Virtualitate

Mă duce gândul la poemul
Care de mii de ani așteaptă
Să fie dezgropat din albul
Ghețarilor de foi volante.

Tresare-n somn, când i se pare
Că-l caută de sus o mână,
Îndepărtând imacularea
Ce-l ține-ascuns, și îi dă drumul.

Numai în vis mi se întâmplă
Să dau nămeții laoparte
Și să îl iau din frig în palme.
Doar că atunci el mă-mpresoară
Cu semne stranii, născocite
De limba unui ev sihastru,
Pe care nimeni n-o mai știe.

E-așa de bine la trezire
Să-l regăsesc cum îl lăsară
De neatins cei dinainte,
Care-l citeau numai cu dorul….

Un comentariu

  1. Liana Tugearu says:

    ÎNFINITĂ este cu adevărat imaginația poetei spre bucuria noastră, tot fără margini

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *