Marion nu e complet împăcată. Oare va fi într-o zi? Cicatricile rămân. Faptul că și-a regăsit tatăl a ajutat-o să se deschidă. Generozitatea nu vine niciodată de la sine. Copiii adoptați devin cel mai adesea adulți egocentrici. Marion e o excepție.
În 2015, a căutat toate blogurile și site-urile de asociații în legătură cu fenomenul abandonului din România. În aprilie 2015, o întâlnire. Laura Giraud, adoptată, ca și ea.
„Ne-am pus pe treabă, visam să creăm ceva prin care să fim de ajutor. Pur și simplu. Am înființat o asociație pentru copiii abandonați. Ne-am dat seama că lipseau o grămadă de lucruri. Prea puține organisme care să se ocupe de persoanele adoptate din România. Dimpotrivă, exista o mare asociație a părinților adoptivi. Voiam ca lumea să știe că și noi existăm. Pe 21 septembrie 2015, am creat Asociația franceză «Orphélins de Roumanie» (AFOR). Am așteptat și am făcut anunțul pe 20 noiembrie, ziua internațională a drepturilor copilului.“
Foarte curând, asociația a primit numeroase solicitări de la persoane adoptate. Marion și Laura au descoperit multe subiecte tabu și o enormă suferință. Adulți căutându-și un sens în viață, rădăcinile, povestea. Esențialul.
„Mi se pare firesc ca orice ființă umană să simtă nevoia să știe cine e și de unde vine, la fel cum trebuie să știe încotro merge, de cine e legată. Mă gândesc că o persoană adoptată păstrează dorința aceasta profundă să afle de ce și cum a devenit un copil abandonat, să-nțeleagă dorința părinților biologici și ce loc ocupă în istoria lor familială. Are nevoie să se recunoască într-un trecut, să se înscrie într-o istorie și să știe că s-a născut din dorința de viață. E o căutare identitară.“
