Simona Sora: Complezență (fragment)

– un fragment din romanul Complezență. Înălțarea la Ortopedie • Musafir pe viață de Simona Sora, apărut în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

Complezență. Înălțarea la Ortopedie

„Aşa era, pe Maia o transferaseră disciplinar exact în locul unde nu s-ar fi dus niciodată de bunăvoie, în secţia de Ortopedie de la etajul cinci. Aparent, nu era nici măcar un transfer : Maia fusese angajată la Ortopedie, i se oferise apoi locul liber de la sala de operaţii a aceleiaşi secţii şi fusese, simultan, sfătuită să-l refuze (nu doar pentru că nu era pregătită, căci cine e pregătit vreodată să taie oameni cu cuţitul ?). Dar ea îl acceptase cu bucurie. Acea sală o depăşea însă fizic. În orice sală era nevoie de rezistenţă fizică, dar la Ortopedie, în operaţii laborioase care durau ore întregi, trebuia să poţi ridica zeci de kilograme, să dai găuri cu burghiul, să înşurubezi sau să extragi şuruburi din os. Toţi ştiau, doar privind-o, că n-are cum să reziste, însă n-o prevenise nimeni în afară de sora-şefă. Numai invitaţiile apăsate ale sorei-şefe la raportul de gardă din secţia de Ortopedie o făcuseră vag să se întrebe – cu iritare şi cu încă ceva, neprecizat, care-o făcea uneori să se simtă cu zece centimetri mai înaltă sau cel puţin cu vîrful nasului în altă dimensiune – de ce plecaseră de acolo cele două asistente specializate în ortopedie chirurgicală, cu stagii grele şi experienţă serioasă. Pe ultima Maia chiar o văzuse odată, era încă în stagiu – nouă luni de peregrinări şi umilinţe prin toate secţiile spitalului, înainte de fixarea pe post –, era acea Simonel care decorase cu maimuţe dulapul de instrumente, iar în final plecase în Gabon. Ce-o fi făcînd acum ea în Africa cea neagră, în afară de a-i scrie lui Pasquale? Pe vremea cînd lucrau împreună, din sala Ortopediei se auzeau, cît erau operaţiile de lungi, urlete, ţipete, înjurături, după care se lăsa o tăcere îngrijorătoare : Care dintre ei murise ? se întreba, oprind pariurile, întreg blocul operator. Aşa fusese şi cu instrumentista dinainte, şi cu toate celelalte, rămase, cumva eroic, în memoria colectivă. Doar Maia reuşise să-l potolească oarecum, cine ştie pînă cînd, ascultîndu-l orbeşte şi povestindu-i şi lui, înainte de a intra în sala de operaţii, cărţi pe care el nu avea timp să le citească. Orice cărţi, romane şi poveşti nemuritoare cu pitici, vikingi şi sucubi, iar odată îi recitase chiar şi un poem pe care-l ştia pe de rost, iar Pasquale, entuziasmat patern de memoria ei juvenilă, îi spusese că aia nu e poezie, iar titlul e chiar un gunoi : auzi, Budila, uită-l, iubire, îmi vine să vomit cînd îl aud… Altfel nu participa niciodată la poveste, asculta cu capul dat pe spate, în timp ce-şi freca antebraţele cu trei perii sterile timp de 20 de minute. Maia reuşea să strecoare cîte o secvenţă închegată în cele 20 de minute cît dura spălatul preoperator. Aşa strecurase nu doar povestea Sarei „ca o frunză de portocal nemişcată în nemişcarea aerului“, ci şi povestea lui Oreste Mercantil Brâncoveanu, directorul unei fabrici de conserve, rupt între nevastă şi amantă. Sau minunea aia, singura pe care Pasquale ceruse s-o citească şi el, a pitarului Sotir ot Glavacioc, haiduc şi calpuzan. Povestea se încheia invariabil cu tropăitul saboţilor de lemn, pe care Pasquale refuza să-i schimbe, spre sala ei şi cu vorba obscură : Basta, Maia, treci la agregat ! Ce-o fi agregatul ăla, se întrebase Maia de mai multe ori, despre ce agregat vorbea Pasquale fără s-o privească ?”


Două lumi diferite, două ipoteze de viață ale aceluiași personaj: Complezență de Simona Sora. Fragment

Complezență pune în oglindă două ipoteze de viață ale aceluiași personaj, o soră medicală îndrăgostită de literatură numită Maia, la fel ca personajul principal din romanul Hotel Universal.

Într-una dintre ipoteze, Maia – instrumentistă într-un spital comunist românesc, o insulă suspendată între sex și moarte, de după Decretul 770/1966 – se trezește fatalmente implicată în anchetarea unui avort ilegal. În cea de-a doua ipoteză, refugiata Maia ajunge să lucreze într-un home médicalisé elvețian dintr-un canton catolic, ale cărui reguli stricte și adesea impenetrabile o conduc într-un alt impas. Complezență aduce față în față două lumi diferite, dar care cer, fiecare în felul ei, conformism, concesie, credit. Într-un cuvînt: complezență.

Simona Sora s-a născut în 1967 la Deva. A debutat editorial în 2008 cu eseul Regăsirea intimității (Cartea Românească), ce a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural, Premiul pentru exegeză în proza românească, Premiul pentru debut al revistei România literară, și a fost finalistă a Marilor Premii Prometheus. În 2009 a publicat eseul Ultima Thule. Cetățile dacice din Munții Orăștiei (Artec, Spania), iar în 2014 volumul de publicistică Seinfeld și sora lui Nabokov (Polirom). Primul său roman, Hotel Universal (Polirom, 2012, 2013), a fost tradus în limba croată de Goran Colakhodzic, Ana Brnardic Oproiu și Adrian Oproiu (Bozicevic, 2015), iar în limba franceză de Laure Hinckel (Belfond, 2016) și a primit Premiul Academiei Române „Ion Creangă” pentru proză, Premiul revistei Accente pentru proză, fiind totodată nominalizat la Premiul „Festival du premier roman” de la Chambéry-Savoie. A tradus în română literatură spaniolă și hispano-americană (Carlos Fuentes, Crezul meu; Iván Repila, Băiatul care a furat calul lui Attila; Roberto Bolaño, O povestioară lumpen) și a fost inclusă în numeroase antologii românești de proză scurtă.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *