Zorii tuturor lucrurilor
de David Graeber și David Wengrow
Puține cărți, în afară de “Zorii tuturor lucrurilor”, carte apărută la Editura Polirom anul acesta, au mai oferit în ultimii ani informații atât de inedite și de bine bine documentate despre originea inegalității și a genezei civilizației umane. Autorii cărții, David Graeber și David Wengrow, sunt antropologi care au folosit cele mai recente descoperiri din domeniul arheologiei și a antropologiei comparate, pentru a demonta ideea unei societăți care a trecut în mod abrupt și rapid printr-o revoluție agricolă, acum aproximativ zece mii de ani, un eveniment considerat de majoritatea interpretărilor standard ale istoriei ca fiind determinant pentru dezvoltarea civilizației.
Autorii susțin că cele două abordări dominante în cultura occidentală, despre starea omenirii înainte de dezvoltarea civilizației, adică din perioada neolitică, au anumite limitări. Aceste teorii sunt interpretările lui Thomas Hobbes și a lui Rousseau despre modul în care trăiau și relaționau oamenii din preistorie, anterior perioadei neolitice. În timp ce filozoful politic Thomas Hobbes, un filozof politic britanic care a trăit în secolul al XVII-lea, a susținut în celebrul său opus, “Leviatanul”, că populațiiile arhaice trăiau într-o stare de frică și de conflict constant, și că această stare de anarhie omniprezentă ar fi putut fi diminuată doar prin preluarea puterii de către un tiran, filozoful politic Jean-Jacques Rousseau susținea cu multă convingere opusul abordării lui Hobbes. Rousseau își imagina că civilizația a reprezentat de-a lungul istoriei cel mai mare rău imaginabil, și că anterior dezvoltării civilizației, sau în termeni moderni, ai “revoluției neolitice”, omenirea trăia într-o stare înduioșătoare de pace și de egalitate. Astfel, Rousseau a fost unul dintre principalii promotori ai susținerii conceptului care ține de emanciparea politică și socială, însă ce e important din perspectiva lui pentru cartea de față, este interpretarea sa exagerat de pesimista despre dezavantajele venite o dată cu dezvoltarea civilizației și, mai ales, a proprietății private.
Scopul principal a lui Graeber și Wengrow este de a aborda critic cele două perspective descrise mai sus, respectiv interpretările depspre apariția statalității și a inegalității sociale, oferite de Hobbes și de Rousseau. De-a lungul acestei cărți, cititorul va realiza că, într-un fel, societățile umane au pendulat cumva între cele două abordări conceptuale, ale lui Hobbes și Rousseau. Dovezile abundă, de exemplu, cum că anumite triburi din Eurasia, din perioada Paleoliticului târziu, o perioada încadrată în intervalul de timp scurs între acum aproximativ cincizeci de mii de ani înaintea erei noastre, până la începutul perioadei neolitice, multe grupuri umane aveau o conducere egalitaristă și bazată pe autonomia individuală, în timpul verii, când anumite grupuri mai restrânse se desprindeau din grupul inițial pentru vânătoare și o conducere ierarhică în timpul anotimpurilor mai reci, când membrii tribului petreceau mai mult timp împreună. Aceste dovezi se bazează mult inclusiv pe comparația dintre tiparele sociale din preistorie și compararea lor cu atitudinile vânătorilor-culegători din ziua de azi, acestea fiind sigurele grupuri umane contemporane care oferă o fereastră clară spre trecutul nostru preistoric. Prin această comparație dintre dovezile arheologice legate de modul de a trăi al oamenilor din preistorie și cel al vânătorilor-culegători de astăzi, Graeber și Wengrow ne oferă o perspectivă mult mai complexă și nuanțată asupra dezvoltării societății umane, mai ales față de abordările unidimensionale ale celor doi filozofi politci, Hobbes și Rousseau. T
Totodată, personal, am fost uimit să aflu că în perioada neolitică existau așa numitele “megasituri” în Europa, de exemplu, pe teritoriul Ucrainei de astăzi. Probabil că și cititorul va fi fascinat să afle astfel de informații inedite, deoarece imaginea noastră despre structura societăților paleolitice și neolitice este destul de fixă și bazată pe prejudecata, cum că, în afară de lumea care trăia în orașele mari din Mesopotamia, în perioada neolitică și, ulterior, în Epoca Bronzului, majoritatea oamenilor ar fi trăit doar în sate sau în cete mici, fără a fi capabili să dezvolte, de exemplu, orașe.
Am convingerea că inclusiv cititorul care nu e deosebit de pasionat de istorie sau de antropologie, va fi, totuși, fascinat de mulțimea de informații inedite, pe care s-ar putea să le găsească în cartea prezentată. Pe lăngă aceasta, Graeber și Wengrow au un stil de scris plăcut și clar, care trezește interesul cititorului față de temele prezentate în text, probabil unul dintre cele mai antrenante și bine scrise pe aceste teme, din ultimii ani.
