Între marea vijelioasă și steaua cea mai strălucitoare,
Stă mereu dorința de jar ce-mi mistuie trupul,
Puțin câte puțin cu fiecare clipa nemuritoare,
Și noapte de noapte îmi zguduie sufletul.
Pășesc pe acest jăratic cu tălpile goale,
Cu gândul la tine și la îmbrățilșări flămânde,
La coapsele mângâiate în lumini plăpânde,
La sânii atinși de căldura buzelor tale.
Cu părul despletit și arsă mereu,
Alerg să te prind cu gândul meu,
Să te țin în brațe, să tânjesc de dor
Ca într-un tangou al sublimului amor.
