Cină de taină

Mi-am pregătit casa de oaspeți
Și am întins o masă mare,
Cu farfurii și cu tacâmuri
Cum nu mai sunt demult pe lume.

După rețetele bunicii,
Am adunat zile de-a rândul
Și-am recompus feluri uitate.

Când am fost gata, dintr-un cufăr,
Am scos rochia de bal a mamei
Și când mi-am pus-o, la oglindă,
Mătasea s-a pornit să cânte.

M-am așezat în capul mesei,
Pe când pendula vestea ora
Și-am așteptat, dar musafirii
Întârziau să se arate.

M-am dus îngândurată-n curte,
Am presărat-o cu petale,
Am revenit apoi în casă,
Bucatele deja aduse
Prinseseră să se răcească…

Am mai ieșit încă o dată
Și l-am zărit pe cerșetorul
Care se apropia de poartă
Dar nu-ndrăznea să o deschidă.

I-am făcut semn grăbit să intre,
Se adâncise înserarea,
L-am luat cu mine înăuntru
Și l-am poftit la masa plină.

Nu se-ndemna să-și ia nici locul,
Atât îl copleșea uimirea
De ce putea să i se-ntâmple,
Însă pe-ncetul, bucuria
L-a îndemnat să guste totul
Și la sfârșit s-a-ntors să-mi spună:

„Nu te-ntrista, căci nu lipsește
Niciunul dintre invitații
Pe care i-ai chemat la cină,
Ei sunt aici în nevăzutul
Ce te-nconjoară și veghează”.

„De unde știi?” cutremurată,
L-am întrebat. Atunci străinul
A luat o pâine, a-nchinat-o,
A rupt din ea, mi-a dat și mie,
A binecuvântat și vinul
Cu care mi-a umplut potirul
Și s-a topit lăsând în aer
O firmitură de lumină.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *