Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat ieri definitiv pe cei doi ofițeri de securitate vinovați de moartea în urma torturilor a inginerului Gheorghe Ursu, în tomna anului 1985.
Este o curte Înaltă și este de Justiție. Ultima instanță în România. Completul fusese alcătuit din trei reprezentanți ai ei. Iar eu, conștiincioasă plătitoare, în statul de drept, de impozite din care o minusculă parte merge și se varsă, ca râulețele în ocean, și în conturile acestor reprezentanți ai săi, am întrebat aseară sub o postare pe facebook unde se comenta năucitoarea știre: „Cine sunt acești oameni?” Și o prietenă mi-a dat numele lor.
GHEORGHE URSU
Dar eu altceva am vrut să întreb, fiindcă asta știam. Existau destule informații deja. Și există declarațiile lor de avere, cu rubricile aproape goale, abia figurează pe ele câteva modeste mașini, locuințe, terenuri; există CV-urile, aproape goale și ele, pline pe ici pe colo doar de achitări de infractori mai mari sau mai mici, toate „în baza legii și a probelor administrate la dosar”, căci asta e Justiția. Inclusiv cea înaltă. Exista aseară deja și reacția ICCJ la reacțiile societății civile scandalizate, totuși, nu puține, ținând cont că e vară. (La noi justiția lucrează în special vara și noaptea.) A reacționat, în primul rând, fiul celui ucis în torturi. Cu toată stupoarea și amărăciunea care erau de așteptat, la acest rezultat al luptei lui de 33 de ani, în care a completat mii de pagini de documente, a făcut luni întregi de grevă a foamei, a participat la zeci de înfățișări, a răspuns la sute de întrebări și a dat declarații și interviuri, a scris cărți. Dar au scris, ieri, spre cinstea lor, și publicațiile online, am remarcat în special Contributors și HotNews, și unii cercetători remarcabili ai isprăvilor instituției de sumbră memorie, care știu despre ce vorbesc. Au dat toți și numele cei trei înalți judecători: Valerica Voica, Constantin C. Epure, Alin Sorin Niculescu. Dar eu nu aveam nevoie să știu numele lor, sau declarația de avere, sau pensia specială, sau CV-ul. Poate CV-ul da. Și vârsta. Valerica Voica, cea care a lucrat până mai acum un an la Curtea de Apel București, unde cei doi ofițeri securiști fuseseră găsiți nevinovați, a absolvit universitatea între 1994-1998. Trebuie să fi fost deci adolescentă la Revoluție. Cine și când a avut timp să-i insufle ei dragostea și atașamentul față de regimul comunist, de la o vârstă așa de fragedă? Din ce surse și-a creat și consolidat ea convingerea că acel regim nu s-a aflat în „adversitate” cu cetățenii, ci i-a ucis, i-a alungat din țară, i-a torturat și înspăimântat, cu toată cordialitatea și amenitatea posibile?
Asta am vrut eu să știu: ce fel de om și ce fel de femeie este Valerica Voica, să o cunosc, așa, mai îndeaproape, să mi-o pot închipui.
Și la fel întrebam și despre ceilalți doi. Care și ei au achitat la greu infractori mai mari sau mai mici, ducându-ne, încet-încet, din inamovibilitate în inamovibilitate, din dura lex, în ciocul mic, din nimeni nu e mai presus de lege, cu excepția celor care o împart și o interpretează nedrept, spre „ziua rușinii naționale”, cum a fost, cu amărăciune firească, numită ziua de ieri. Ca și cum ar fi fost singura. Am citit cât am citit, poate nu destul, dar nu am aflat ce fel de oameni sunt ei, pur și simplu. Și nu neapărat ca să-mi pun obsedanta întrebare a lui Primo Lévi din obsedanta lui carte: dacă mai sunt oameni. Dacă sunt oameni, ca mine și ca dumneavoastră, și nu deja niște zeități atotputernice, intangibile, capricioase, arbitrare și mai presus de lege și DREPTATE, ceea ce face ca statul nostru să nu mai fie un stat de drept, cum ne asigură, în reacția de ieri, ICCJ.
Prin anii ’90 un avocat exasperat de lipsa de experiență a tinerilor judecători, pleda pentru o vârstă minimă de 30 ani pentru admiterea în magistratură. Avocatul se numea Niculae Cerveni și la vremea respectiva nimeni nu i-a dat atenție.Iată însă că în Anul Domnului 2023 ajungem la concluzia că bătrânul avocat avea perfectă dreptate! Dar oare doar lipsa de experiență și tinerețea au dus la apariția acestei orori judiciare în cazul Ursu ? Acești tineri magistrați nu au avut părinți și bunici trăitori în „paradisul ” comunist ?…. Dar oare s-a ocupat cineva de generațiile de după 1989 să le explice ce a fost comunismul și cu ce se mânca ? Când ani și ani de zile l-au văzut pe profetul Brucan cu fața de broscoi bolșevic,cum explica la un t.v. politica zilei, susținut tandru de un reporter care nu-l scotea din „domnule profesor”?; când de 33 de ani se dă în neștire „Pistruiatul” în care se face apologia minciunii și a comunismului?; când adevărul despre Rege s-a aflat după ce EL nu a mai fost?; când un turnător a ocupat funcția de ministru al justiției, și s-a aflat adevărul după zeci de ani de „democrație”?;când alt turnător dovedit a fost sărbătorit,anul acesta,de Academia Română?!…Ceață, smog,confuzie, talmeș balmeș, asta este în capul tinerilor din ziua de azi. Nu generalizez, dar asta e tendința. Cum e mai cool : bunicul să fi fost deținut politic sau mare mahăr comunist ?…. Adevărul e în fața noastră, are capul spart și e plin de sânge, dar nu e văzut și nu e cunoscut de toți. Cândva,o distinsă doamnă pe nume Alice Voinescu, dacă nu greșesc, spunea că închisoarea ar trebui să facă parte din educația oricărui tânăr ! Ce bine le-ar prinde unora, măcar 2-3 luni de pușcărie în regim de Poarta Albă,anii ’50-’60, așa ca experiență de viață.Și după eliberare,să se înscrie în magistratură…
Tot respectul,doamnă Jela !
Felicitari D-na Jela pentru comentariul Dvs., prea elegant totusi, fata de incredibilul verdict al ICCJ in cazul Ursu. De fapt pun si eu o intrebare : a cui este ac. institutie, caci a statului roman sigur nu este, cum releva atatea exemple! Stat de drept sau stat al celor cu ”Dreptul” ?