Nimb

Privirea Ta e nimbul
Cu care mă întâmpini,
Când mă întorc acasă,
Bolnav de întuneric.

Îmi pui mâna pe frunte,
Ca mama, altădată
Și-mi faci sufletul lună
Să nu mai simt durerea.

Pe când prinzi să mă vindeci,
Se-ntâmplă și minunea
Tămăduirii Tale,
Căci de atâta vreme,
M-am smuls plecând din Tine
Și ne-a ajuns din urmă
Prăpădul părăsirii.

Putea-vom încă, Doamne,
Să fim din nou Același?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *