Prima călătorie în Occident

Am ieșit prima dată din țară în anul întâi de liceu, în 1994. Se organizau atunci excursii, mici călătorii de câte 5-6 zile în diferite țări europene, iar când părinții mei au auzit că de data asta se pleca în Italia, au hotărât să mă trimită și pe mine.

Am fost astfel primul membru al familiei mele care a ajuns să vadă Roma, Veneția, Florența și Ravenna, un mic oraș splendid, care mi-a rămas foarte puternic în memorie pentru lumea veche, acoperită de un praf galben ca într-o pictură de altădată, străduțele pe care vânzători de fructe exotice împingeau cărucioare ticsite, mozaicurile de un rafinament extraordinar. Îmi aduc aminte că excursia era destul de costisitoare, pentru o familie cu patru membri, chiar dacă părinții mei erau – mama, avocat și tata, economist, așa că au luat decizia de a-și vinde vechiul Oltcit pentru a-mi putea asigura tot confortul călătoriei.

Pentru mine a fost semnul distinct al despărțirii de o perioadă, de ceea ce fusese ”înainte”, și al unui început care venea cu o avalanșă de emoții și incertitudini, în atât de tulburii ani 90. Am plecat spre Rimini, unde urma să fim cazați pe toată perioada călătoriei, cu un autocar, nu-mi amintesc aproape nimic despre drumul până acolo, în schimb, nu voi uita niciodată impresia copleșitoare a mării Adriatice, cenușie, înspumată după o furtună (era primăvară, posibil martie-aprilie), înghițind furioasă un rest de dig care se termina brusc, acoperit de hăul negru al valurilor. Un soare ca de sfârșit de lume, un glob alb trecând pe sub pânza moartă a norilor, plaja enormă tivită de alge și scoici proaspăt aduse la mal, un Rimini alb cu biserici înalte, cu ziduri imaculate, copaci bătrâni și scunzi. De aici am plecat, de-a lungul unei săptămâni, spre Roma, Veneția, Florența și Ravenna.

Dintre toate m-au impresionat puternic ultimele două, Florența, roșie, ca o inimă, într-un asfințit incandescent cu un soare foarte jos care intra în culoarea cărămizie a clădirilor dându-i viață, m-am gândit că e orașul unde aș putea trăi, m-am gândit la roșul brâncovenesc de acasă care-mi plăcea atât de mult. Roma va însemna întotdeauna pentru mine frumusețea și stranietatea din Pieta, care mi s-a părut atunci cea mai desăvârșită operă de artă creată vreodată de o mână omenească. Am cheltuit mica sumă suplimentară pe care o primisem de acasă pe albume și cărți de artă, pe care le-am plasat prin bagajele colegilor, un uriaș album cu lucrările lui Michelangelo a făcut turul autocarului pe drumul de întoarcere, prelungind astfel fericit călătoria.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *