Ochii

Cind inchid ochii la culcare,
Simt un perete de-ntuneric
In care-ncerc sa dau de-o bresa:
La inceput este ca pasul
Inte-o padure neumblata,
Treprat copacii se rasfira
Si calc un timp numai pe umbre,
Pina cind mersul se rareste
Si-o iau plutind peste coline,
Pina la plaja presarata
Cu poze vechi si nume sterse

Aici de sus nu pot distinge
Decit un larg in care cerul
Se adinceste ca oceanul.
Unde ma duc? Spre care tinta?

O coada de paun se-ntinde
Acoperind nelamurirea
Spre care zbor si stiu deodata
Ca am sa intru in privirea
Acelor ochi pictati in pene
Care vad dincolo de toate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *