Mihai Zamfir – În așteptare

O stare de așteptare caracterizează în întregime acest roman, unul aproape istoric, căci acțiunea lui se petrece cu peste trei decenii în urmă, în ultimii ani ai regimului comunist. Exasperarea difuză combinată cu speranța că poate totuși ceva se va întîmpla pun stăpînire pe locuitorii vilei cu numărul șase din Intrarea Vergului, la fel ca pe mai toți locuitorii României. Explozia se produce în cele din urmă în decembrie ’89. Euforia miraculoasă ce cuprinde lumea durează doar câteva zile, ca orice miracol, lăsînd însă loc altor așteptări. Dar acestea nu se vor îndeplini probabil niciodată, pentru că, aparent, trăim într-o perpetuă așteptare.

Mihai Zamfir este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, specialist în stilistică, istorie literară şi literatură comparată. A debutat în 1962, la 21 de ani. În perioada 1966‑1967 urmează un stagiu de specializare în Franţa, la Universitatea din Nisa, sub îndrumarea profesorului Pierre Guiraud. În 1970 devine doctor în Litere cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX‑lea (coordonată de Şerban Cioculescu). Între 1972 şi 1975 este profesor la Universitatea din Lisabona. În 1975 înfiinţează Secţia de limba şi literatura portugheză de la Universitatea din Bucureşti. Între 1970 şi 1972 este consilier în Ministerul Învăţămîntului. Între 1990 şi 1993 deţine funcţia de Subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării. A fost Ambasadorul României în Portugalia (noiembrie 1997 – mai 2001) şi Ambasadorul României în Brazilia (2007‑2012). A publicat numeroase sinteze de specialitate: Proza poetică românească în secolul XIX (1971), Introducere în opera lui Al. Macedonski (1972), Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1976), Poemul românesc în proză (1981), Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă faţă a prozei (1988), Din secolul romantic (1989), Discursul anilor ’90 (1997), Jurnal indirect I (2002), Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române (vol. I, 2011, 2012 ; vol. II, 2017). A mai publicat romanele Poveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educaţie tîrzie (două volume, 1998‑1999), Fetiţa (2003), Se înnoptează. Se lasă ceaţă (2006) şi o selecţie a articolelor sale apărute după 1990: Jurnal indirect (1990‑2015) (2015).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *