Cultul prieteniei

Virgil Birou. Scrisori către Romul Ladea (1932-1960) reprezintă o carte importantă, graţie demersului recuperator-restitutiv, interesante nu doar pentru istoria literaturii române, ci şi din punct de vedere al umanului, la temelia lor stând cultul pentru prietenie. Prin purtarea de grijă a lui Lucian Ionică, reputat jurnalist de televiziune şi profesor bănăţean, văd lumina tiparului o serie de scrisori care îi au ca protagonişti pe Virgil Birou şi Romul Ladea, două personalităţi marcante care ţin de Banat, fascinate de ţinut. Dacă primul se naşte la Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-Severin, cel de-al doilea apare pe lume la Jitin, o localitate ce ţine tot de comuna Ticvaniu Mare. Aşadar, o întâlnire fericită dintre două destine legate prin afinităţi electiv-afective, un topos bogat în oameni de seamă.

Virgil Birou. Scrisori către Romul Ladea (1932-1960) sunt adevărate exerciţii de admiraţie, schimb de mesaje în care apare pregnant interesul celor doi (care, astăzi, ar putea fi numiţi ,,contributori”) pentru destinul cultural al provinciei istorice Banat cu care se identifică şi pe care îl percep ca pe o moştenire-zestre culturală de îmbogăţit şi de transmis generaţiilor viitoare (de aici şi gradul înalt de responsabilizare al lui Virgil Birou şi Romul Ladea). Deşi de formaţie inginer miner, Virgil Birou a manifestat un viu interes pentru scris (şi pentru fenomenul cultural în întreaga-i complexitate), dovadă fiind volumele monografice de autor Oameni şi locuri din Căraş, Crucile de piatră de pe Valea Căraşului, Năzuinţe şi realizări. Etape din viaţa culturală bănăţeană, antologia îngrijită şi prefaţată de Virgil Birou Poezia nouă bănăţeană sau naraţiunea Oglinda lui Moş Ion Stăvan. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Banat, Virgil Birou s-a remarcat şi prin organizarea de expoziţii de artă plastică şi arhitectură (ex. Expoziţia Regională de Artă Plastică de la Timişoara) sau de promovare a etosului bănăţean. Deloc de neglijat, pasiunea acestuia pentru fotografie. De cealaltă parte, Romul Ladea, sculptor, profesor şi rector la Academia de Arte Frumoase şi Şcoala de Arte Decorative, artist emerit, decorat cu Ordinul  ,,Meritul Cultural” în grad de Cavaler, cl.I. Două conştiinţe vibrante, două profile intelectuale complexe.

De mici dimensiuni, arc peste timp, acoladă tandră, epistolarul dintre Virgil Birou şi Romul Ladea, pe lângă parfumul vechi de epocă, adăposteşte o lume apusă, interesantă din punct de vedere filologc, sociologic, antropologic. Confesiunea este una directă, onestă, dovadă a încrederii şi a preţuirii reciproce: ,,Părăsit de toţi, părăsit de mine însumi – Pun foarte mult preţ pe răspunsul tău! Virgil.” (p.37).

,,Romule, omule” (p.37), ,,Dragă Romule” (p.38), ,,Dragă Romică” (p.40), ,,Romică” (p.41), ,,Dragă Romi” (p.46), ,,Romică dragă” (p.52) sunt formule de adresare calde din care se degajă o mare afectivitate: ,,prea am crescut împreună şi mi se pare că interiorul vibrează în noi doi…” (p.38). Puse laolaltă, imortalizând timp, Scrisori către Romul Ladea au calitatea de martor, definind două caractere puternice, două feluri antitetice de a fi, două tipuri de personalitate. În general duplexuri între Timişoara şi Caraş-Severin (Greoni, Cacova, Oraviţa), Timişoara-Cluj sau Timişoara Zărneşti (Braşov), scrisorile (care-l au pe Virgil Birou cel ,,vocal” drept maestru de ceremonii) sunt itinerarii geografic-spirituale, idei creatoare în acţiune. Există o serie de ipostaze în care apare Virgil Birou:

1.solitarul Virgil Birou: ,,Pentru mine o legătură între noi doi cari se înţeleg e mai presus de toate, şi toată viaţa mea a fost sbuciumată din cauza, că toţi aceia pe cari i-am iubit, au fost departe de mine. În cele mai grele momente ale vieţii am fost singur, şi te asigur, la foarte grele încercări am fost supus.” (p.38);

2.dependentul de muncă Virgil Birou: ,,Acum n’aş mai avea alt ideal, decât să fim împreună şi să lucrăm, pentru că – oricât ar arăta aparenţa alta- pe mine nu mă interesează nimic decât munca. Într-un cerc cultural, într’ un mediu literar şi artistic.” (idem);

3.iubitorul de frumos Virgil Birou: ,,(…) sunt şi unii oameni cari fac lucruri frumoase şi pe aceia-i iubesc.” (p.39);

4.vizionarul dublat de idealistul Virgil Birou: ,,(…) lumea nu va fi mai bună, până când masele nu vor fi conştiente, până când familia nu va înceta de a mai fi centrul egoismului singular, iar naţiunea centrul şi simbolul egoismului colectiv.”; ,,Câteodată mă apucă un val de idealism şi acesta se manifestează în diferite chipuri. Azi s’a manifestat prin aceeastă diaree de scris (…)” (p.45);

5.întreprinzătorul Virgil Birou: ,,Eu mă gândesc la cumpărarea unei tipografii. Ar fi o armă grozavă în mâna noastră. Tipografie s-ar găsi, dar biştarii necesari, mai că nu se arată.” (p.65).

6.slobodul la gură Virgil Birou: ,,(…) maniere de acestea nu mai admit multă vreme, ci-l reped de nu se pomeneşte la mama dracului.” (p.55); ,,băşina aia căruntă” (p.63).

Virgil Birou. Scrisori către Romul Ladea (1932-1960) conţin şi date şi note importante despre publicaţii şi instituţii ale vremii (,,Secolul”, Institutul Social Banat-Crişana), personalităţi ale momentului (Ion Stoica-Udrea, Kimon Loghi, Ary Murnu, Constantin Isachie Popescu, Constantin Aricescu, Gheorghe Sîrbu, Grigore Manea, Arthur Verona, Alexandru Călinescu, Vasile Vasiliu Falti, Ştefan Gomboşiu, Ion Gh.Duca, Ioachim Miloia, Emil Grădinariu, Avram Imbroane, Bogdan Catul, Kiriţescu, Constantin I. Angelescu, Corneliu Liuba, Aurel Popp, I.D.Ştefănescu, Coriolan Băran, Emanuil Ungureanu, Victor Vlad, Luţă Ioviţă, Melentie Şora, Nicolae Ursu, Nicolae Popescu, Mihai Şora, Romulus Fabian, Lucian Valea, Năsturaş Volbură Poiană, Negură-Alexandru Popescu, Traian Grozăvescu, Petru Comarnescu), amănunte despre frecventarea unor expoziţii şi a mediului boem-artistic (Societatea Tinerimea Artistică), evenimente (momente culturale-reper) importante pentru viaţa urbei timişorene: ,,Dragă Romi. Într’ una din duminicile trecute s’a desvelit Babeş. Afost o sărbătoare f.frumoasă şi a fost prima desvelire la care oficialii au vorbit călduros şi despre artist. La urmă am fotografiat monumentul.” (p.72)

Umorul, aplecarea spre jovialitate, bonomie, haz de necaz, (auto)ironie şi anecdotă încununează conţinutul scrisorilor: ,,sunt acas’ şi bâzâi prin ţinut.” (p.41)

