Mai la rece, în termeni de câştiguri şi pierderi, rezultatele arată mai degrabă pierderi şi câştiguri relative decât absolute pentru toate formaţiunile care au participat la cele două scrutine recente, europarlamentare şi locale.
A fost tentant ca USR să fie considerat perdantul absolut al acestor alegeri, scăzând de la boom-ul din 2019, de circa 22% (la egalitate cu PSD !) la circa 8%, în alianţă cu alte două partide. Este într-adevăr, un eşec major, explicabil prin prisma contextului în care s-a înregistrat perioada sa de glorie, şi anume discuţia despre anticorupţie şi posibilitatea alipirii sale de fenomenul #rezist. Odată dezamorsată tema, leadershipul partidului nu a fost capabil să se mobilizeze eficient. În plus, experienţa guvernării nu i-a ajutat să facă opoziţie eficientă după ieşirea de la guvernare. Pierderea este sau poate fi relativă, dacă ne gândim că electoratul USR nu s-a disipat, este un electorat încă coagulat, iar noua lideră a partidului, Elena Lasconi, şi-a început mandatul în forţă, cu ambiţii mari.
AUR, partid aflat la primul test electoral europarlamentar sau local, a obţinut un scor foarte bun (aproape 15% la europarlamentare şi circa 9-10% la alegerile locale), raportat la 9%, cât a obţinut la primul său test electoral, parlamentarele din 2020. Deşi a obţinut un scor foarte bun, tot câştigător relativ ar fi, pentru că rezultatul trebuie văzut în contextul în care la primele teste electorale, partidele noi beneficiază, în general, de perioade de graţie.
În plus, atât AUR cât şi USR au aceeaşi problemă a lipsei de structuri în teritoriu. Ambele s-au profilat, în scurta lor existenţă, ca partide de centru, iar alegerile locale recente au fost un test în care s-a văzut această lipsă. În cazul AUR, s-a văzut, în 2024, lipsa de organizare la firul ierbii, prin discrepanţa de scor europarlametare vs locale. La USR, s-a văzut orientarea sa centristă şi la localele din 2020, când a obţinut scoruri între 6 şi 8%, faţă de scorul de la europarlamentarele 2019, care le-a dat speranţe mult mai mari. Prin urmare, în urma alegerilor din 2024, PNL şi PSD rămân singurele partide cu reprezentativitate uniform la nivel national.
Câştigători relativi ar fi şi PNL şi PSD. PSD, pentru că a recuperat mult (32-34% la localele 2024) faţă de europenele şi localele din 2019/2020: 22,5% la europene şi 22-29% la locale. PNL, deşi în 2024 a scăzut uşor (26-29% la locale) faţă de scorul său istoric din anii 2019/2020 (30-33% la locale şi 27%, pe primul loc, la europene), poate fi considerat un câştigăror relativ, pentru că scăderea este mică, iar scorul este foarte bun pentru un partid care a fost prezent la guvernare în ultimii 4 ani.
Cât despre Bucureşti, Nicuşor Dan a fost un câştigător net, cu 47,94%, dar anvergura lui pare să rămănă în continuare limitată la Bucureşti. Victoria lui Nicuşor Dan nu a mai fost o surpriză cu o lună-două-trei înainte de alegeri, dar era un subiect chestionabil pe parcursul anului 2023 şi începutul anului 2024, de exemplu. Nu este clar, însă, dacă Nicuşor Dan a câştigat în baza politicilor sale pentru Bucureşti din primul mandat. Ceea ce e clar e că succesul a fost asigurat de campania foarte bună, spre deosebire de cea a contracandidaţilor, care nu au chestionat aproape nimic din mandatul lui Nicuşor Dan din perioada 2020-2024.
Cât priveşte prezenţa la vot, se poate spune că a fost comparabilă cu cea din 2019 (la europene – 52,41% în 2024 şi 51,20% în 2019) şi mai ridicată la localele din 2024 decât la localele din 2020 (50% în 2024 vs 46% în 2020). Vedem, deci, o mobilizare bună, în ciuda opţiunii partidelor pentru o campanie cvasiinexistentă, mai ales la europarlamentare.
Date fiind aceste rezultate şi câştigătorii şi perdanţii lor, după alegeri urmează reaşezări la nivelul partidelor şi al liderilor. Mai ales în condiţiile în care următoarele runde de alegeri din acest generos an electoral bat la uşă. La USR, după cum era de aşteptat, s-a schimbat deja preşedintele. Este de văzut în ce măsură Elena Lasconi va putea contribui la reconstrucţia partidului şi la transformarea eşecului recent într-un eşec limitat, de etapă. Până în prezent, Elena Lasconi şi-a anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale, transmiţând un mesaj de regrupare şi mobilizare.
În privinţa tabloului prezidenţialelor, până la acest moment şi-au anunţat oficial candidaturile George Simion, Diana Şoşoacă, Ana Birchall şi Elena Lasconi. Neoficial, dar cu probabilitate ridicată se profilează Nicolae Ciucă şi Mircea Geoană. Se pare că la PNL, lucrurile sunt mai clare decât la PSD, prin candidatura lui Nicolae Ciucă. Mult mai neclare sunt lucrurile la PSD, unde liderul partidului are multe dileme de rezlovat, fiind prins la mijloc între interesele proprii şi interesele partidului. Marcel Ciolacu ştie că o candidatură a sa la prezidenţiale poate echivala cu sfârşitul său politic. În acest context, i-ar conveni mult mai mult să meargă pe o susţinere a lui Ciucă la prezidenţiale, în schimbul prezervării poziţiei de premier după alegerile parlamentare. Este dificil, însă, să îşi convingă partidul de avantajul acestui scenariu. O candidatură a lui Mircea Geoană, desi neoficializată, pare destul de probabilă, având în vedere că este primul care s-a poziţionat la start cu destul timp înainte. O candidatură care vine să ridice o problemă în plus, nu atât PSD-ului, cât mai ales lui Marcel Ciolacu.
