Singuratatea de apoi

Nu mai citesc, nu mai pot scrie,
De ce-aș vorbi cu cineva?
Mobilul a sunat o vreme,
Apoi chemările s-au stins.

Din casă ies pe înnoptate,
Și-n întuneric mă-nfășor,
Să nu îmi recunoască nimeni
Mersul gîngav de somnambul.

Mă las dorit numai de umbre,
Din calea razelor m-ascund,
Mă înspăimântă limpezimea.
Îmi stă alături doar o stea
Ce scânteiază în absență.

Cum am ajuns până aici,
Eu care-am scuturat o lume
Din apatia suficienței
Și m-am zbătut să fiu un sol
Al bunătății abisale?

Cine-a venit atunci să ia
Lumină din acea lumină
Care m-a ars până la scrum,
Cade acum smintit în golul
Singurătății de apoi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *