Întoarcere

Mergeam ca o cãmilã prin deşerturi,
Ducând necunoscutul în spinare,
Când am simţit sub paşii arşi rãcoarea,
A înflorit în aer o mireasmã,
Semn cã mã apropiam domol de Tine.

Acum cã am ajuns, mi-atât de bine,
Nici o povarã nu mai duc în spate
Şi sunt de capul meu, ca niciodatã,
Dar mã rãpune parcã istovirea
Şi-adorm la umbra Ta, înconjuratã
De fiarele grãdinii nevãzute.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *