La trei luni după ce Hitler a preluat puterea, naziștii au devastat imobilul Institutului de Sexologie, împrăștiind arhivele, documentele, cărțile, obiectele și toată iconografia adunată de Magnus Hirschfeld, referitoare la diferitele forme minoritare de sexualitate. Astfel, au distrus decenii de muncă și cercetări, chiar în momentul în care Ernst Röhm, șef al trupelor de asalt și homosexual notoriu, intra în guvern, cu un an înainte de a fi el însuși asasinat la comanda lui Hitler.
Hirschfeld, care urma un tratament în Elveția și nu era în acea zi la Berlin, s‑a hotărât să se exileze la Paris, apoi la Nisa, unde a și murit, asistând cu disperare la prăbușirea muncii sale de o viață întreagă. În scurt timp, cafenelele, cabaretele, locurile de întâlnire și alte instituții care făcuseră din Berlin orașul cel mai înfloritor al Europei de Est în anii 1920, cu cea mai mare deschidere față de homosexuali, au dispărut peste noapte: ocupații abuzive, închideri forțate, jafuri, distrugeri.
În data de 11 mai 1933, Goebbels a ordonat autodafeul a douăzeci de mii de cărți „evreiești“. Pus în scenă în Opernplatz, spectacolul, la care au participat profesori, studenți, secții SS și SA, a durat o noapte întreagă. Toți au defilat veseli, agitând torțe aprinse, cântând imnuri patriotice și recitând incantații: „Împotriva luptei de clasă și a materialismului, arunc în flăcări cărțile lui Marx și Kautsky, împotriva exaltării instinctelor și pentru înnobilarea sufletului uman, arunc în flăcări operele lui Sigmund Freud“. Aflat la Viena, Freud a reacționat: „Ăsta da progres! În Evul Mediu, m‑ar fi ars pe rug, acum se mulțumesc să‑mi ardă cărțile“.
Ce frază! Freud ar fi fost și mai inspirat dacă ar fi spus că arderea cărților evreiești va duce la arderea nu doar a autorilor cărților, ci și a celorlalți evrei și a reprezentanților „raselor“ așa‑zise „inferioare“. Credea în continuare că nazismul nu era decât expresia unui antisemitism recurent. Cum ar fi putut să‑și imagineze, la acea dată, că ceea ce scrisese în 1930 despre capacitățile omului de a se distruge pe el însuși se putea împlini atât de repede!? Nicio clipă nu se gândise atunci la Europa, ci la American way of life.
Într‑un articol din septembrie 1933, conținând caricaturi hidoase, un jurnalist nazist afirma că „evreul Sigmund Freud“ inventase o metodă „asiatică“, având ca scop distrugerea rasei germane, dat fiind faptul că obliga ființa umană să se supună pulsiunilor sale distructive, deci „să se bucure, din teamă de moarte“. Îl acuza pe maestrul de la Viena că vrea să propage în rândurile tinerilor tot felul de practici sexuale transgresive: masturbarea, perversiunile, adulterul. Prin urmare, după părerea lui, trebuiau să se debaraseze de acest flagel. Așa arăta deci programul de distrugere a „doctrinei evreiești“ căruia i se dedica Göring.
