„Exilul m-a învățat că absentul pe care-l iubim nu se îndepărtează niciodată.”
Alexandre Najjar
Deseori am reflectat asupra speranței și puterii de a lua mereu de la capăt chiar și atunci când totul părea sau pare încă pierdut. Când descoperi un spectacol al lumii ce poate fi înălțător dar, totodată, are forța de a dezvălui fața respingătoare a Răului, sub toate formele sale. O întrebare la care un răspuns cuprinzător este imposibil însă una din laturi o reprezintă muzica. Nu o dată vocea a avut puterea, prin cântec și vers laolaltă, să schimbe lumea. Libertate, justiție, toleranță, curaj, iubire, nostalgie, toate acestea se regăsesc la Souad Massi. Ascultând-o cuprins de vraja unui tărâm în care coexistă influențele arabe, berbere, europene, m-am gândit la mesajul Mediteranei, “lumea comună” de odinioară sau dintotdeauna a lui Fernand Braudel. Blues, rock, folk, bossa nova, inflexiuni arabe, europene și andaluze lângă enigmaticele linii melodice berbere dar mai cu seamă mesajul celei ce s-a lansat în anul 1999 la festivalul “Femmes d’Algérie” la Paris și a devenit, pe parcursul unei cariere prodigioase, „Cavaler” (2002) și „Ofițer al Artelor și Literelor” (2017), ambasador al ONU pentru sprijinul femeilor din Africa. Mesaj ce transmite aspirația spre libertate dar și iubire, speranță și nostalgie.
Am fost intrigat de coperta albumului “Sequana”, în care ochii lui Souad Massi sunt acoperiți de două margarete. Mesajul, descifrat de jurnalistul Marcello Lorrai, este multiplu și simbolic: Margaretele sunt florile ce înfloresc în cele mai vitrege condiții iar ‚Sequana” este o zeitate asociată râului Sena (Souad Massi trăiește la Paris) asociat în vechime cu anumite calități vindecătoare. Vederea și vecinătatea apei curgătoare au însemnat mult pentru Souad Massi în timpul pandemiei și izolării. Cea supranumită „diva deșertului” este însă mai presus de toate un simbol al libertății: „Cred în oamenii care luptă pentru libertate și încerc să le transmit o speranță prin muzica mea. Acestea sunt rolul și responsabilitatea mea.” Libertate ca aspirație absolută încă din copilăria și adolescența celei născute într-un cartier popular din Alger (Bab-El-Oued) și înconjurată de femei “pe cât de fascinante pe atât de invizibile”, “fără socializare, educație, libertate și viață publică, păsări în colivie într-o societate a bărbaților”. Din acest punct avea să se nască un crez cât o viață: „O femeie trebuie să se lupte permanent.” Nimic mai adevărat într-o lume încă marcată de inegalitate deși dintotdeauna îmbogățită prin situarea la intersecția marilor culturi mediteraneene. Cuvintele lui Souad Massi explică fondul său cultural-muzical bogat, militant și inconfundabil: „Între părinții mei kabili, unchii și frații care cântau chaabi acasă, mama ce asculta operă, Edith Piaf și Georges Brassens, fratele meu ce interpreta Chopin la pian, am fost hrănită de muzică de toate genurile.”
Souad Massi își face o profesiune de credință din solidaritate, însoțită și aceasta de asumare. Doar așa pot interpreta ralierea sa la revolta populară din Algeria cunoscută sub numele de Hirak: „Nu sunt un portdrapel dar nu pot rămâne cu brațele încrucișate atunci când am un microfon. Viața este o luptă ce poate fi dusă înarmată cu frumusețe. În Algeria arta și muzica au fost dintotdeauna lângă mișcările contestatare.” Astfel a apărut albumul „Oumniya” și mesajul fără echivoc din cântecul „Fi Bali”, adresat direct celui contestat, președintele de atunci al Algeriei, Abdelaziz Bouteflika: „Vaporul pe care l-ai condus este pierdut/Am văzut limpede moartea care bântuie în jurul tău/Iată-te acum în fața valurilor care te dau la o parte.” Frământările profunde ale societății merg însă mai departe pentru că, așa după cum se întâmplă în toate revoluțiile, parcursul nu se sfârșește atunci când principala revendicare a fost îndeplinită. Cântecul „Oumniya” are un mesaj zguduitor și plin de învățăminte pentru dezamăgirea și durerea celui trădat (de iubire? de viață? de speranță? De toate laolaltă?): „Ți-am oferit mâna și tu m-ai rănit cu un cuțit/Ți-am oferit miere iar tu mi-ai dat să beau amărăciune/ Doamne, pune-ți Mâna asupra mea/ Salvează-mă din noapte și iluzii/Am plâns atât de mult și inima-mi e rece/Atât de mult s-a umplut de durere…”
Cred cu tărie că versurile și interpretarea lui Souad Massi din cântecul „Le bien et le mal” surprind condiția umană în toată complexitatea sa contemporană, marcată în mod aparent de Umbră, de tot ce pare dar nu este biruitor: Lipsă acută de solidaritate socială și națională și formele sale mai mult decât condamnabile, fie și numai dacă ne gândim la respectul pentru cei mai în vârstă decât noi…. „Sunt cei ce-și plâng soarta/Sunt cei ce-și plâng la morminte pe cei ce încă trăiesc/Sunt cei ce-îmbătrânesc în timpul propriei lor tinereți/ Nu mai suportăm o viață precum aceasta.”
Închei acest laudatio al artistei de la Soare-Apune prin evocarea altor două melodii în care Souad Massi ne poartă de la prima, ultima și unica iubire a celei îndrăgostite până la prima, ultima și unica iubire față de țara pe care fiecare dintre noi o visează în pofida vicisitudinilor și dezamăgirilor. Trăiri ce se contopesc și mă duc cu gândul, pe măsura curgerii acordurilor instrumentale și vocei lui Souad Massi, la învățămintele celui căruia sufletește îi aparțin întru totul: Rumi. Mă gândesc la vorbele sale („așa cum lutul trebuie să treacă prin văpaie ca să ajungă mai trainic, iubirea nu poate fi desăvârșită decât prin durere”) când ascult atât de răscolitorul cântec „Ghir Enta”: „Gândește-te la mine iubitul meu/Inima mea te-a ales/Asta este viața/ Dulce și amară totodată/Primăvara nu este pentru totdeauna/Iar trandafirii sfârșesc prin a se ofili/În haos trăiesc fără tine/Gândește-te la mine”. Același Rumi și puterea de a spera atunci când pare a nu mai fi nicio speranță („să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă”) când ascult cântecul-manifest „Dessine-moi un pays”: „Desenează-mi o Mare, dar puțin adâncă/Pentru că sunt mulți cei ce au riscat și s-au înecat/Desenează-mi o țară a cărei graniță va fi Paradisul/Eliberată de conducători nedrepți, de războaie/Desenează-mi surâsul celui ce se opune și rezistă/Vederea chipurilor umilite mă revoltă pentru că sângele libertății îmi curge prin vene/Desenează-mi o țară a cărei pecete să fie speranța.” Fie ca acesta să rămână peste timp mesajul universal al lui Souad Massi: Să luptăm pentru a nu ne pierde niciodată speranța…..
notă: Varianta inițială a articolului a fost publicată în revista Argeș, Anul XXIII (LVII), nr.8/494, August 2023, pag.20.