Actualitatea mesajelor, cu precădere cele cu substrat politic (unde Virgil Birou e vehement vitriolant, acid, necruţător, coroziv, mucalit), contribuie la atractivitatea pe care o reprezintă corespondenţa dintre Virgil Birou şi Romul Ladea: ,,tu cunoşti f. bine parşivenia actualilor guvernanţi.” (p.40); ,,Canaliile noastre nu vor să-mi dea nicio mână de ajutor şi criza e grozavă.” (p.41); ,,Tu ştii foarte bine cât valorează în artă pictorii savanţi=măgari diplomaţi.” (p.42-43); ,,De profesori de desen buni, însă, avem foarte mare nevoe, iar generaţia de azi este foarte slab pregătită. Am văzut la noi –unde desenul este mâna dreaptă a inginerului- 7 generaţii de tineri intrând în şcoală fără cele mai elementare cunoştinţe de desen. Nu mă pronunţ aci de generaţia crescută şi instruită de voi, pentru că nu o cunosc şi nici nu a ajuns să dea roade. Vorbesc numai de măgari de la 35 de ani în sus, pe mâna cărora sunt lăsaţi atâtea mii de băieţi şi fete în şcolile medii şi în mâna cărora este încrezută educaţia artistică – după mine atât de importantă a tineretului. Tu nu crezi, că dacă în şcolile medii desenul artistic ar avea importanţa pe care o merită, iar profesorul e bine pregătit şi nu-şi face cursul numai de mântuială, în câţiva ani s’ar schimba aspectul odios al burgheziei de azi; că dacă elanul din tinereţe ar fi îndrumat în mod constant şi conştient către hotarele infinite ale artei, peste câţiva ani n’ai mai găsi mii de avocaţi, doctori, ingineri, profesori, cari stau ca boul la poartă în faţa unui tablou, iar casele lor sunt pline de cromolitografii de fazani cu picioarele în sus şi de ridichi cu codiţele în jos, sau în cel mai bun caz, pereţii caselor sunt de o goliciune protestantă, în vreme ce lucrările frumoase ale atâtor tineri talentaţi stau nevăzute, iar autorii muritori de foame.” (p.43); ,,Eu aş fi cu ei foarte pretenţios, tocmai ca să-i obişnuiesc prin asta la muncă neobosită, pentru ca să nu iasă din ei tembelii de azi (…)” (p.44); ,,Dar acum am văzut eu cu ochii lucrările premiate şi din două una: sau eu sunt un analfabet ridicol şi atunci în viaţa mea nu mai spun o vorbă despre vre-un tablou sau sculptură, sau juriul este compus din nebuni ordinari, şi atunci tot noi suntem criminali, că nu-i închidem la balamuc sau nu le dăm cu piatra în cap.” (p.54).  Reacţiile acestea sunt în antiteză cu sensibilul, deziluzionatul, vulnerabilul, temperamentalul şi suferindul Virgil Birou, o natură dificilă, bântuită de sentimentul ratării, ce nu ezită să-şi recunoască şi pună pe tapet slăbiciunile: ,,Pare că mi-ar lipsi energia şi o inerţie interioară mi-ar lega membrele cu o greutate de plumb.” (p.45); ,,Şi aş vrea să-mi găsesc şi eu locul meu şi aici nu mă gândesc la un post bine plătit, că s’ar putea foarte uşor să-l găsesc după vre-o câteva luni, dar aş vrea să-mi găsesc şi eu chemarea mea, locul unde aş putea să muncesc şi să produc aşa fel, ca acela să fie viaţa mea şi rostul vieţii mele. Să mă umple, cum apa izvorului umple cupa ţinută sub vâna ei, cum soarele umple de lumină şi flori primăvara. .Cum aş vrea să mă desbrac de inerţie!” (p.46); ,,Mi-a ajuns peste cap scârba şi amărăciunea.” (p.46-47); ,,(…) e lene ordinară, care mă ţine.” (p.53); ,,Ştii cât e de penibil să-ţi duci copiii prin faţa vitrinelor şi să nu le poţi cumpăra de doi lei bomboane…” (p.80); ,,Mă zbat cumplit să nu mă cufund în lipsa de bani.” (p.86); ,,Dragă Romi, sunt internat în spital cu gravă boală de inimă.” (p.86); ,,Pur şi simplu sunt pe dric (…)” (p.91).

Prin scrisori, texte călătoare, ce supravieţuiesc vremurilor şi autorilor lor, acte scrise cu valoare de document, Virgil Birou şi Romul Ladea se (re)prezintă, se devoalează, ies în afară, se ex-plică. Şi unul şi celălalt emit opinii avizate, docte. De aici şi rigorismul, neacceptarea compromisului în artă, preocuparea pentru învăţarea continuă şi sporirea spirituală: ,,Planimetria mi-e în degetul mic, descriptiva o cunosc, am dat examene din ea la politehnică, ar mai trebui să revăd studiul umbrelor, ceva din perspectivă şi aplicarea în arta oglindirii.” (p.42). Virgil Birou şi Romul Ladea, doi calofili de mare calibru, cu valori morale, estetice şi pedagogice bine definite, îşi au şi detractorii în epocă, care nu scapă însă netaxaţi. Sunt cunoscute campaniile de denigrare a acestora orchestrate de publicaţii gen ,,Dacia” sau ,,Ancheta”.

Spirite lucide (,,(…) o leacă de semeţie se cere oricărui bănăţean care e bănăţean.” –p.86), vizionari, susţinători ai unei educaţii de înalt nivel calitativ, anti gesturi şi fapte neconforme, ambii au conştiinţă formator-paideică, pledând în favoarea implicării active în destinul Cetăţii şi a estetismului: ,,Şi pentru că profesorul de greacă sau matematici nu cred să se ocupe de educaţia artistică a tineretului, sarcina aceasta revine din oficiu şi în întregime profesorului de desen, pe care eu mi-l imaginez –dacă nu ca un apostol fanatic al frumosului,- cel puţin ca un sârguincios agent de propagandă, îndrumător constant şi neobosit, pentru că are de luptat cu alţi 16 profesori, propagatori ai materialismului sau în cel mai bun caz ai indiferentismului. Partea artistică a educaţiei profesorului de desen i-o daţi voi artiştii dela şcoală (…), voi îi alimentaţi flacăra să rămână nestinsă, (…) voi îi daţi şi-i infiltraţi gustul pentru frumos –şi accentuez aici iarăş că vorbesc de acei cari vreau diplomă de profesor, deci de cei mai mulţi mediocri -, dar disciplina gândirii şi mai cu seamă constanţa, ar trebui să le-o dea încă în Şcoală Geometria, cu rigiditatea legilor ei, cu seriozitatea şi gravitatea studiului. Geometria trebuie să-i obişnuiască cu punctualitatea şi conştiinciozitatea, pentru că profesorul de desen are ore puţine, pe cari trebue să le îndeplinească în mod conştient (…) Azi arta, mai mult ca religia, este menită să schimbe concepţia materialistă, în care eu văd cauza relelor sociale; o generaţie obişnuită din tinereţe cu contemplarea frumosului va fi mai puţin ispitită şi va înclina mai puţin spre materialism. Arta şi frumosul în general duce spre altruism, spre o viaţă mai ideală. Şi aci văd eu rolul important al profesorului de desen.” (p.43-45). Prin confesiune, Virgil Birou şi Romul Ladea se încredinţează unul altuia.

Virgil Birou. Scrisori către Romul Ladea (1932-1960) pot fi interpretate şi ca veritabile radiografii ale unor stări de spirit. Condiţia pauperă a artistului este şi ea de actualitate, dese fiind pasajele prin care expeditor şi destinatar dau în vileag dificultăţile financiare cu care se confruntă, lipsa de interes a autorităţilor de a sprijini actul cultural sau de a susţine instituţii cu mare potenţial elitist, interesele de gaşcă, mentalităţile retrograde imune la triada bine, frumos, adevăr (obiectul disputei fiind Şcoala de Arte şi Meserii). Timişoara este şi ea prezentă în corespondenţa celor doi oameni de seamă ai Banatului: ,,Am sosit la Tşoara miercuri, după o absenţă de 10 zile. Natural (…) am căutat să mă pun la curent cu politica locală. Şi am aflat lucruri nu prea plăcute, cel puţin în ceea ce priveşte Şcoala. Prefectul a emis o adresă, prin care se comunică Şcolii, că din motiv că nu are prevedere bugetară, nu poate acorda nici un ajutor.” (p.59). Sunt motive de mari frământări sufleteşti pentru Virgil Birou şi Romul Ladea, ultimul sculptor-artist de un uriaş talent, marginalizat, nerecunoscut la adevărata-i valoare în timpul vieţii: ,,(…) ai atâţia duşmani şi atâţia concurenţi invidioşi.” (p.67). Celor doi cărturari preocupaţi de a ,,lucra pentru o ridicare a culturalului” (p.71) li se alătură şi Aurel Cosma Jr., alt intelectual de marcă bănăţean. Nu tot ce vine însă dinspre Timişoara (topos cosmopolit) e de rău augur, urbea de pe Bega meritându-şi renumele câştigat de-a lungul vremii, fiind şi un veritabil atestat de mândrie locală: ,,Romică, ţi-o spun că există şi în Timişoara o conştiinţă românească bănăţeană, cinstită, deşi foarte vagă, transparentă şi diafană, fără direcţie, ca o nebuloasă amorfă şi nehotărâtă. Este tânără şi crudă conştiinţa românească aci şi nu există voinţa şi omul, care să-i dea impulsul şi forma necesară. Dar am văzut-o că există, există în surâsul de satisfacţie a micilor funcţionăraşi, pe lângă cari treci făr să-i remarci, fără să-i vezi. Am remarcat-o şi cu ocazia scandalului făcut în jurul <<teatrului Banatului>>. De ce nu avem noi bănăţenii un om de marcă, un om de calibru, care să dea formă tuturor tendinţelor, tuturor voinţelor ce fierb aici? Să surprindă toate energiile dispersate, ce se cheltuiesc în zadar şi se irosesc degeaba? Sau de ce nu mor mai repede rablele impuse după capul nostru, învechiturile, cari ne apasă şi ne sugrumă ca un blestem?” (p.62). Întrebări care, suntem nevoiţi s-o recunoaştem, sunt extrem de pertinente şi de valabile şi în ziua de azi.

De o certă valoare sentimental-afectivă sunt şi evocările din scrisorar ce ţin de locuri cunoscute din Timişoara sau Banatul de odinioară: Corso-ul, restaurantul Kocsonyai, Palace sau cartierul Mehala: ,,La capătul grădinii lui Floarea Leza, de către Valea Mare, săpând fundaţii pentru un siloz de nutreţ, au găsit 7 cadavre, mărgele şi 2 bani de argint de pe la 1682. Se crede că sunt scheletele unor oameni omorâţi, jefuiţi şi îngropaţi acolo de moşii ei, de pe când ţineau birt. După altă părere ceva vagabonzi s-au înecat deodată într-o mocirlă. Eu cred că au dat de un cimitir vechi, din jurul bisericii, cum au fost toate cimitirele de mult. Ion crede că e îngropat acolo haremul unui paşă turcesc în retragere din Banat.” (p.103) . Făcând abstracţie de amiciţia strânsă ce-l leagă de Romul Ladea, Virgil Birou îi intuieşte şi elogiază talentul artistic, calitatea de deschizător de drumuri: ,,În timpurile acestea fără cârmă, sculptura ta românească ar putea fi cârma românilor, cărora numai inima le-a mai rămas, să-i doară şi ochii să plângă. (…) Dar fă şi tu odată o prostie, lasă cuminţenia şi prudenţa şi alte considerente dracului. Fă pe boemul şi vino, aşa telea.” (p.71); ,,Am primit de mai de mult plicul cu reproducerile de pe lucrările tale mai noi care sunt atât de frumoase şi atât de pline de sentiment, ca un cântec de pe coastă. Le-am arătat şi le mai arăt prietenilor şi cunoscuţilor.” (p.79). Extrapolat, timpuri fără cârmă ne e dat să trăim şi azi…

Răspunsurile lui Romul Ladea la scrisorile trimise lui de către Virgil Birou sunt puţine. Chiar şi aşa însă, se observă o diferenţă clară de ton, stil, modalitate de adresare, temperament, sculptorul-artist fiind mai raţional, mai echilibrat şi mai rezervat în opinii: ,,Luţ ţi-a citit cartea, îi încântată de tine şi te pomeneşte foarte des. Spune că ai pagini unde adevereşti viaţa şi unde vorbeşti ca un mare artist. Asta o ştiu şi eu, dar tot îmi cade bine să o aud şi de la altu’, mai ales de la ea care ştiu că are un instinct mare de pătrundere. A trăit între cei mari şi între noi şi noi ştim ceva frumos.” (p.74) sau ,,Scrie-mi de voi, de toate, să ştiu ce-i p’acolo, ce faceţi, ce fac copiii. Ce n-aş da să te văd, aş avea o săptămână să-ţi tot povestesc şi să mă jelesc.” (p.76).

 

Graţie lui Lucian Ionică, îngrijitorul volumului Virgil Birou. Scrisori către Romul Ladea (1932-1960), corespondenţa e organizată după rigorile taxonomice. La fel Lista (tabelele cu) scrisorilor din final, Cronologiile paralele ale lui Virgil Birou şi Romul Ladea, Cronologia Şcolii de Arte Frumoase din Timişoara, Indicele de nume şi Fotodocumentele. Instrument util de lucru, informaţiile cuprinse în volum înlesnesc o mai bună cunoaştere a personalităţii lui Virgil Birou şi Romul Ladea, doi intelectuali de vază ai Banatului.

 

Virgil Birou. Scrisori către Romul Ladea (1932-1960),

Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2021, 132p., volum îngrijit de Lucian Ionică

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *