AVENUE DE PROVENCE. Podul de la Avignon

În imagine vedeți podul de la Avignon, fotografiat de mine de pe înălțimea unde se află Palatul Papal. E un pod celebru tocmai prin faptul că nu face ceea ce fac alte poduri, adică nu leagă un mal de altul al Rhonului, cum a fost visat, gîndit și  construit. Un pod care duce pînă la mijlocul rîului. Nu e, cum s-ar putea crede, un pod rămas neconstruit pentru că s-ar fi terminat banii de investiție , ci unul care s-a tot surpat de-a lungul vremii și, pînă la urmă, a fost lăsat așa cum este acum. Rolul lui, atunci cînd funcționa, a fost foarte important, pentru că lega “pe uscat” Statul Pontifical de la Avignon (reamitesc, papalitatea a avut reședință, o vreme, în orașul francez, înainte de a se stabilit definitiv, la Roma) de Regatul Franței. Prima ciudățenie a podului a fost că nu putea fi folosit pentru transportul mărfii, îngustimea lui nu permitea să treacă două căruțe una pe lîngă alta. Mărfurile se transportau pe apă, dar controlul traficului se putea face de pe pod. Construcția s-a surpat de mai multe ori, fiind refăcută, pînă cînd, în 1669, la ultima prăbușire, a fost abandonat în faza în care se află și acum.

   Povestea podului (devenit celebru și prin cîntecul Sur le Pont d’Avignon) are ca punct de pornire visul unui tînăr, Bénézet din Avignon, devenit Sfîntul Bénézet, în varianta latină Sfîntul Benedict. Acest tînăr preot, trăitor în secolul XII susține în fața clerului și a mirenilor că în vis a auzit o voce care-i spunea că trebuie să construiască un pod peste fluviu. La început a fost luat în rîs, construirea unui pod era greu conceput atunci, dată fiind lărgimea și adîncimea fluviului. Rîvna lui a învins, tînărul a străbătut toată regiunea și a reușit să adune fonduri pentru pod. Și, în scurta sa viață (a murit la 19 ani, fără să vadă podul terminat), se spune că e autorul unor miracole, drept pentru care, în 1331, papa Ioan al XXII-lea, l-a canonizat, iar pomenirea lui în calendarul catolic se face pe 14 aprilie. Pe podul din Avignon există o capelă care-i e dedicată.

   Prietenii lui Bénézet s-au mobilizat după moartea sa, au reușit terminarea podului și, în plus, au fondat un ordin religios, Frații Pontifi (mai precis, în românește cred că ar fi Frații Podari), autorizat de papă în 1189 și suprimat în 1459. Vocația acestui ordin monahal era să adune fonduri pentru construcția de poduri, finanțarea unor opere de artă, îngrijirea lor și găzduirea constructorilor. Un ordin cu trei ramuri: cavaleri, preoți și muncitori.

    Aparținătorii ordinului Podarilor munceau din convingerea că trebuie construite legături între oameni, să-i unească într-un întreg. Ca o ironie a sorții, ne reamintim de asta cînd sîntem pe Podul din Avignon, care se oprește la jumătate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *