Deși deținutele politic au reprezentat un segment mai puțin numeros al populației carcerale între 1950 și 1964, unicitatea experienței lor ca victime și luptătoare anticomuniste a fost studiată de cercetătorii care au studiat sistemul penitenciar. Aceștia prezintă o lume a deținutelor distinctă de cea a bărbaților închiși din motive politice. În primul rând, relațiile dintre femei în închisoare par să fie caracterizate de o mai mare solidaritate[1]. În al doilea rând, au existat metode specifice de represiune, re-educare și dezumanizare aplicate de aparatul represiv special femeilor. Analizând tratamentul aplicat femeilor în închisorile comuniste, Grațian Cormoș pune în evidență „trauma specifică abuzurilor de gen: cele împotriva maternității și sexualității”[2]. Această generalizare necesită însă o analiză mai aprofundată. Dacă și în ce măsură caracteristicile biologice ale femeilor au definit experiențele lor, acest fapt trebuie analizat cu mai multă atenție. Analiza memoriilor deținuților bărbați pune în evidență mai mulți factori printre care contextul de producere al acestora, publicul căruia i se adresează, precum și nevoia de a depăși trauma.
În acest sens, „este esențial să știm dacă o femeie își povestește trecutul în opoziție cu bărbatul-uneori sinonim cu spațiul public-sau în contrast cu variantele pe care ea însăși le-ar fi povestit în diferite etape ale vieții”[3].
Astfel, analizăm amintirile femeilor ca fiind influențate de normele și așteptările de gen dominante. Memoriile, interviurile și istoriile orale care prezintă poveștile de viață ale femeilor care au cunoscut dificultățile închisorii și/sau ale deportării pun în evidență diversitatea socio-demografică a acestora. Acest fapt ne permite să evidențiem cum interacțiunea dintre gen și alți factori, inclusiv background-ul familial, afilierile și simpatiile politice și religioase, vârsta și statutul marital au dus simultan la apariția unei viziuni feminine de gen dar și a unei abordări individualizate.
Dincolo de clasa socială, multe femei au fost identificate ca „dușmani de clasă” și au devenit subiecte ale represiunii datorită asocierii lor cu importante figuri masculine din viața lor, soți, tați, frați sau fii. De exemplu, femeile din clasa de mijloc și aristocrație au fost arestate, interogate și închise din cauza statutului social al rudelor masculine care făceau parte din clasa politică interbelică. Acesta a fost cazul Dorinei Potârcă, Ioanei Berindei, Adelinei Busuiocescu-Călin, Dinei Balș, Mariei Antonescu, Niculinei Mihalache și al lui Arlette Coposu.
Dorina Potârcă (1907-?) a fost închisă între 1952 și 1954 doar pentru că a fost soția lui Virgil Potârcă (un foarte cunoscut politician care a deținut mai multe funcții ministeriale înainte de 1944 și care a murit la Sighet în 1954). În 2011, Fundația Academia Civică a editat și publicat memoriile acesteia. Ioana Berindei (1922-2008), fiica însărcinată a lui Ion Hudiță (un lider marcant al PNȚ care fusese închis în 1947 pentru 8 ani fără a fi judecat) reprezintă un caz similar. Familia sa, ce o includea pe mama și unchiul patern, precum și o mătușă, a fost deasemenea arestată și închisă[4]. A dat naștere fiicei Ruxandra în închisoarea Jilava, în spitalul pentru femei. Soacra Ioanei Berindei, Dina Balș, a fost și ea închisă după ce, cel de-al doilea său soț, Alexandru Balș, un industriaș bogat, a fost arestat[5]. Deși nu i se atribuia nicio implicare politică, Adelina Busuiocescu-Călin a fost condamnată la 8 ani de închisoare (dintre care a executat 5) ca soră a lui Horia Sima (șeful Gărzii de Fier după 1938)[6]. Toate aceste condamnări se bazau pe acuzația de tip „omisiune de denunț” a dușmanilor de clasă sau erau pur și simplu acuzații inventate sub pretextul încălcării unor legi. De exemplu, Dina Balș a fost condamnată pentru posesie ilegală de monezi de aur nedeclarate[7].
Monica Ciobanu, Repression, Resistance and Collaboration in Stalinist Romania 1944-1964: Post-communist Remembering, New York, Routledge, 2021. (pp. 138-140)
[1] Ion Bălan, Regimul concentraţionar din România 1945-1964, București, Editura Fundaţia Academia Civică, 2000, p. 208.
[2] Grațian Cormoș, Romanian Women in Communist prisons 1945-1989, Cluj, editura Argonaut, 2010, p. 38.
[3] Selma Leydesdorff, Luisa Passerini, Paul Thompson (ed.), Gender and Memory, New Brunswick, N.J. Transaction Publishers, 2007, p. 8
[4] Lavinia Betea, Am făcut Jilava în pantofi de vară, Convorbiri cu Ioana Berindei, București, Editura Compania, 2006.
[5] Dina Balș, Drumurii pustiite, București, Editura Cartea Românească, 1993.
[6] Adelina Busuoicescu-Călin, Vai celui întemnițat!, Sibiu, editura Constant, 1999.
[7] Dina Balș, op. cit., 1993, p. 100.
