Printre Nobeli(arzi)

Pentru că am scris recent despre avatarurile lui PAX, să vedem câte ceva despre premiul Nobel pentru pace, cel mai penibil fie și dacă ne gândim la inventatorul lui și al dinamitei. Să fi fost un puseu de remușcare?

Descoperim două categorii distincte. Începem cu organizațiile: Agenția Internațională pentru Energie Atomică; la cât de bine se stă cu armele și periodicele amenințările nucleare ale unora sau altora – luptători pentru pace desigur –  numai la utilizarea în scopuri pașnice nu te duce gândul. Amnesty International se prezintă ca o organizație cel puțin dubioasă, sponsorizată masiv nu se știe exact de cine, dacă observăm că are fonduri de deplasare pe tot mapamondul protestând punctual unde și când i se cere (nu contează pentru ce…). Cel puțin sterilă (nu și financiar!) ne apare Campania Internațională  pentru Abolirea Armelor Nucleare. Efectul este (aproape) nul ca și semnificația premiului obținut. 

Tot nobeliardă este și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice. Se pare că a contribuit la executarea fostului președinte (dictator  desigur) irakian căruia i s-a reproșat printre multe altele dotarea cu arma chimică pe care însă nici până în ziua de azi nu a găsit-o nimeni dintr-un motiv simplu: pentru că nu o avea. Eroarea celui executat a fost colaborarea Țării cu o celebră firmă germană de chimicale; nu dau nume pentru că nu… dă bine.

Incredibil ca onomastică este Cvartetul pentru Dialog Național. Ca meloman încrâncenat, aș opta să i se ofere un Nobel pentru Muzică. Dar nu există. Sau pentru Floricultură, având în vedere geneza cvartetului, adică după Revoluția Iasomiei, din Tunisia. Oricum inutil. 

Memorial, organizație nobeliardă din Rusia, se ocupă cu monitorizarea  încălcării drepturilor omului, evident în Rusia; nu știm exact când o face în Țară și când în deplasare, în afara Ei. Să mai amintesc și de  Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați premiat și el și actual, atât cât poate – nu prea mult – fără a fi mereu clar care sunt Națiunile Unite ci mai curând cele dezbinate. 

O a doua categorie o reprezintă personalitățile politice de cele mai diverse naționalități și orientări, având însă o trăsătură  mai mult sau mai puțin comună:  spiritul belicos. Ca atare ca să primești Nobelul pentru pace trebuie să fi luptat întâi pentru Patrie (nu neapărat a Ta) și… pace. Doar câteva nume considerate totuși discutabile dar oricum premiate: Henry Kissinger, Menahem Begin, Anwar Sadat, Ytzak Rabin, Yasser Arafat, Mihail Gorbaciov, Barack Obama. Ar mai fi o serie de nomina odiosa   dar mă abțin. De arătat în treacăt că mai sunt unii anonimi sau anonime cărora premierea nu le aduce nimic, mai ales dacă sunt încarcerați (-ate). 

În loc de concluzie: cu ani în urmă, la un mare miting din vecinătatea Țării noastre, un orator, reprezentant al tineretului, își încheia alocuțiunea astfel: „ decât să tot luptăm pentru pace, nu ar fi mai bine să gândim pentru ea?”. Nu l-au huiduit dar nici nu l-au aplaudat…

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *