De veghe

Eu nu puteam încă muri,
Neîndurîndu-mă să-i las
Pradă uitării pe ai mei.

Aveam să-i scriu, să-i povestesc
Și să-i aprind ca lumânări
În mințile de mai târziu.

Tot stând de veghe și arzând,
N-am mai știut, după un timp,
Cine pe cine lumina.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *