Toamna

Se apropia pe nesimțite,
Se furișa printre veșminte,
De cum puneam pe mine haina,
Mă lua un frig ca de mormânt.

Spațiul treptat se îngustase,
Abia puteam să mai respir,
Iar înăuntrul minții mele,
Era un pod de vechituri
În care n-aveam loc să intru.

Din cînd în cînd, pentru o clipă,
Vraiștea din jur se subția
Și-o fulgerare ca de aripi
Se-ntrezărea printre spărturi.

Îmi devenisem o răscruce,
Nici să rămân și nici să plec
Nu îmi venea. Eram ca frunza
Care se clatină pe ram,
Visând să o desprindă vântul.

Un comentariu

  1. Încântătoare , de substanță profund religioasa, cu intretaieri de lumi, străbătute de un dor nemăsurat, pe care numai în religios îl putem rezolva, aceste poezii ale Doamnei Pillat sunt de o autenticitate cum găsești numai la adevărații poeți!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *