Gânduri despre curaj

A scrie despre curaj sau pur și simplu a scrie înseamnă, cred, meditație asupra istoriei lumii dintotdeauna, una a fațetelor multiple, ce deseori se întrepătrund, fiind foarte greu să discerni, să poți alege exemple pilduitoare și elocvente ale curajului. Atât ca act în sine, cât mai ales ca exemplu sau învățătură dinspre trecut spre prezent, nu-i așa, de la „oameni care au fost”. „Curajul nu înseamnă nimic fără reflecție”, spunea odinioară Euripide, poetul tragedian grec al antichității și, în acest sens, îmi propun să reliefez trei figuri istorice importante, de ieri și astăzi, fără a știrbi cu nimic panoplia impresionantă a personalităților care, prin curaj și nu numai, au modelat și inspirat umanitatea. 

Simone Veil, născută Simone Jacob, a fost o figură unică a Franței secolului XX, om politic (primul președinte, în anul 1979, al unui Parlament European ales pentru prima dată prin sufragiu universal), ministru al sănătății publice, dar și membru al Academiei Franceze (din anul 2008). Prodigioasa sa activitate instituțională și culturală s-a subsumat, însă, propriei vieți. Deportată la Auschwitz la vârsta de 16 ani, și-a pierdut părinții și fratele în uriașa tragedie denumită „Shoah” („Holocaust”) reușind să supraviețuiască. Simone Veil a revoluționat societatea franceză prin curajul opiniei și obstinația convingerilor sale, fiind un adversar neîmpăcat al discriminării sub toate formele sale. Amintesc aici nu numai adoptarea, în anul 1975, a legii privind „întreruperea voluntară a sarcinii” (foarte importantă pentru condiția femeii), ci mai ales pozițiile sale manifeste privind egalitatea de gen. Aceasta din urmă, privită nu numai la modul propriu-zis, ci sub aspectul său de parte componentă a unui întreg mecanism societal: „Problema inegalității de șanse și a măsurilor de corijare a acesteia este mai extinsă decât problema parității între bărbat și femeie. Ea este centrul integrării și coeziunii sociale”. Simone Veil a mai surprins un aspect emoționant prin dramatismul său și anume tăcerea autoimpusă în fața grozăviei sau, dacă vreți, „ochii au văzut” ceva atât de dureros încât nu mai pot povesti. Acesta fost unul din aspectele unei hecatombe a istoriei, despre care Simone Veil a vorbit cu mult curaj și asumare: „Este imposibil de identificat un echilibru, ori vorbim prea mult de deportare, ori prea puțin. Mulți au fost cei atât de traumatizați încât nu au vorbit niciodată”. Membră a Academiei Franceze, a publicat un roman cu același titlu („Une Vie”/„O Viață”) precum cel al lui Guy de Maupassant, afirmând cu aceeași delicatețe, dublată însă de fermitate, curaj și nestrămutată voință, într-un dialog imaginar peste timp cu scriitorul francez al secolului XIX: „Maupassant, Maupassant pe care-l iubesc, nu se va supăra pe mine pentru că i-am împrumutat titlul unuia din cele mai frumoase romane, pentru a descrie un parcurs ce nu are nimic în comun cu ficțiunea”.  

Nelson Mandela a fost un om al cărui curaj este și astăzi impresionant, nu numai prin ardoarea și perseverența unei lupte îndelungate pentru egalitate rasială, ci și pentru neabătutele sale convingeri, de creare a unei „națiuni-curcubeu” în care conceptul fondator să fie cel al reconcilierii. Nelson Mandela a avut puterea de a spune, înfruntând demn ani de recluziune, că „nu pierd niciodată. Ori câștig, ori învăț”. Cel venerat de o întreagă națiune („Madiba”) a rostit, cu o extraordinară sensibilitate, că „nu există nimic mai bun decât să te întorci într-un loc rămas neschimbat pentru a înțelege cât de mult te-ai schimbat tu însuți”. Rânduri de deplină înțelepciune, putere de a avea curajul opiniei, aceasta din urmă rostită cu aceeași blândețe ce nu a exclus niciodată fermitatea principiilor sale. Nelson Mandela a realizat că eliminarea apartheid-ului nu înseamnă decât un alt început, de aceea consider fundamentală ideea următoare: „Nu suntem încă liberi, am atins doar libertatea de a fi liberi”….Cuvinte ce ne trimit cu gândul la neuitatul moment din decembrie 1989 ce, din multe puncte de vedere, a fost poate mai mult un început decât un sfârșit, fie și acesta din urmă al unor decenii întunecate și opresive. Nelson Mandela a avut această viziune în care lumea de mâine trebuie să treacă printr-un îndelungat travaliu al nașterii. Demonii trecutului mai mult sau mai puțin recent își pot face oricând apariția, chiar și într-un regim democratic, sau poate mai ales într-un regim democratic, și în acest sens se cuvin interpretate afirmațiile lui Nelson Mandela: „Alegerile voastre să vă reflecte speranțele și nu temerile”….. Închei prezentarea omului Nelson Mandela prin spicuiri din așa-numitul „discurs de la Rivonia”, susținut de acesta, atunci tânăr avocat, la 20 aprilie 1964, cu mult curaj și determinare, pentru că, nu-i așa, „curajul nu înseamnă absența fricii ci capacitatea de a învinge ceea ce generează frica”: „Urmez idealul unei societăți libere și democratice în care toți să trăiască în mod armonios și cu șanse egale. Este un ideal pe care sper să-l ating și pentru care trăiesc. Dar, dacă trebuie, este un ideal pentru care sunt gata să-mi dau viața”.  Acestea au fost cuvintele militantului arestat în 1964 la o fermă (Rivonia) de la marginea orașului Johannesburg, cuvinte intrate în legendă, rostite de cel care, în aceeași alocuțiune, a avut viziunea unei „lumi a armoniei rasiale și a libertății pentru toți”, nu a uneia bazată pe „un clivaj politic artificial și fondat pe culoarea pielii”.   

Shirin Ebadi a fost prima femeie de credință musulmană laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2003) și, totodată, primul cetățean iranian în această atât de onorantă postură. Avocat, a luptat în permanență pentru drepturile femeii în Iran, până la urmă pentru libertate. Afirmațiile de mai jos, rostite cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace, sunt menite a reliefa curajul și forța interioară ale acestei respectabile figuri a lumii noastre: „Cetățenii trebuie să lupte ei înșiși pentru propriile drepturi și mulți fac asta. Libertatea nu este oferită pe o farfurie de argint. Nu doresc să fiu o eroină. Rămân printre oameni pentru a-i încuraja să lupte. Locul meu este printre cei umili și fără voce”. De altfel, în limba română a apărut și un volum al cărui autor este Shirin Ebadi, intitulat „Iranul Meu, Gustul Amar al Revoluției”. Cartea sus-menționată parcurge episoade ale unei istorii tumultuoase în care dramele sunt laolaltă personale și profesionale. Citez numai două pasaje, elocvente pentru tăria sufletească, sensibilitatea și neclintita credință a autoarei. Cititorul poate simți sfâșierea sufletească a părintelui la momentul despărțirii inevitabile de propriul copil, la fireasca emancipare a acestuia prin căutarea propriului său drum și poate tocmai de aceea Shirin Ebadi, în cuvinte foarte puține, ne oferă și o mostră de patriotism, atât de frumoasă prin simplitatea ei („doar un lucru vreau să știi fără niciun dubiu….Știu că nu e tot timpul ușor aici….însă în țara ta o să-ți simți întotdeauna inima mai ușoară”…). Iar da, drepturi și libertăți, într-o societate pe care o dorim lipsită de prejudecăți de orice tip, se obțin prin cuvinte, „arme pașnice” cum inspirat le denumește autoarea: „Da, am reușit să depășesc multe obstacole și să ating poziția la care am visat întotdeauna. Astfel că femeile din toată lumea trebuie să știe că succesul se obține pe o singură cale, aceea de a ignora obstacolele și greutățile și de a-ți menține vie dorința de a reuși. Nu există problemă care să nu-și găsească soluția”.      

Aceste exemple, desigur o mică parte dintr-o listă cu mult mai lungă, vin să sublinieze virtutea curajului, a propriei opinii, mereu afirmate și menite a contribui, respectiv a întregi umanitatea în toate formele sale. Edificatoare sau elocvente sunt cuvintele romancierului André Malraux despre diferență, acest deziderat despre care se vorbește astăzi și a cărui definire nedistorsionată sau nedirijată, implică pur și simplu curajul: „A fi diferit nu este nici un lucru bun, nici un lucru rău. Înseamnă pur și simplu că ești îndeajuns de curajos pentru a fi tu însuți”.         

Un comentariu

  1. Grazziany Cristian Petrescu says:

    Este o placere sa citesc articole scrise de Cosmin, subiecte interesante care ne amintesc de personalitati ale vietii politice, culturale si nu numai.
    Multumesc, Cosmin !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *