Marea Istorie), topos efervescent care favorizează și încurajează taifasul, ,,zvonerii și răspândacii”, bârfa, șueta, rămânerea pe loc, tocarea timpului, discuția în pripă sau în răspăr (și nu calmă, așezată, romantică, filosofică, de terasă, de afaceri sau de restaurant, într-un ambient plăcut), palpit, întretăiere de străzi (de lumini, umbre și genotipuri), unde-și dau întâlnire mizele mici, cauzele neesențiale și spectacolul mundan.
Personajele conturate de Septimiu Pan acoperă, în genere, common people, omul obișnuit, lipsit de metafizică, pătura socială defavorizată spre medie: femeia pauperă, ,,bolnavă și imprevizibilă”, devenită subiect de batjocură pentru cocalarul agresiv, jignitor și mitocan (Fericiți cei săraci cu duhul); dezorientatul/împiedicatul rămas corigent la capitolul bune maniere (,,Doamne, fă o minune!”); blânda mamă și copilul cu deficiențe locomotorii (Lumina vieții); clinciurile domestice, misoginia și problemele de cuplu (Despre frumoase); galantul de conjunctură și rezervistul în etate, un model de înțelegere a sensurilor profunde ale vieții (Tainica frumusețe a unei flori de mărăcine); victima violenței domestice și drama soțului rămas în viață după decesul partenerei (Despre dragoste și alte nimicuri); cei doi tineri emo și limbajul lor bombastic, cele două țațe cu pretenții la emancipare (Lumea un pic răsturnată); bătrânul ,,povestaș” bolnav de Alzheimer abandonat de familie (Zece secunde de vorbă cu <<filosoful de la birtul gării>>); vecinul amabil și săritor, pus să dea piept cu ingratitudinea și lipsa de recunoștință a semenilor (Născut vinovat); drama războiului și a refugiaților din Ucraina (Noaptea e cel mai greu); snobul, insul care-și uită originea modestă (Panseluța); autoritățile incapabile să gestioneze eficient situații de criză (Epoca de gheață); câinele Mitică (Țara lui Mitică); adolescentul turmentat (Cum te lași de băutură înainte să te apuci); meseriașii (Ene frigotehnistul, Marinică, nea Ilie mecanicul) vs. cloamfării (Români în oglindă); cocalarul ,,nervos de meserie” (p.43) și ,,<<fetele>> din ghetou” (p.44) (Viața în <<carteru’ colorat>>); Nea Lică Trandafir, chelenerul de modă veche (Un om cu o poveste); birocrații și eterna enigmă numită Femeie (Dintr-o viață anterioară); Laleaua, ,,țăcănita pașnică, de vreo 50-55 de ani (…)” –p.50, fostă profesoară de matematică (Flori pentru Laleaua); asistenta maternal Mărioara Hopulete și nașterea copilului Andrei (Un ceas bun); paznicul purtător de pulan și individul care se spală pe cap într-o arteziană publică; grobianul șofer de Uber; cocalarul și mașina de lux, indisciplinatul în trafic; șoferița proferatoare de injurii; pipița care-și plimbă simandicos câinele, nimic altceva decât pretext penibil de a-și etala nurii; pisicul Dorel și asiaticii reabilitatori de acoperișuri și de fațade; spartanele educatoare, traumele și pruncii de grădiniță; refugiata din Ucraina devastată de război care naște la Galați; duduia decoltată și progeniturile sale (Viața în câte zece secunde); automobilistul cocalar (Ceacalicacichicea); saxofonistul pipernicit, soața blondă voluptuoasă și puștioaca (Ajunul în parcare); octogenara căutătoarea prin gunoaie, duduia moralizatoare, Ilie -bătrânul ce nu renunță la muncă nici după pensionare, țoapa și bolidul de lux (O zi oarecare); șpăgarul de modă veche și România rurală (Linia roșie a șpăgarului de modă veche); Marinică-cel-bun-la-toate (O dimineață frumoasă); frumoasa și chimioterapia (,,Grădina Maicii Domnului”); cuplul pauper cu joburi umile multiple, cerșetorul din intersecție (Lumea ca o văpaie); femeia manipulatoare (Dragoste și ananas); altruista croitoreasă Jeni (,,Jana era croitoreasă, Jean frizerul o iubea…”); funcționara de la Poștă (De ce iubim Poșta Română); efeminatul (Dialoguri printre tejghele); hipsterul (Piața de <<retail>>, izvor nesecat de spețe…); nostalgicul Grigore (Rondul de noapte); agentul de circulație scrofulos la datorie Gicu Wadafac (Alte amintiri din <<epoca de gheață>>); femeia trăitoare la limita subzistenței (Singurătatea alergătorului de cursă lungă); blajinul Gicu, castratoarea cofetăreasă Cici și tupeistul puștan Alexandru (Iubire de cartier); scormonitorul prin gunoaie (Schimbul trei); copilul Mitică, tanti Vetuța și epoca de aur (Anghelache, câinele lui Dumnezeu); preotul pus în dificultate de întrebările inteligente ale copilului isteț (La spovedanie); Coana Mare (Flori de la Coana Mare); insolentul ins cu false dizabilități locomotorii (Bărbații la cumpărături); Constandin (Nimic nou sub soare – fragment de roman); Odette Buzescu (Domnișoara Odette –fragment de roman) etc.
Printre ,,marazurile” lui Septimiu Pan identificăm ușor fragmente autobiografice (,,Am puține amintiri puternice din copilărie sau poate nu râcâi eu suficient de adânc în mâzga timpului.” –p.159), majoritatea scrise cu tâlc și cu umor, consemnate la fel de pe repede înainte, totul în scopul ,,corectitudinii politice”, al echilibrării balanței narative, dar și necesară măsură de precauție împotriva sensibiloșilor/cârcotașilor de serviciu, care l-ar putea acuza pe scriitor că vorbește și scrie cu ușurință doar când aduce vorba de ,,celălalt”. De pomină, spre exemplu, e ceremonia carnavalescă de decorare de la Ministerul de Interne (Decorația și obiceiurile de nuntă la români), unde solemnitatea momentului e făcută zob de o manea-melodie de apel de pe telefonul lui nea Gogu, unul dintre cei nominalizați la ,,înnobilare” sau acțiunea operativă din Nașul Mare, când în coletul ,,terorist” suspect, în loc de bombă, specialiștii în dezamorsări genistice găsesc un bebeluș abandonat.
Toposurile predilecte pe care le găsim în Povestiri la colț de stradă.Viața în câteva secunde și alte marazuri, unde se consumă rapid acțiunea și reacțiunea, accentuează nota de autentic și de credibilitate: prăvălia, târgul; editura; farmacia; șaormeria, teatrul ultracentral; birtul gării; cartierul devastat de furtună; blocul; banca, mahalaua, piața; restaurantul; Parchetul; chioșcul de ziare, brutăria; biroul; grădinița; maternitatea; ,,buticu’ din colț” (p.64); bancomatul și parcarea; chioșcul cafelelor; intersecția; micul atelier de croitorie; Poșta; prăvălia de mahala; biserica.
În genere, Povestiri la colț de stradă.Viața în câteva secunde și alte marazuri care dau impresia de texte scrise pe un colț de masă sau pe genunchi, în pripă, se vor pilde, lecții de viață (,,Am înțeles cu adevărat cât de norocos sunt și cât de frumoasă este viața când ești iubit sau respectat, acceptat de una sau mai multe doamne, care te lasă să te apropii măcar cât să deschizi gura și să le vezi bine ochii.” –p.17; ,,A fost una dintre lecțiile importante pe care le-am primit de la viață, aceea că nimic nu e ceea ce pare și că, dacă viața îți ucide sufletul, mai e doar un pas până la a-ți pierde mințile și la a se alege praful de tot ce-ai construit până atunci.” –p.51) ce-și propun să dea de gândit și să sensibilizeze, iar personajul-narator (alter ego-ul scriitorului) are, mai de fiecare dată, calitatea de martor la eveniment: ,,am avut ocazia să asist involuntar la un mic spectacol (…)” -p.50; ,,Spiritul Crăciunului era acolo și pentru o clipă m-am simțit martorul secret al tainei.” –p.72; ,,(…) văd oameni. Văd orașul exact așa cum e. Văd lucruri pe care alți oameni nu le văd. Sau nu le recunosc.”-p.87).
Investigatorul Septimiu Pan e creator de situații regăsibile oricând, la orice oră, în mediul social, oglinda fiind instrumentul optic care reflectă o lume în derivă, tarată, ce trăiește de pe azi pe mâine (,,oazele” de normalitate și de moralitate salvează din impresia de fundătură și că lucrurile sunt scăpate definitiv de sub control). Scriitorului îi sunt îndeajuns doar 10 secunde, câteva momente pentru a crea schițe, pentru a se racorda la cotidian (strada fiindu-i cel mai bun ,,pedagog”) și a imortaliza o situație de viață, tot atâtea și cititorului pentru a prinde și recepționa mesajul aferent. Ceea ce rezultă nu sunt povestiri de basm sau de manual, ci realitate netrunchiată, scopul lui Septimiu Pan nefiind acela de a fi pe placul cititorului, ci de a fi onest cu sine, cu lumea și cu vremurile în care trăiește, vremuri în care poveștile frumoase de odinioară tind să fie făcute prizoniere ,,într-o lumea care moare încet.” (p.46).
Din crochiurile lui Septimiu Pan nu lipsesc comicul de situații (,,(…) un cocalar agresiv, genul de mitocan ajuns la apogeul carierei șef de echipă de muncitori, cu tricou Gucci și ciorapi flaușați peste treningul Adibas (…)”-p.6; ,,s-a bășit mireasa imediat și gagiu’ îl face pe nenea țigan și-l înjură de morți (…)”-p.32; ,,Draci! Frig și beznă și aici, ca-n grota lu’ Sfântu’ Lică Muciosu’ de la Romanați, de-ți descântă de blegeală pe-o navetă de bere.” –p.34; ,,Rămân ca prostul în parcare (…)”-p.36); ,,din coșar se vedea un cur gol, cu pantalonii în vine, restul fiind bine înfipt în fân (…)” –p.38; ,,În depărtare, doi băieți se uitau la mașini și se scărpinau cu o mână-n cap și cu una-n fund.” –p.57; ,,românul, dacă n-are <<cash>> în buzunar, se simte în fundul gol.”-p.70; ,,Era o dimineață din aceea în care te trezești degeaba pe la patru, deși ești în concediu, închizi telefonul, baricadezi ușa și dai drumul la câini.”-p.104; ,,Frânez și eu ca măgaru-n pantă (…)”-p.149; ,,ies din parcare tăvălit, cu privirea șasie și hanțele atârnând strâmb (…)” –p.151; ,,În oraș, frig de crăpau pietrele și viscol de să nu lași afară nici măcar o beșică de porc agățată în gard, de Ignat, barem o ființă vie.” –p.154), comicul de limbaj (,,-Mă doare o Irină…”-p.20; ,,Ia florile și roiu’, că m-am inervat!”, ,,mânca-mi-ai…de rasixt!”-p.32; ,,nu mai pupi ostropel!”-p.36, ,,parcă miroși a prost să n-ai una de-un leu la tine de sărbători, măcar cât să dai unui amărât care vinde nimicuri pe trotuar.”, ,,mânca-ți-aș” -p.43) , ,,artifică”-p.44); ,,-Ce dorește domnii?”, ,,-Garson! Mezamplasu’ la doamne!” –p.45); ,,frangrant” –p.47); ,,călcasem în gura lăcomiei (…)”, ,,catisofonul” –p.52; ,,să cumpăr ceva de crăpelniță de vreo maximum doișpe lei, că nu mai e <<gloanțe>>, le-am dat pe cărți.” –p.65; ,,Doi cefoși, cu burtă amândoi, tunși spre ras în cap, frumușei de puneau cucoanele mâna pe butonu’ de panică dacă intram amândoi odată într-o bancă.” –p.67; ,,fimee”-p.81; ,,în tăcerea aia e protocol cu chiloții apretați (…)” –p.106; ,,pârțus maximus hipstericus”-p.117; ,,(…) Lolek și Bolek, nu mai știe lumea cine-s ăia, doi profesori universitari.” –p.119; ,,râd la el ca broasca la barieră (…)”-p.124; ,,-Pe unde plimbi hoitul, unde împingi vagoane (…)?”-p.133; ,,-Ca…tehismul și anafura ta de împielițat (…)”-p.145; ,,-Ha, lua-v-aș armonia-n…la alergat (…)” –p.148; ,,mânca-ți-aș ghiulu’ matale (…)”-p.169) și binomul nomen-omen (identitatea, ,,cheie” ființială: Florinel Tupilatu, maestrul Resmeriță, Panseluța florăreasa, nea Lică Trandafir, Laleaua, Mărioara Hopulete, Gicu Wadafac, Verginica Buric).
Povestiri la colț de stradă. Viața în câte zece secunde și alte marazuri reprezintă respiro-ul lui Septimiu Pan, darul său către cititori, momentele sale confesive și de sinceritate nudă: ,,(…) timpul meu liber a început să rezulte mai mult din nesincronizări din astea, abia apuc să mă odihnesc, darămite să mai și scriu.” (p.92); ,,Dimineața devreme nu am timp să scriu, însă niciodată n-am încetat să observ, să gândesc, să zâmbesc sau să mă întristez.” (p.108).
În ciuda aparentei stări de devălmășie, uneori, revolta surdă a lui Septimiu Pan îmbracă forma protestului spontan. Cel direct vizat e politicianul de mucava, hoțul patentat, diriguitorul de destine: ,,Ce fel de țară e aia, unde muncești cinstit de dimineață până noaptea, și nu te ajungi cu banii indiferent de ce-ai face?
Ce fel de țară e aia unde copilul tău, care câștigă mai mult decât tine și dublu decât media, vine și-ți spune că așa nu se poate trăi, că el pleacă și face orice, numai aici să nu stea?
De ce așa? Și până când?
Pălăvrăgiți la televizor, fonfăiți important rumeguș de vorbe, vă rotiți între voi, să apuce toți ciolan, iar în final schimbați idioți cu nemernici și viceversa. Nimic pentru țară, totul pentru voi.
Ce aveți cu noi și până când trebuie să vă mai răbdăm?” (p.89)
Povestiri la colț de stradă. Viața în câte zece secunde și alte marazuri pun punctul pe i sau cele două puncte pe umlaut: ,,Cam asta e lumea văzută de aproape. Restul sunt vorbe goale și multă ipocrizie.” (p.75)
