MUSICA PURITAS DOMINICA (bărbații ticăloși… )

pe linie erotică au structural o componentă ce poate fi numită „hormoni pe creier”, căci singura pornire manifestă e „cucerirea” în direcție strict fizică, corporală, fără nici o remușcare ulterioară indiferent de consecințe. Ceea ce îi salvează pe toți este expresia muzicală desăvârșită. Începem cu Ducele din Rigoletto. Toate persoanele de sex feminin fiind mobile precum il vento, oricare dintre ele, chiar necunoscută fiind, poate deveni pe moment bella figlia dellʹamore. Ce urmează nu are nici o relevanță pentru Duce, Pavarotti în capodopera cinematografică a lui Ponnelle. Dar și Domingo la Met. Faust, presupusul savant, dorește să întinerească dar nu pentru a-și desăvârși cercetările, ci pentru a-și recăpăta masculinitatea procreativă; dominanta lui:  à moi les plaisirs. Nimic bun nu poate rezulta. Kaufmann și Pape la Met într-un spectacol memorabil. În fine rusticanul Turiddu, nu doar hormonal ci și iubitor de vinul căruia îi aduce un omagiu: viva il vino spumeggiante, care se dovedește însă generoso, aducând sfârșitul; iarăși Kaufmann dar și Domingo într-un clip admirabil. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *