Scott Kelly: Endurance. Un an în spațiu, o viață de descoperiri (3)

Astăzi vor pleca colegii noștri de echipaj. Închiderea trapei presupune o întreagă ceremonie, care se transmite în direct pe canalul NASA TV și care include și momentul despărțirii. Totul începe cu o scenă destul de ciudată, în care toți șase ne găsim înghesuiți în modulul rusesc strâmt de care stă prins Soiuzul. Fac mai multe fotografii cu Anton, Samantha și Terry pozând în fața trapei des­chise, apoi cei care vor rămâne la bordul Stației le urează celorlalți mult noroc și aterizare ușoară. Anton îl îmbră­țișează pe Ghennadi, pe care îl respectă în chip deosebit. Apoi îl îmbrățișează pe Mișa. Apoi pe mine. Samantha îl îmbrățișează pe Ghennadi, apoi pe Mișa, apoi pe mine. Mi se pare că Samantha mă îmbrățișează cu multă efuzi­une și, după ce se face nevăzută, îmi dau seama că vreme de nouă luni nu mă voi mai afla niciodată în apropierea unei femei. Cei trei plutesc către Soiuz, apoi unul dintre ei ne face cu mâna, iar ceilalți ne fotografiază.

Anton și Ghennadi curăță dispozitivul de etanșare al trapei, pentru a se asigura că nu există niciun obiect străin care să pună în pericol închiderea ermetică a acestuia. Ghennadi închide trapa modulului, în vreme ce Anton o închide pe cea a capsulei. Și cu asta — gata. Momentul îmi aduce aminte de scena în care o conduc pe Charlotte la aeroport, la sfârșitul unei vizite: după o lungă perioadă petrecută împreună, o îmbrățișez, o privesc cum se în­dreaptă către poarta de îmbarcare și cum, după ce îmi mai face o dată cu mâna, dispare. Ce sentiment ciudat: am petrecut împreună cu acești oameni atâta vreme, însă după câteva urări de drum bun și câteva îmbrățișări, experiența noastră comună se sfârșește cât ai bate din palme.

Nu mă tem pentru colegii care ne părăsesc astăzi mai mult decât m‑aș teme pentru mine însumi, însă vederea trapei închizându‑se în urma lor îmi provoacă o stranie senzație de izolare, chiar de abandon. Dacă va trebui să meșteresc din nou la Seedra, o voi face fără ajutorul lui Terry. Dacă o să încep cu rușii o discuție despre literatură, va trebui să o fac fără sprijinul Samanthei. Mă bucur însă că voi avea la dispoziție, numai pentru mine, tot segmentul american și încerc să mă concentrez asupra acestui aspect pozitiv.

Plutesc către laboratorul american, iar rușii se în­dreaptă către segmentul lor, după care totul se cufundă în tăcere. Am mai rămas eu și zgomotul ventilatorului. Nicio discuție inițiată de Terry, ale cărui comentarii ve­sele mi‑au însoțit fiecare mișcare pe care am făcut‑o de când am pășit la bordul SSI. Nicio melodie fredonată, în surdină, de Samantha. Deocamdată nici măcar nu aud vreuna dintre vocile celor de la Sol.

Scott Kelly – Endurance. Un an în spațiu, o viață de descoperiri, editura TREI, 2020

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *