Despre cei 100 de ani de Românie modernă s-au scris cărţi, s-au ţinut conferinţe, mese rotunde şi simpozioane, s-au derulat activităţi festive menite să marcheze cum se cuvine acest moment fără egal. Fără a avea o legătură directă cu subiectul, Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu, vine şi el în întâmpinarea Centenarului, gest menţionat pe pagina de gardă care deschide o lucrare amplă, de anvergură, vastă (de aproape 1000 de pagini), rodul muncii titanice a unei solide echipe de cercetători, o lucrare monumentală, necesară, unică în peisajul cultural românesc. Fără a avea pretenţia de a fi epuizat cuvintele de laudă la adresa colectivului care a trudit la realizarea Dicţionarului, există totuşi un neajuns care se cuvine a fi degrabă remediat: insuficienta popularizare, redusa vehiculare a cărţii respective în mediile elitiste şi, implicit, a reacţiilor pe marginea acesteia.
Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu, carte de tip instituţie, nonspeculativă, moştenire culturală (a se vedea Îndemnul autorilor din final de a fi periodic adusă la zi şi transmisă generaţiilor ce vin), distinsă prin gradul înalt de profesionalism în care a fost concepută, e un valoros instrument de lucru ce nu ar trebui să lipsească din nicio o bibliotecă publică sau privată. Ca orice dicţionar care, la data tipăririi, se consideră deja ,,expirat”, fiind imposibil să cuprindă informaţia care s-a adunat şi după încheierea elaborării acestuia (semn că societatea e în continuă mişcare-dezvoltare), şi lucrarea de faţă, ordonată după criterii taxonomice şi un exordiu, e un ,,bun” comun în permanenţă îmbunătăţibil, de tip ,,şantier”, work in progress, niciodată terminată, de unde şi caracterul deschis al acesteia.
Cele peste 2800 de intrări pe care le conţine Dicţionarul, tot atâtea nume de savanţi (cu o scurtă biografie şi vorbe de duh însoţitoare), sunt reprezentative pentru comunitatea ştiinţifică din întreaga lume. Departe de a-şi propune să facă prozelitism, Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu este, în esenţă, o lucrare filologică şi nu teologică, binevenită pe fundalul unei crize majore a credinţei la nivel planetar, realizată prin punerea laolaltă a informaţiei, ce-şi propune să destructureze un mit, acela al imposibilităţii împăcării contrariilor, a ştiinţei cu divinitatea, două domenii de referinţă care, iată, nu se exclud, ba dimpotrivă, se completează şi susţin reciproc.
Per ansamblu, Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu adună în paginile sale istoria unui crez, a unei depoziţii colective asupra existenţei unei forţe superioare de natură celestă care ne guvernează şi inspiră, un cumul de mărturisiri de credinţă. Cum e puţin probabil ca omenirea să vină din neant sau de nicăieri, nume mari ale inteligenţei mondiale (ce aparţin unor paliere temporale ce acoperă perioada de dinainte de Cristos şi până în contemporaneitate), minţi luminate (în ciuda diversităţii de opinii ştiinţifice şi a domeniilor de referinţă) ajung la una şi aceeaşi concluzie: existenţa indubitabilă a lui Dumnezeu, indiferent de numele pe care acesta îl poartă în cele cinci religii fundamentale.
Dicţionarul prezintă avantajul că se poate citi de oriunde, aleator, sau în rând, elaborat, pe îndelete, informaţia astfel dobândită fiind un câştig spiritual prin excelenţă. În acelaşi timp, mărturisirile savanţilor în problema existenţei divinităţii vin în sprijinul disoluţiei unei prejudecăţi, sau, în termeni actuali, a unui ,,fake-news”, conform căreia majoritatea oamenilor de ştiinţă ar fi atei (îşi pun probleme, contestă o ordine stabilită, cercetează, verifică, propun soluţii noi, de cele mai multe ori radicale), dubito ergo sum fiind sloganul care le călăuzeşte viaţa. Înainte de a fi savanţi, cei peste 2800 sunt oameni, mânaţi de îndoieli, rătăciri, sau, dimpotrivă, de certitudini sau revelaţii. Pentru cei care, în diferite stadii ale existenţei lor, ajung să-l descopere pe Dumnezeu, acesta încetează să mai fie o ipoteză de lucru. În cazul acestora, dincolo de tăgadă sau de dozele aferente de scepticism, Dumnezeu e o entitate demonstrată (teoria darwinistă nu mai e de actualitate), în favoarea căreia aceştia aduc probe, au la îndemână argumentul, raţiunea, experimentul, pârghii care îi deosebesc de omul de rând, care percepe divinitatea ca pe un dat imuabil, la fel şi relaţia dintre Creator şi cel creat.
Mărturisirea teocentrică a celor peste 2800 de savanţi (,,vectori”, persoane publice cu o incontestabilă arie de competenţă şi cu un impresionant background profesional, în permanenţă în căutare de dovezi -poate cei mai îndreptăţiţi să se îndoiască) incluşi în volum, nu le ştirbeşte cu nimic din merite sau din prestigiu, recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu nepunînd defel într-un con de umbră prodigioasa lor activitate ştiinţifică (nu e o dezicere-abdicare a ştiinţei în faţa principiilor sale de bază, nicidecum o cedare a ştiinţei în faţa credinţei sau o pierdere de teren în favoarea celei din urmă). Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu, incursiune fascinantă beyond reality (a crede cu tărie în acel ,,ceva” cu doza însoţitoare de abstract, absenţa care funcţionează ca omniprezenţă), e capabil să producă mutaţii profunde în conştiinţa colectivă, în special în cazul acelora care încă oscilează, ezită sau sunt măcinaţi de adânci dileme existenţiale.
Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu e modalitatea prin care savanţii certifică existenţa lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, se legitimează prin aceasta. ,,Reabilitarea” lui Dumnezeu, resurecţia Sa, e o ,,repopulare” a cerului gol, aşa cum a fost văzut de către scepticul Nietzsche.
Dicţionarul Savanţii lumii cred în Dumnezeu este şi o pledoarie în favoarea perenităţii cărţii tipărite care rezistă în faţa asaltului internetului şi a cărţii electronice.
