Ploaia de meteoriți

(pornind de la povestea lui Samson și a Dalilei din Cartea Judecătorilor din Vechiul Testament)

 

Plouă cu găleata. Toate planurile îmi sunt ruinate. Marfa care a venit azi e fleașcă, parcă a prins Potopul, n-a apucat să se suie pe Arca lui Noe. O jumătate a trebuit s-o arunc și nici măcar nu am cui să mă plâng. Pe fetele mele nu le interesează. Dacă le promiteam unghii false pe gratis atunci sigur le-aș fi captat atenția. Ce meserie! Deși uneori, când văd firele lungi mătăsoase, 35, 55, 75 cm, mă apucă o stare de bucurie nemaipomenită! Le așez cu grijă pe capetele de plastic, le mângâi, trec ușor cu piepteni din fildeș. O dată am luat cu mine acasă o șuviță întreagă și am pus-o pe pernă ca pe o soră. Firele mătăsoase nu mint. Mi-au ascultat toate prostiile, nu s-au supărat deloc. Asta înseamnă compasiune. Ploaia mi-a dat mereu dureri de cap. Sunt o sufletistă, așa zice familia mea, o familie mare. 

Uneori iau lucrurile foarte în serios, alteori las întâmplările să curgă așa cum vin. Mă simt ca un fir de păr. Mort și totuși viu. Ce bine ar fi să nu simt durerea asta de cap care a devenit chinuitoare. Cel mai greu mi-e să înțeleg de ce m-a trădat Samson. Nu-i făcusem nimic. A vorbit așa de urât despre familia mea. Și cu toate astea l-am iertat.  

Mica mea extravaganță sunt valizele Samsonite. Vânzătorul de valize Jesse Shwayder a fondat compania în 1910. A ales numele de Samsonite după Samson din Biblie și a inventat cel mai bun prieten al fugarului, acolo ascunsese și Dalila părul tăiat, acolo își aveau originea, flirtul, trădarea, ambiguitatea, fuga de Dumnezeu și dispariția. 

Tare mi-aș fi dorit să fac cu Sam acea vacanță la care am tot visat, pe plajele albe sub soarele nemilos al Caraibelor. Îmi îndeplinise multe dorințe dar pe asta, nu. 

Au existat vremuri în care omul se simțea pedepsit de ceva venit din exterior, sărăcie, boală, foame, război, nedreptate, Dumnezeu. Acum se simte jalnic vizavi de propria persoană. Răul și urâtul au intrat ca ploaia prin parpalac până la măduvă. Răul interiorizat nu-l ia în calcul pe Dumnezeu. 

Eu pot să înfrumusețez exteriorul omului, uneori și inima. Perucile mele sunt celebre în oraș. 

Samson a intrat în viața mea într-o zi cu soare dintr-o primăvară în care ploua des. În parc la marginea orașului. Verdele explodase și deja golurile dintre crengi erau pline de viață. Clasica bancă de lemn, cu vopseaua sărită după zăpezile iernii. Acolo mă așezasem să-mi mănânc sendvișul în pauza dintre cursuri. Hotărâsem să fac ceva cu viața mea și mă înscrisesem la un curs de maeștri peruchieri pentru operă. Mă plictisisem să mi se tot spună că e important să fac ce vreau în viață. Cine ajunge să face exact asta? În copilărie am făcut cursuri de dans, judo, pian, pictură, aikido pentru fete, în speranța – nu neapărat a mea – că o să-mi găsesc vocația. În schimb, am obosit.

Era străin, venea dintr-o țară îndepărtată. Era bine îmbrăcat și era cel mai bine făcut bărbat din câți cunoscusem. Învățase limba mea, o vorbea cu un accent simpatic. Ne înțelegeam și din priviri. Căuta în țara mea o viață mai bună. Asta doream și eu deși nu făcusem atâția kilometri ca el. Avea părul negru și lung, prins într-o coadă bogată. Samson vorbea cu plăcere și cu fiecare discuție făceam o incursiune în lumea lui, în locurile de unde venea, în familia lui. Nu-l înțelegeam prea ușor, proveneam din culturi diferite, credințe diferite. Ceva îmi scăpa la el. Era un cameleon. Inima lui largă cuprindea toate animalele întâlnite, îi păsa de toate frunzele căzute toamna din copaci. Tu nu știi, îmi zicea el, nu știi cum e să nu vezi copaci cu atâtea frunze, să îți intre nisip în ochi, nisipul roșiatic și pietros al deșertului. Pentru oameni nu avea aceeași bunătate, de multe ori îi ura și recunoștea asta, îi considera dușmani care îi pun „partea lui de lume” în pericol. Îi explicam să nu îi putem băga pe toți în aceeași oală, doar că în acele clipe nu mai era el. Când se înfuria foarte tare, trântea obiecte grele. Mi-era teamă, eram și impresionată de puterea lui nemaipomenită.

Uita să mă sune cu zilele, zicea că are multă treabă. Muncea enorm, în stil stahanovist. Se considera și un om credincios, generos cu cei care merită, așa spunea. Erau seri în care mergea la întâlniri cu gașca și trecea apoi pe la mine amețit de băutură. Zicea că din când în când sunt permise ieșiri din fire, dar nu preciza cine le permite și mai ales cu ce scop. Cred că Samson e făcut din două jumătăți distincte, o anatomie bizară în care cele două părți nu se unesc și totuși îl țin în viață. E ca un golem. Oamenii nu se înțeleg între ei, îmi repeta în serile când ploua torențial, relațiile sunt un luuung șir de neînțelegeri mascate în iepurași simpatici care muncesc, mănâncă, iubesc pe rupte, fug, mor. 

E ca un golem, deci într-o zi o să fiu nevoită să-l distrug. E în codul genetic al Evei. Neînțelegerea. E scris în Facerea: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei, ea îți va zdrobi capul iar tu îi vei înțepa călcâiul.”

De unde are atâta forță? Poate să îmi care toate cele patru valize Samsonite pe care le umplu până la refuz când plecăm în vacanță. Le saltă ca pe niște fulgi dar mă ceartă pentru câte lucruri am pus în ele. Ce-i pasă lui? Într-una din valize am mereu material pentru peruci, îmi place să creez modele noi, în vacanțe am timp. Când am participat cu perucile mele la un proiect caritabil, a făcut o ditamai scena de parcă le făcusem din părul lui. 

Prietenii îi spun că eu sunt falsă, o ipocrită ca mai toate femeile, că mă folosesc de forța lui și de alte calități din mândrie, să arăt că pot avea un asemenea exemplar. Sam nu se ascunde, îmi povestește amuzându-se. Amicii mei dar mai ales familia mă avertizează că o s-o sfârșesc rău, că omul ăsta o să mă tragă în jos și că n-o să-i pese de mine la final. El spune că sunt niște filistini.

O pasiune te poate salva sau măcar te ține departe de o lume care încearcă să te prindă în povestea ei caustică. Am deschis un magazin de peruci și pe lângă creațiile mele am hotărât să și import. Există în lume o gamă foarte variată și cererea e din ce în ce mai mare la noi. Păcat că ultimul lot a ajuns aproape distrus. Angajatele mele nici nu s-au sinchisit, ce le păsa lor? Au făcut un pachet mare cu marfă de reciclat. E foarte greu, le-am avertizat, nu o să-l ridice curierul. L-a ridicat Samson. Trecuse întâmplător pe la atelierul meu și când a văzut pachetul i-au sclipit ochii. Eram certați. Știa că mă enervează când își arată înadins puterile lui speciale. Și-a prins părul într-un coc, semăna cu un samurai, și-a încordat brațele și a ridicat pachetul în aplauzele fetelor mele. Eu priveam rece ca o Onna-musha.

Dacă aș gândi ca o perucă atunci totul ar fi perfect și nimic nu ar fi de schimbat. Când ieșea pe ușa apartamentului meu după nopțile petrecute împreună, părul lui negru prins în coc lucea ciudat, iar el semăna cu un luptător al dreptății din lumea de demult. Vocea gravă, tonul inegal, ceva nu se lega. Era și nu era el. Îmi răsucea o șuviță din părul meu și o dădea după ureche apoi se întorcea brusc și pleca fără să zică un cuvânt. Așteptarea ce urma era insuportabilă.

Samson mi-a mărturisit într-o zi că are ceva pe suflet. Tundeam niște peruci pentru un proiect special. Familia lui nu știe de mine, nu le povestise. Le-a zis doar că profesional e bine în țara de adopție. Am ridicat din sprâncene. Nu sunt suficient de bună pentru ai tăi, sau ce? Sunt ca fagurele plin cu miere apărut în stârvul de leu? Dulce dar nu poți zice de unde îl ai, ca să nu-ți abați ocara asupra ta? Te crezi îndreptățit să încurci oamenii? Ești un fir de bumbac în para focului. Prea ești încrezător în puterile tale și mai puțin în Cine ți le-a dat. Ochii lui ardeau. Spunându-și secretul a crezut că și-a pierdut forța. S-a dus către canapeaua mea din sufragerie și a ridicat-o, s-a opintit la început. Apoi a ridicat-o deasupra capului ca pe o halteră. Nu pierduse nimic. S-a trântit pe ea, și-a desfăcut coada lăsând părul negru superb să curgă pe umeri, și-a scos tricoul și mi-a cerut să vin lângă el. Aveam o foarfecă în mână. Nu am venit.

Apoi într-o seară de iulie am ieșit din oraș să urmărim ploaia de meteoriți. Samson era neliniștit mai ales că de ceva vreme constatase că părul i se rărea vizibil în creștet. Pentru un bărbat e o problemă, știu eu asta. Stătea posac și privea imensitatea miraculoasă, adâncă, de culoare indigo a cerului de noapte. Stelele răsăriseră dar niciuna nu dădea vreun semn că o să cadă. Luasem cu noi o pătură să stăm pe ea. Speram ca bărbatul să fie tandru și să privim îmbrățișați fenomenul ceresc. 

  • S-a întâmplat ceva? l-am întrebat. Ți s-au înecat corăbiile. 
  • Mai bine rămâneam în oraș, iluminatul stradal e la fel de frumos.
  • Becurile nu pică…
  • Mai pică din când în când.
  • Samson?

Tăcea și își afundase capul între umeri, bărbia se lipise complet de pieptul lui puternic. La un moment dat m-a strâns în brațe atât de tare încât era să-mi dau duhul. Samson! L-am tras de păr și mi-a dat o palmă zdravănă. Cu coada ochiului, în plină durere și întristare, am zărit o stea căzătoare, probabil singura din noaptea aceea. Începuse să mă irite forța asta a lui care izbucnea în cele mai ciudate momente și era mereu legată de nesiguranțele lui. Puterea mușchilor era identitatea lui, fala, mândria ajunsă la apogeu. Nu se putea imagina fără ea. Voiam să știu mai multe. Poate că era moștenită de la vreun străbunic sau era un dar de la Dumnezeu. Însă, cu un asemenea dar, nu te apuci să pălmuiești femei.

Samson se tulbura pe zi ce trece. Îl enerva succesul pe care îl aveam cu perucile mele. Într-o zi când m-am întors din oraș, fusesem să-mi văd o prietenă, am găsit atelierul devastat. Perucile rupte, aruncate, peste tot fire și șuvițe. Peste ele un lichid roșiatic ca sângele, turnat din abundență. Cincizeci de peruci, făcute de mâna mea, au căzut în acea zi pe câmpul de bătălie. M-am pus pe un plâns ca-n tragediile grecești. Fetele mele mi-au mărturisit că erau plecate în pauza de prânz și că nu știu cum s-a petrecut. Ne-am uitat pe camerele de luat vederi pe care abia le montasem, ca un comerciant responsabil ce sunt. Spectacolul lui Sam a fost magnific, un leu rănit în ultimele clipe ale vieții sale. Sfâșia perucile și le mânjea cu substanța roșie pe care o arunca dintr-o găleată. Ura și mânia lui nu cunoșteau limite. Invidia, gelozia, frustrările, toate veniseră în batalioane pregătite de luptă. Am recunoscut imediat forța lui magnifică. Până și în dezastru își dădea toată măsura. Când mă îndoiam de iubirea lui, îl scoteam din sărite parcă și mai tare. Nu pricepeam atunci ce grozăvie făceam. Ce avea să urmeze. 

Din resturi de păr m-am apucat să construiesc o perucă. Le-am dat liber fetelor mele, un week-end prelungit până miercuri o să le facă bine. Am venit sâmbăta după apusul soarelui la atelier, am deschis geamul cel mare care dă spre un pâlc de copaci, am pus muzică de jazz. Mi-am pus o rochie strâmtă roșie, pantofi comozi, mi-am turnat un pahar de vin roșu. Capul de plastic pe care urma să fac peruca era în fața mea iar lângă el o tipsie din argint. Îmi imaginam pe ea capul lui Holofern, dar asta e o altă poveste din Biblie. Eram ca un animal care-și linge rănile înainte să iasă iar la atac. Pe masă am aranjat firele, negre, lungi, drepte, îmi plimbam degetele pe ele ca pe corzile unei viori. Suna în capul meu o muzică bizară, muzica tuturor răzbunărilor. Ascuțisem foarfeca preferată și-l așteptam să vină. 

Vinul bun, aerul blând al nopții, peruca era aproape gata. Mi-am așezat-o pe cap și m-am dus la oglindă unde am amuțit. Din oglindă mă privea Samson, slăbit dar cu ochi blânzi, iubitori, așa cum nu mă privise niciodată. Era tuns zero și părea fericit. Scăpase de o corvoadă. Paharul meu de vin a apărut și la Samson în oglindă. Ne-am așezat la povești ca niște vechi prieteni, după ce marea și zguduitoarea istorie de amor s-a potolit și a rămas din ea doar o șuviță neagră lungă, lucioasă, ca o iertare în care trăiam deja fără să ne dăm seama. 

Când s-au întors fetele din week-end-ul prelungit, nu au mai găsit din atelier decât o grămadă de moloz. Nu le-a venit să creadă că în urma ploii de meteoriți  abătute asupra orașului, au rămas fără serviciu și au dat din umeri, apoi s-au întors și-au plecat cu ochii în telefoane căutând oferte de lucru atractive și cu puțin noroc, stabile. 

În ziua de azi, nu te joci cu așa ceva.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *